Pe un pinten stancos, undeva in cheile Argesului, se zaresc ruinele cetatii Poenari, atribuita de traditie domnitorului Vlad Tepes. Traditia populara leaga zidirea cetatii de numele legendarului domn Negru Voda, caruia ii sunt atribuite si cele doua semne din apropierea varfului de stanca - urme lasate parca de niste incaltari uriase.

Desi neprecizat inca, locul ar putea fi, dupa parerea unor cercetatori, si vestita Posada unde s-a desfasurat in 1330 batalia dintre munteni si armatele regelui Carol Robert d'Anjou.

Cei mai multi o stiu azi drept "Cetatea lui Tepes". Si cum domnitorul valah a fost sursa de inspiratie pentru cronicarii vremii era de neconceput ca o cetate care ii este atribuita lui Tepes sa scape de aura legendelor.

Cetatea Poenari sau Tepes este locul in care ajungi dupa ce urci cu rabdare cele 1400 de trepte de unde, daca aveti noroc de o zi senina, puteti vedea Curtea de Arges.
Suparat pentru ca a fost ucis fratele sau mai mare, Mircea, Tepes se hotaraste sa ii pedepseasca pe nelegiuiti. Si cum altfel sa-i pedepseasca pe locuitorii din Targoviste decat prin tragerea in teapa?

Chiar in ziua de Paste au fost trasi in teapa cei batrani care participasera sau asistasera la asasinatul lui Mircea, iar cei tineri trimisi la munca la cetatea Poenari. Constructia era musai sa se termine foarte repede. Legenda spune ca a fost construita intr-o luna. Dupa ce s-a terminat cetatea oamenii au fost pusi in sir aplecati la pamant pentru ca Domnul Vlad sa se urce pe spinarea lor pentru a ajunge la cetate. Aceasta e legenda celor 1400 de trepte.

De la inaltimea Poenarilor apare una dintre cele mai atragatoare privelisti: scanteind sub soare luceste ca o piatra de smarald lacul Vidraru cu barajul hidrocentralei sale, iar in ceata departarii se intrevad piscurile Fagarasului si plaiurile Iezerului si Papusii.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.