Un lucrator in constructii din Capitala ar avea venituri de 20 de ori mai mari in Danemarca, iar o invatatoare dublu daca pleaca la Budapesta sau inzecit daca emigreaza in SUA. Pentru un kilogram de paine, un bucurestean trebuie sa munceascao jumatate de ora, un bulgar 20 de minute, iar londonezii doar 5 minute

Desi sunt cei mai instariti dintre romani, bucurestenii au toate motivele sa se planga de calitatea relativ scazuta a vietii. Castigand in medie 2 dolari pe ora fata de cei 20 de dolari realizati de un elvetian, bucuresteanul are de plata mai mult decat poate duce: o chirie medie de 670 de dolari, hrana in valoare de aproximativ 300 de dolari lunar, in jur de 20.000 de dolari pentru un automobil. Ca sa poata plati o masa la un fast-food, un bucurestean trebuie sa munceasca cel putin 70 de minute. In aceste conditii, nu e de mirare ca multi dintre romani aleg sa plece in orase unde, chiar daca preturile sunt mai mari, veniturile generoase le permit un trai mai lejer decat in Bucuresti.

Grupul elvetian UBS, unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii financiare din lume, a dat publicitatii studiul sau comparativ anual despre preturi si servicii in cele mai importante metropole ale lumii.

Cercetarea a fost efectuata in perioada februarie-aprilie 2006 in 71 de mari orase si reprezinta a treisprezecea editie a acestui studiu. In fiecare dintre tarile analizate in cele 52 de pagini ale studiului au fost investigate preturile a 122 de bunuri si servicii si veniturile a 14 categorii profesionale.

Dupa cum era de asteptat, studiul evidentiaza mari disparitati intre America de Nord, Europa de Vest si Asia de Sud-Est, pe de o parte, si zone ca Europa de Est, America de Sud sau Africa, pe de alta parte. Discrepantele dintre raporturile venituri-cheltuieli dintre aceste zone se reflecta in stilurile de viata diferite abordate, precum si in estimarile variate ale calitatii vietii.

Metodologia studiului comparativ se bazeaza in primul rand pe calcularea unei medii a costurilor sau veniturilor la nivel mondial, la care se raporteaza apoi cifrele pentru fiecare dintre orasele studiate. In afara de media globala, autorii studiului au mai ales un al doilea punct de referinta, si anume veniturile si cheltuielile locuitorilor New York-ului. In toate comparatiile, valorile din metropola americana primesc un indice de 100, fata de care sunt calculate valorile din celelalte orase.

Norvegienii au cele mai mari venituri, asiaticii si europenii din est pe cele mai mici

Una dintre cele mai relevante analize ale studiului se refera la castigurile nete inregistrate pe ora de angajatii din diversele zone ale lumii. Cel mai bine platiti sunt locuitorii din Oslo, care sunt platiti cu 26,60 de dolari ora. Urmeaza cei din Zurich, cu 26,20 de dolari pentru fiecare ora lucrata, iar apoi compatriotii lor din Geneva, care au salarii de 25,20 de dolari. Daca un grec din Atena castiga aproape 10 dolari in fiecare ora, un roman din Bucuresti de-abia daca va primi 3. In Budapesta se castiga bineinteles mai bine decat la noi, si anume 4,50 de dolari pe ora. Evident, ne putem oricand consola cu ideea ca o ducem mai bine decat un indian din Dehli care face in medie 1,40 de dolari pe ora.

Romanii au de 20 de ori mai multe motive sa plece decat sa stea

O analiza decalata pe meserii arata ca un muncitor in constructii roman poate castiga de 20 de ori mai mult daca pleaca sa munceasca legal in strainatate. Daca in Romania el ar avea un venit net de 2.200 de dolari pe an, in Elvetia sau Danemarca ar obtine cam 44.000-45.000 de dolari pe an dupa taxe. La fel de mult ca in Europa de Nord-Vest ar putea castiga si in Statele Unite. Similar, o muncitoare romanca ce pleaca in Italia pentru a lucra in acelasi domeniu ar realiza un salt in venitul personal de la 2.400 de dolari pe an la aproape 14.000 de dolari. O invatatoare care se muta cu serviciul la Budapesta va realiza imediat un venit net anual dublu, trecand de la o remuneratie de 3.000 de dolari la una de peste 6.000. Daca reuseste sa ajunga in Statele Unite, va obtine de 10 ori mai mult decat acasa, si anume 35.500 pe an.

