Miercuri, 12 iunie, Galeria Simeza va gazdui vernisajul expozitiei foarte tinerei artiste Simona Vilau, «Regele pe divan». Simona Vilau este o tanara artista, sefa de promotie a Universitatii Nationale de Arte Bucuresti, la clasa profesorului universitar Sorin Ilfoveanu, asistent Alexandru Radvan. A castigat premiul Senatului UNA pentru lucrarea de licenta in iunie 2006

Preocuparea sa pentru figuratie nu este un pretext, ci o necesitate, deoarece abordeaza teme "grele", care necesita o explicitare a termenilor, cum ar fi seria "Oedip", prezentata in expozitia "Regele pe divan" in perioada 12-25 iulie 2006, la galeria Simeza. "Abordarea acestui gen de "partitura" tematica necesita o doza ridicata de curaj si de inconstienta juvenila. O tema controversata care ridica probleme etice, estetice si de gust. Miturile sunt unitare si inchegate, perfecte din punct de vedere stilistic, despicarea firului in patru fiind o sarcina grea pentru un neexperimentat, care priveste castelul de turta dulce din afara, fara sa aiba posibilitatea sa guste.

Ce poate fi mai tentant pentru un om decat sa se avante pe taramuri necunoscute, chiar cu riscul de a se rataci? Pentru ca lucrurile sa devina mai usor abordabile, am creat un alter-ego tangibil, intangibilul Oedip", afirma artista. In conditiile receptarii actuale, psihanaliza poate fi un filtru de perceptie a mitului oedipian. Astfel, Simona Vilau isi structureaza seria de lucrari in doua registre - unul dramatic, care incearca sa reproduca fragmente din mit, iar celalalt ludic, cu aluzii psihanalitice si o tenta de ironie muscatoare.

"Optiunea formala se pliaza foarte bine pe straturile semantice. Spatii aride, austere, culori tari, contraste violente, indigeste, atmosfera tenebroasa, redimensionari, cadraje de tip neo-pop cu preferinta pentru detalii. Atmosfera luminoasa isi face loc doar dupa ce eroul isi deschide ochiul interior", considera Olivia Nitis despre Simona Vilau in articolul "Je est un autre", in revista Altitudini, mai 2006.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.