Juan Manuel de Prada, nascut in 1970, este revelatia romanului spaniol din ultimul deceniu. In Romania editura RAO a publicat cea mai celebra carte a sa "Furtuna", roman distins cu cel mai important premiu spaniol Planeta.

Despre acest roman al sau autorul insusi marturisea: "Am pornit la scrierea acestei carti de la fascinantul tablou 'Furtuna>> pictat de Giorgione, una dintre cele mai interesante opere de arta ale Renasterii, primul tablou din istoria artei care nu are o tema, adevarata tema a tabloului fiind lumea interioara a pictorului, furtuna care insoteste procesul de creatie. Am dorit sa transpun in romanul meu tocmai aceasta furtuna, acest efort creativ".

De Prada traieste si munceste la Madrid si de curand a primit Premiul Mariano de Cavia, motiv pentru care cotidianul La Repubblica i-a solicitat un interviu celui ce se autodefineste "baroc, torturat si taciturn".

- Ce amintiri aveti din timpul razboiului civil?

- Daca luam in considerare varsta mea, evident, nici una. Am insa multe amintiri transmise de bunicul meu care a pierdut doi frati in razboi, fiecare dintre ei pe un front politic diferit. Nici unul nu avea o ideologie precisa, pur si simplu razboiul i-a surprins in arii geografice distincte si au fost recrutati in doua armate aflate in conflict. Asa cum, in general s-a intamplat cu majoritatea spaniolilor. Consider ca exista o viziune excesiv politizata asupra razboiului civil: in realitate o mare parte a celor care au murit, au murit din cauza fatalitatii. Bunicul meu mi-a indus mai ales refuzul acelui razboi, care, in final, ar duce la dezgroparea vechilor rivalitati si la scoaterea la suprafata a ceea ce e mai rau in noi insine. Probabil aspectul cel mai frumos al comportamentului bunicului meu a fost lipsa urii. Cu siguranta l-a indurerat peste masura pierderea celor doi frati morti in floarea varstei, dar niciodata nu si-a manjit buzele cu ura. Asta a fost pentru mine o lectie fundamentala. Am inteles ca cea mai buna modalitate pentru a merge inainte era sa privesti trecutul fara resentimente. Bunicul meu facea parte dintr-o a treia Spanie, din pacate redusa la tacere, o Spanie care nu accepta excesele extremiste ale perioadei republicane sau ale regimului franchist.

- Razboiul civil a influentat literatura spaniola si, chiar experienta dumneavoastra de scriitor.

- Cu siguranta, a fost un eveniment fundamental al istoriei spaniole. Explica fantasmele trecutului nostru si astfel reprezinta un material literar de prima ordine. Consider ca idiosincrazia spaniola are o nefericita componenta atavica; o anumita "cainitate" (ne amintim umbra lui Cain care rataceste in poemul lui Machado) care in acei ani ajunsese la apogeu. Orice razboi face sa infloreasca instinctele mai bune si mai rele ale fiintei umane; un razboi civil exaspereaza in plus sufletele si face ca instinctele cele mai rele sa triumfe in cele mai rele fiinte. In evocarile pe care scriitorii spanioli le fac razboiului civil, detest pretinsa tendentiozitate in " a face socoteala" prezentand conflictul ca o batalie intre rai si buni. Cred ca este un tribut platit corectiotudinii politice, dincolo de un periculos revizionism. Sigur, un scriitor e liber sa recreeze trecutul in functie de propria viziune asupra lumii si de propria ideologie, dar observ printre scriitorii spanioli un conformism critic in aprecierile privind razboiul civil. Or asta imi pare cel putin suspect.

- In ce sens?

- Nu pot sa cred ca punctul lor de vedere este tot timpul acelasi, monoton in repertoriul de incertitudini istorice si in ticul corectitudinii politice. Am vorbit despre razboi in cel putin doua din cartile mele: "Mastile eroului" si "Clopotele aerului". In prima, razboiul este vazut prin prisma unei canalii, in a doua dintr-o perspectiva feminista care ajunge sa aiba simpatii anarhiste. Multi ani m-a documentat despre razboiul civil, ajungand la izvoare originale si la carti ale unor istorici mai putin tendentiosi si m-am convins de un lucru: ambele fronturi politice au facut excese. Cultura spaniola actuala pretinde ca asemenea crime au fost exclusiv opera partii franchiste. Un fals fara fundament. Condamnarea corpului militar si a dictaturii lui Franco nu ne poate face sa uitam abuzurile si atrocitatile comise de frontul republican. In plus, consider ca o asemenea tendentiozitate ar putea fi periculoasa pentru sanatatea democratiei spaniole, deoarece inevitabil a nascut o reactie din partea istoricilor si a pseudoistoricilor care isi revendica o legatura cu Franco.

- E atat de dificil sa fim impartiali. Din ceea ce putem observa se pare ca a fi spaniol si impartial e o combinatie imposibila. In fata violentei care a insangerat societatea si cultura spaniola cauzand mii de morti, lumea se intreaba cum a reusit aceasta tara sa iasa dintr-o asemenea tragedie, sa se transforme si sa devina una din cele mai vii si mai moderne natiuni europene.

- Cred ca motivul pentru care Spania s-a transformat de o maniera atat de radicala consta in faptul ca, in anii asa-numitei tranzitii, noi, spaniolii am semnat un pact de iertare si abandonare a vechilor resentimente. Acest lucru a a jutat Spania sa avanseze catre democratie si a permis reforme politice si sociale care au transformat-o intr-o tara prospera si moderna. Din nefericire, azi exista un curent politic si intelectual care a inlocuit acea atitudine generoasa a tranzitiei cu o revenire la ura si animozitati. O numesc "memorie istorica". Si ma tem ca nu ne va aduce nimic bun.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.