Contributii similare la buget, in schimbul unor servicii de calitate diferita

Aceasta comparatie se bazeaza pe veniturile nete si trebuie suplimentata de o analiza a contributiilor la buget. Ca urmare a mentinerii unor reziduuri din perioada comunista, majoritatea europenilor din est au de plata destul de multe taxe destinate asigurarilor sociale. Contributii mai mari au doar cetatenii din Europa de Nord. Daca un roman cheltuieste 32% din venitul sau pentru asigurari sociale, iar un bulgar 28%, un norvegian plateste 35%, iar un suedez 34%. Daca luam in considerare si eficienta distributiei acestor taxe si calitatea serviciilor furnizate in schimbul cotelor platite, este clar ca scandinavii se bucura de o calitate a vietii semnificativ mai mare decat est-europenii.
O analiza numai a veniturilor este insa simplista si poate duce la concluzii eronate.

A spune ca un roman traieste de zece ori mai prost decat un elvetian doar pentru ca primeste un salariu de zece ori mai mic pentru aceeasi meserie este eronat. Autorii studiului avertizeaza impotriva acestui tip de concluzii si de aceea o mare parte din studiul lor este destinat analizei comparative intre costurile din diferitele orase.

Citeste si:

Sunt analizate preturile la locuinte si transport, este studiata valoarea unui cos alimentar in diferitele zone. Aici, situatia este inversa decat la venituri, pentru ca locuitorii din America de Nord sau Europa de Vest au in general de suportat costuri mai mari decat cei care traiesc in zonele mai sarace. Totusi, diferentele dintre venituri nu sunt proportionale cu cele dintre costuri, asa ca se poate concluziona, de exemplu, ca europenii din est sunt cu mult mai chinuiti decat europenii din vest sau americanii.

In termeni absoluti, viata este mai scumpa in vest, dar tot est-europenii o duc mai greu

In ceea ce priveste costurile, un cos al cheltuielilor lunare este estimat la 2.300 de dolari in America de Nord si Europa de Vest, cu aproximativ 40% mai scump decat in Europa de Est sau Africa. Daca tinem cont ca veniturile in zonele dezvoltate sunt de 10-20 de ori mai mari decat in cele aflate in curs de dezvoltare, se poate concluziona deja ca locuitorii din tarile mai sarace o duc cu mult mai greu.

In tarile mai sarace, cea mai mare parte din veniturile oamenilor este dedicata cheltuielilor alimentare. Valoarea medie la nivel mondial a unui cos alimentar este de 479 de dolari. In comparatie, un american cheltuie pe mancare 555 de dolari, aproximativ o cincime din valoare intregului cos al cheltuielilor lunare. Un german cheltuie o suma similara, si anume 420 de dolari. In schimb un roman plateste numai pentru mancare aproape 300 de dolari pe luna, un sfert din totalul cheltuielilor lunare.

In ierarhia celor mai scumpe orase din lume, care se refera la costurile locuintelor, impreuna cu cele cu transportul si alimentatia, pe primele locuri in lume se afla Londra si New York, urmate indeaproape de Oslo si orasele elvetiene Zurich si Geneva. Fata de costul vietii in New York, caruia i se asociaza in studiu indicele 100, la Bucuresti se traieste cam la jumatate de pret (indice 43), aproape la fel de scump ca la Budapesta (indice 46) si nu cu mult mai ieftin decat la Atena (indice 57). La Sofia se traieste ceva mai modest decat la noi, indicele capitalei bulgaresti fiind 40.

