APATICI. Relatia unor primari din tara cu electoratul lasa mult de dorit. Pe site-ul www.domnuleprimar.ro, se poate vedea cum zeci de edili au ignorat sesizarile cetatenilor carora nu le-au acordat niciun raspuns.

Primarul din Miercurea-Ciuc, judetul Harghita, Robert Kalman Raduly (UDMR), este un exemplu elocvent in ceea ce priveste ignoranta fata de plangerile locuitorilor orasului. Desi cetatenii au postat insistent pe site inca din iarna sesizari cu privire la starea jalnica a soselelor, edilul nu le-a dat nicio explicatie. Ciucanii au pus pe site si poze care sa le sustina afirmatiile insa in schimb au primit doar tacere. Primarul Brasovului, George Scripcaru (PD), a reusit sa raspunda doar la patru sesizari, din 120.

Brasovenii s-au plans insistent pe site de starea de degradare a trotuarelor, de spatiile verzi, care, potrivit unui cetatean, sunt "batjocorite", de starea autobuzelor din transportul in comun, de facturile mari de la intretinere si de prea multi cersetori. Primarul a rezolvat toate aceste probleme ale alegatorilor lui prin "silentio stampa". In municipiul Satu-Mare primarul Iuliu Ilyes (UDMR) a onorat cu raspunsul un singur cetatean din 20 de sesizari. Satmarenii se plang in primul rand de calitatea precara a asfaltarilor soselelor din oras. In Moldova, in orasul Comanesti din judetul Bacau, si primarul Viorel Miron (PNL) trateaza cu aceeasi ignoranta plangerile, postate pe site de cetateni, mai putine de aceasta data.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.