Social • 9 August 2006 •

Am descoperit o Romanie. Am colindat-o in lung si in lat. Am fost primiti cu bucurie, noi, cei veniti de la Bucuresti. Si am tot fost intrebati cum arata, de fapt, Capitala. Am pornit sa o descoperim.

Tata venea des la Bucuresti. Il chemau la "reciclare". O saptamana, de regula; o saptamana cand mai lunga, cand mai scurta. Daca se intampla sa fie in vacanta de vara, isi lua si baiatul cu el. Se suiau, la Timisoara, in tren sau in avion si plecau. Ajungeau la Bucuresti, se urcau in taxi si porneau. Tatal pe scaunul din dreapta - fata, juniorul pe bancheta din spate, stand in genunchi si piruetand de la un geam la altul.

Oau... pe asta o vazuse la televizor! (cred ca era cladirea Consiliului de Ministri, cum i se spunea pe atunci Guvernului)

Maaaaama - mama, asta e cladirea aceea de pe timbrul de 50 de bani! (aici am certitudinea ca era vorba despre Ateneu)

"Uite, Arcul de Triumf, tati!"

Si asa mai departe...

Tatal, din fata, isi depana amintirile de fost student bucurestean. "Aici am locuit, intr-un an... Aici se dadeau serate dansante... Aici era, pe vremea mea..."

Pe vremea studentiei tatalui, Bucurestii aratau altfel. Purtau masca cenusie a orasului in care se dictau aberatiile legislative ale Rominiei Populare. Cu a di i! In dosul acestei fatade, orasul insa, continua sa traiasca. Traia in soapta. Dar traia. Taximetristul, care il mai completa, pe alocuri, in povestire, parea sa asiste la o travestire a orasului pe care, zilnic, il parcurgea in toate directiile.

Candva, mai tarziu, nea Costel, sofer de maxi-taxi, avea sa aserteze: "Orasul asta e atat de mare ca n-ai sa apuci sa il cunosti pe de-a-ntregu’; si nici n-ai cum, ca se schimba in fiecare zi!".

Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.