Un roman munceste de 6 ori mai mult decat un englez pentru o paine

Pentru a putea studia mai bine efectul combinat al veniturilor si costurilor in zonele comparate, cel mai bun indicator este puterea de cumparare. Cercetarea stabileste puterea de cumparare a unui locuitor din New York la 100. Prin raportare la venitul anual net, cea mai mare putere de cumparare o are un elvetian din Zurich (indice 114), urmat de un locuitor al Los Angeles-ului (indice 110). Dintre europeni, cea mai mare putere de cumparare o au irlandezii (indice 99), fapt care se datoreaza si taxelor mici pentru asigurari sociale pe care locuitorii Dublin-ului le au de platit. Indicele de putere de cumparare pentru un bucurestean este de 24, iar pentru un bulgar din Sofia de 20.

O analiza foarte relevanta este cea a pretului unei paini sau a unui sandvis McDonalds exprimat in timpul de munca necesar achizitionarii acestora. Pentru un kilogram de paine, un bucurestean trebuie sa munceasca o jumatate de ora. Un bulgar are de lucru doar 20 de minute, iar un ungur numai 14. Printre cei mai norocosi sunt londonezii, care muncesc doar 5 minute pentru o paine mare, sau irlandezii din Dublin si cipriotii din Nicosia cu cate 7 minute. Un american munceste mai mult decat un ungur, si anume 16 minute, pentru o paine.
Cat despre un hamburger de la McDonalds, un roman este fortat sa il valoreze la 69 de minute din munca sa, fata de un american din Los Angeles care nu da nici 11 minute pe el.

Francezii prefera sa se bucure de Paris decat sa stea la serviciu

Studiul compara si numarul de ore petrecut la lucru, iar analiza indica preferinta puternica a europenilor pentru a se bucura de viata mai degraba decat a face bani. Opt dintre primele zece orase unde se lucreaza cel mai putin se gasesc in Europa de vest.
Parizienii sunt printre cei mai lenesi, ei lucrand cu 327 de ore mai putin pe an decat locuitorii orasului elvetian Zurich. Berlinezii sunt la munca 1.611 ore pe an, dar au cu doua zile de concediu mai mult ca francezii (29 fata de 27). Londonezii lucreaza 1.782 de ore pe zi, fata de media anuala de 1.844 de ore si se bucura de numai 20 de zile de concediu. Romanii nu stau nici ei mai bine cu timpul liber, avand 21 de zile libere pe an. Asiaticii sunt cei mai harnici, la Seul de exemplu lucrandu-se 2.317 ore anual.

Concluziile studiului: diferente tot mai accentuate intre bogati si saraci si intre europeni si americani

Dupa ce evidentiaza aceste tendinte generale, cei de la UBS adauga cateva concluzii foarte interesante. Astfel, spun ei, principalii beneficiari ai cresterii economice la nivel mondial sunt angajatii cu studii superioare din Occident. Chiar daca cresterea economica este mai mare in acesti ani in Europa de Est decat in Vest, ea nu se reflecta inca in majorari salariale proportionale. Cererea mare de angajati calificati este aici imediat compensata de o oferta la fel de mare. Intensificarea activitatii economice in marile orase din zonele in curs de dezvoltare este acoperita imediat de influxul de locuitori care se muta din mediul rural in cel urban in cautarea oportunitatilor de angajare.

O alta concluzie interesanta se refera tot la disparitatile dintre saraci si bogati, asa cum sunt ele reflectate pe piata de imobiliare din tarile in curs de dezvoltare. In zonele in crestere economica se dezvolta un nou segment de cerere pentru locuinte, reprezentat de strainii oamenii de afaceri si angajati ai multinationalelor. Acestia sunt capabili sa plateasca mai mult pentru imobile si ridica preturile pe piata, ceea ce duce la insuficienta ofertei de case si apartamente la preturi accesibile pentru populatia locala, cu venituri in general mici. In fine, o alta descoperire interesanta a studiului se refera la accentuarea diferentelor dintre stilul de viata asa-zis european si cel american. In vreme ce europenii sunt din ce in ce mai dornici sa sacrifice veniturile mari pentru a avea timp liber, americanii sunt tot mai dispusi la schimbul invers, ei fiind mereu dispusi sa renunte la o vacanta pentru castiguri materiale mai mari.