Dupa cel de-al doilea val de inundatii, canicula a pus stapanire pe intreaga Romaniei. Temperaturile mari inregistrate in ultimele zile au ucis 10 persoane in Galati, iar serviciile de ambulanta nu au putut face fata sutelor de apeluri venite de la persoanele cazute in strada. In plus, o serie de masuri speciale in vederea preintampinarii eventualelor incindente care ar putea aparea la examenul de bacalaureat au fost luate ieri de Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Temperaturile de peste 30 de grade au pus la grea incercare sanatatea locuitorilor din Galati, bilantul primelor zile de canicula fiind de 10 decese. Potrivit directorului Serviciului Judetean de Ambulanta Galati, Mihai Polinschi, in ultimele zile au primit peste 600 de apeluri telefonice din partea persoanelor carora li s-a facut rau din cauza caldurii. Din cele 600 de solicitari, aproape 200 au venit din partea bolnavilor cronici, insa s-au inregistrat si crize de colici, accidente vasculare, crize cardiace, lipotimii, unele asociate consumului de alcool.

De asemenea, Serviciul Judetean de Ambulanta Buzau a primit in doar cateva ore circa 60 de solicitari din partea buzoienilor afectati de canicula. Potrivit asistentului sef de la Serviciul Judetean de Ambulanta, zeci de persoane au fost luate cu Salvarea in ultimele ore si transportate de urgenta la spital. In mare parte, canicula i-a afectat pe buzoienii cu o stare de sanatate precara, dar temperaturile extrem de ridicate au facut victime si in randul tinerilor.

Inca trei zile toride

Reprezentantii Administratiei Nationale de Meteorologie au anuntat ieri ca vor urma inca trei zile de canicula in tara, dar si in Capitala, unde, din cauza temperaturilor mari, aproape 20 de oameni au lesinat. Mai mult, cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanta Bucuresti nu au reusit sa ajunga la zecile de solicitari din cauza numarului mic de echipaje.

Mercurul din termometre a ajuns ieri in Capitala la aproape 40 de grade Celsius, iar in numai sase ore, ambulanta a fost solicitata de 322 de bucuresteni, 40 pentru diferite afectiuni cardiace, peste 30 de lesinuri si alte 18 apeluri pentru persoane cazute pe strada.

Daca termometrele instalate in Capitala indicau ieri temperaturi de peste 40 de grade Celsius, in intersectii, la nivelul asfaltului, temperatura depasea 60 de grade Celsius.

Masuri speciale la examenul de bacalaureat

Ministerul Educatiei si Cercetarii a luat o serie de masuri pentru a preintampina eventualele incindente ce ar putea aparea la examenul de bacalaureat din cauza temperaturilor caniculare. Astfel, in toate centrele de examen va fi asigurata asistenta medicala permanenta si apa potabila in toate salile de examen, atat pentru profesorii din comisii, cat si pentru candidati.

Potrivit reprezentantilor Comisiei nationale de bacalaureat, este de preferat ca probele sa se desfasoare in sali unde temperaturile nu sunt foarte ridicate sau unde ferestrele sunt protejate de razele soarelui.

Totodata, cadrele medicale recomanda populatiei, pentru a evita efectele nefavorabile ale temperaturilor deosebit de ridicate din aceste zile, sa nu se expuna la soare pe o perioada indelungata, sa consume 2-4 litri de lichide pe zi, sa aiba o alimentatie saraca in grasimi, iar parintii sa acorde o atentie speciala copiilor.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.