Atit in cazul barbatilor, cit si al femeilor, "strimt", "scurt" si "strident" nu isi gasesc locul in cele opt ore zilnice de munca. In functie de breasla, companiile impun angajatilor reguli stricte pentru imbracamintea cu care se afiseaza la serviciu. Cele mai rigide coduri vestimentare se intilnesc in banci si in firmele de avocatura, dar nu scap de imperative nici taximetristii, chelnerii, politistii sau prezentatorii de stiri. Codul vestimentar (dress-code-ul, in jargonul specialistilor de moda) se conformeaza, de cele mai multe ori, valorilor pe care le promoveaza compania in cauza. Totusi, o zi pe saptamina, de obicei vinerea (casual Friday), este permisa tinuta lejera, de strada. In unele locuri, si "relaxarea" vestimentara este obligatorie.

Bunul-simt cu avertisment

Cunoscute pentru sobrietatea cu care isi imbraca angajatii, bancile tin atit de mult la eticheta incit noteaza in regulamentul interior conditiile de imagine, mergind pina la a specifica culoarea lacului de unghii si lungimea exacta a fustei. Mai permisivi sint cei de la ProCredit Bank, a caror conditie unica este decenta. "Banca noastra se adreseaza vecinului de bloc, taximetristilor, oamenilor obisnuiti, si incercam sa fim aproape de ei, sa le fim egali, nu superiori. Asta nu inseamna ca venim in slapi si camasa hawaina, ci doar ca nu impunem o tinuta business oficiala", spune PR-ul institutiei, Andreea Makai. Totusi, daca vreunul dintre angajati depaseste limitele bunului-simt, primeste avertisment pentru a-si revizui tinuta, adauga Makai.

Citeste si:

Codul penal sau vestimentar

Cistigind aceleasi puncte la restrictii ca si bancile, firmele de avocatura pledeaza pentru cele mai sobre culori. "Regulamentul intern impune ca avocatii sa aiba o tinuta business, neagra, gri, bej sau bleumarin. Sacoul este obligatoriu la intrevederi, indiferent daca afara sint 40 de grade Celsius. Numai in cazul in care ne cunoastem foarte bine clientii ne permitem sa-l scoatem, iar vinerea putem sa imbracam haine sport, cu conditia sa nu avem intilniri", spune Cristiana Grigorescu, avocat definitiv. Ea este de parere ca breasla avocateasca trebuie sa inspire incredere: "In urma sfaturilor noastre, clientii pot incheia afaceri de miliarde sau pot sa ia decizii majore pentru viata lor, de aceea este foarte important sa aiba incredere in noi, iar o tinuta casual nu are acest efect", explica Grigorescu. In egala masura, prestigiul firmei este considerat important de legiuitori, avocatul Ana Maria Goga sustinind ca acesta este motivul pentru care se pune accent pe estetica.