Cu atat mai laudabila devine astfel realizarea Teatrului Liric din Craiova care, cu mult curaj si entuziasm, a demonstrat ca… se poate, chiar cu forte proprii, construind un spectacol alert, care a captat atentia publicului numeros, deosebit de omogen si "curat" si in plan muzical. In regia semnata de elvetianul Alexander Jankow (care, nu am inteles de ce, a dorit sa preia conceptia montarii de la St. Petersburg), decorul unic (exceptand ultimul act) functional si cu aspect placut si costumele de epoca elegante, de bun gust (scenografia Rasvan Draganescu), solistii teatrului s-au miscat cu dezinvoltura si siguranta, conturand personajele in datele lor definitorii, fara gesturi inutile sau retorice, fara a sarja, dar si… fara umor (in parte din vina regizorului, in parte poate din cauza concentrarii si a emotiilor firesti la premiera, mai ales in conditiile in care pregatirile au durat doar cateva saptamani, un timp extrem de scurt pentru o asemenea lucrare).

Distributia a alaturat solisti in general tineri, multi dintre acestia rezervand surprize deosebit de placute, pentru ca baritonul Sandor Balla, cu glasul sau cald si calitativ, condus cu inteligenta si muzicalitate, dublat de un joc sobru dar nuantat, a creionat un Falstaff credibil si simpatic, surprinzator prin siguranta si firescul lui, soprana Diana Tugui a fost o Nanetta gratioasa, cantand neasteptat de frumos, intr-un progres vocal care ii poate asigura o afirmare interesanta in viitor, soprana Georgeta Grigore si-a pus in valoare glasul generos, bine sustinut, de asemenea intr-o evolutie demna de lauda comparativ cu anii trecuti (exceptand stridentele din final), devenind o Alice convingatoare, cu prestanta si intentii interpretative care, cu siguranta, pot capata prin rodaj un plus de lejeritate, iar mezzosoprana Doina Sarsan a abordat rolul Mrs. Quickly cu acuratete, in timp ce glasul tenorului Stelian Negoescu a rasunat eroic in Dr. Caius, iesind in evidenta cu usurinta peste toti (in maniera rolurilor de cavaleri, luptatori medievali sau indragostiti romantici cu care este obisnuit de o viata), baritonul Vicentiu Taranu (de la Opera din Bucuresti) a etalat si de aceasta data o voce ampla, continuand sa cante, si in Ford, destul de monocronm, tenorul Marian Somesan s-a confruntat, in Fenton, cu eternele sale probleme tehnice in special in pasaj si acut (desi a fost mult mai "prezent" vocal decat in productia omonima bucuresteana in care… nu s-a auzit), Mihaela Popa a ramas destul de stearsa in Mag Page, basul Sorin Draniceanu a construit un Pistola masiv si "in rol", secondat de Alexandru Petrescu (de la Brasov), un Bardolfo care, daca i-ar fi permis regizorul, ar fi reeditat cu siguranta creatia exceptionala realizata, in acelasi rol, la Brasov, in urma cu cativa ani, "echipa" fiind completata de Bogdan Olaru, Mihaela Leonte, Carmen Anuta.

Corul (pregatit de Pavel Popov) a rezolvat bine paginile destul de solicitante, raspunzand cu promptitudine cerintelor dirijorului Florian George Zamfir care, cu o gestica precisa, extrem de clara, a reusit sa coordoneze fara probleme relatia fosa-scena, orchestra sunand, la randul sau (daca incercam sa uitam ‘’stangaciile’’ din final), neassteptat de omogen si destul de ‘’colorat’’ intr-o scriitura total diferita de cea cu care s-a obisnuit de-a lungul timpului, trecand astfel de la opereta sau opere-‘’slagar’’ la o tesatura adesea polifonica, in care ritmica si schimbarile rapide, de o modernitate uimitoare, necesita o concentrare si o ‘’prezenta’’ deosebita, pe care, iata, instrumentistii teatrului le-au dovedit din plin.

Citeste si:

Am aplaudat cu reala placere premiera craioveana, oferita melomanilor la finalul unei stagiuni destul de incarcate; iar laudele se cuvin deopotriva directorului si dirijorului Florian Zamfir, ansamblului, solistilor, corpului tehnic, tuturor celor care s-au implicat intr-un asemenea proiect ambitios - un ‘’pariu’’ castigat categoric, o dovada ca, in ciuda dificultatilor cu care se confrunta economia locala (si nu numai), ‘’mai marii’’ Craiovei au toate motivele sa investeasca si sa sustina Teatrul Liric, o scena de traditie care, in ultima vreme, se impune prin profesionalism si dorinta de a face ‘’ceva’’ la nivel competitiv.

De altfel, in toamna, noua productie va fi prezentata in cadrul turneului pe care ansamblul il va efectua in Elvetia, dar abia dupa ce, in octombrie, se va derula, ‘’la sediu’’, o noua editie a Festivalului ‘’Elena Teodorini’’, care se anunta, de asemenea, deosebit de promitator, pentru ca in teatrul craiovean chiar se munceste si chiar… cu pasiune.