Constructia unui imobil de 20 de etaje in imediata vecinatate a Catedralei "Sf. Iosif" din Capitala continua sa starneasca valuri de proteste. Protestand impotriva ridicarii imobilului gigant, Lucia Matei Golopentia (55 de ani), de profesie jurist, Ana Tomas (46 de ani), psihopedagog, si Georgeta Zecheru (55 de ani), proiectant, se afla de cinci zile in greva foamei, in fata sediului guvernului. Alti numerosi protestatari crestini se afla, de circa 47 de zile, in greva in fata catedralei, pentru oprirea lucrarilor.

Persoanele ce militeaza pentru oprirea santierului din zona sustin ca aceste lucrari incalca, conform raportului Inspectoratului de Stat pentru Constructii, 24 de legi. "Cu toate acestea, justitia romana, blamata grav la Bruxelles, a dat verdictul definitiv si executoriu de continuare a lucrarilor drept pentru care betonul curge masiv in continuare. intre timp, la semnalul deputatului Aurelian Pavelescu, 170 de parlamentari europeni s-au solidarizat cu cei ce protesteaza in fata catedralei, iar la interventia fostului presedinte Emil Constantinescu, 124 de sefi de state au fost atentionati asupra a ceea ce se intampla la Catedrala "Sf. Iosif".

"Statul roman nu a dat nici dupa cinci saptamani un raspuns protestului exprimat de Vatican printr-o nota de cinci pagini, remisa ambasadorului Romaniei la Vatican", afirma unul dintre protestatari. Acestia cer repunerea in starea initiala a terenului si ridicarea in acel loc a unui monument in memoria celor doi sfinti care au calcat acolo - Papa Ioan Paul al II-lea si Sfanta Maica Tereza, precum si transformarea perimetrului intr-un loc de pelerinaj.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.