Cea de a treia editie a proiectului "Pictori de azi la Balcic", organizata de Asociatia Elite Art Club UNESCO, se va derula anul acesta in perioada 29 iunie-1 iulie. Proiectul isi propune sa readuca spiritul Balcicului de altadata in spatiul artistic contemporan si sa reinvie marile valori spirituale ale Romaniei. "Pictori de azi la Balcic" include o tabara de creatie, care reuneste atat nume de referinta ale artei contemporane, cat si pictori tineri care au fost invitati tocmai in ideea continuitatii si comunicarii intre generatii.