Ce fel de absurd sinteti? Lejer, mediu sau profund?

Si daca nu sint deloc absurd? S-a inventat acest concept dintr-o comoditate a gindirii, in sensul ca in cultura absurda au fost aruncate tot soiul de obiecte care nu aveau mare legatura unele cu celelalte. Teatrul grotescului, teatrul oniric, cel fantastic, tot ce nu raspunde unei minti limpezi e considerat absurd.

E simplu sa fii absurd.

Sigur, e simplu. Dar cind iti dai seama ca intre absurdul cultural al Occidentului si absurdul istoric al Europei Rasaritene este o diferenta ca de la cer la pamint. Noi am trait absurdul pe viu, or in momentul in care Soljenitin descrie o zi din viata unui detinut e o poveste absurda, dar cit de realista! In Occident, sigur, exista absurzii Beckett, Ionesco, dar viziunile lor nu comunica. Eu nu m-am considerat un absurd, desi m-am hranit masiv din Ionesco, Beckett, dar in aceeasi masura l-am iubit pe Cehov, care este departe totusi de teatrul absurdului... Totusi, prin ‘80, toate montarile cu Cehov, din Romania, aveau ceva absurd.

De ce era nevoie de absurd in Romania aceea?

Citeste si:

Toti traiam intr-o lume strivita, intr-o lume fara orizont, o lume in care persoana era prinsa intr-un absurd al esecului existential si istoric. Ca si personajele lui Cehov care nu mai aveau nici o sansa, si noi traiam un sfirsit de lume. Viziunea a fost justa. In acest moment, folosirea termenului absurd este o pacaleala. Mi se intimpla sa-mi spun: ia te uita, daca incep o piesa cu trei oameni care asteapta autobuzul intr-o statie, imediat criticii spun ca e o situatie beckettiana. Bine, dar oricine astazi asteapta intr-o statie sau la stomatolog. Asteptarea e beckettiana, nu este o stare umana. Bun, dar oamenii asteapta ceva de cind s-au tras din maimuta.

Acest absurd promovat de intelectualii nostri nu era si masura lasitatii lor?

Da, e ciudat. La ora aceea, literatura pe care eu o citeam mi se parea ca era o literatura a rezistentei. Acum, nu am mai reluat acele lecturi. Dar poezia generatiei mele sint convins ca a fost de aceasta factura. Poezia era o atitudine protestatara.

Dar poezia nu a fost o piatra de gitul comunismului.

Nicaieri comunismul nu a cazut ca a fost aruncat in prapastie de literatura. Important era ca literatura sa fie un spatiu de libertate. Se respira prin spatiul cultural.