Sunt in istorie artisti la care ne raportam constant. Daca-i uitam o vreme e doar pentru a reveni la creatia lor cu sporit interes. Sunt in literatura pasaje memorabile, in filme replici de neuitat, in pictura imagini care se imprima definitiv pe retina memoriei. Daca ar fi sa-i recunoastem postmodernitatii anumite calitati, cu siguranta ca una dintre ele este rememorarea si resemnificarea mostenirii culturale a trecutului mai indepartat sau mai apropiat. Nu neaparat in spirit ironic sau parodic, ci pur si simplu incercand ca prin raportarea la creatia dinaintea noastra sa incercam sa aflam unde ne situam noi, in prezentul cel mai acut si mai imediat.

Infantele celebrului pictor de curte din secolul al XVII-lea spaniol, principesele pitice ale lui Velasquez au reprezentat adesea pretextul unor raportari ale contemporaneitatii la marea arta europeana si, prin ea, la istoria mentalitatilor unei epoci stralucitoare, mai indepartate acum ca niciodata. Am in minte poemele Savianei Stanescu cu si despre infante, dar si o ampla expozitie de pictura la Galeria ¾ a Teatrului National din Bucuresti, de acum cativa ani, pe aceeasi tema, reunind lucrarile celor mai importanti artisti contemporani din toate generatiile, o expozitie al carei curator a fost pictorita Simona Runcan.

La sfarsitul lunii iunie 2006, Infantele lui Diego Velasquez revin pe simeze, daca se poate spune asa, intr-o inteligenta pastisa vizuala semnata de tanara artista Olga Popescu. Apropierea celebrei teme a barocului spaniol a fost cat se poate de explicita in titlul expunerii de la Galeria Nit: "Infantele mele". "Velasquez e ca un geam spre lume", afirma Eugenio d'Ors in celebra culegere de eseuri si comentarii "Trei ore in Muzeul Prado". Ne-o dovedeste cu prisosinta expozitia Olgai Popescu.

Intreaga ei alcatuire vizuala, atent si laborios concentrata asupra chipurilor de menine, compune un univers inchis, profund marcat de viziunea artistei, dar ofera totodata nebanuite deschideri spre alte timpuri, alte meridiane, alt mod de a pune in pagina conceptia despre portret. Vorbind despre lucrarea "Meninele" a lui Velasquez, acelasi Eugenio d'Ors afirma: "Arta portretului ajunge aici la o desavarsire a informativului care n-a mai fost atinsa inainte, nici repetata apoi. Dupa ce am vazut aceasta opera, stim totul despre fiintele care continua sa traiasca in ea". Fascinatia pentru chipul feminin, asa cum este el zugravit de celebrul spaniol, continua sa se manifeste.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.