Un alt caz Adriana Iliescu nu trebuie sa existe, desi, din punct de vedere medical, el reprezinta incontestabil o performanta in domeniu, au conchis participantii la o dezbatere organizata de Colegiul Medicilor Bucuresti (CMB), la care a participat si coordonatorul echipei care s-a ocupat de gravida. La discutii au participat Sorin Oprescu (presedintele CMB), Vladimir Belis (director al Departamentului Jurisdictie Profesionala si Litigii al CMB), Alexandru Ciocalteu, Ioan Lascar, Monica Pop si Iulian Badea, fiind invitat si Bogdan Marinescu - cel care a coordonat echipa de specialisti.

Participantii la discutii au ajuns la concluzia ca CMB se confrunta cu un gest medical nou, in care nu actioneaza preceptele vreunei legislatii punctuale, asa ca, din acest punct de vedere, nu s-a constatat comiterea unui act ilegal. "Credem ca dezbaterile generale ne vor indrepta, daca nu spre adevarul absolut, macar spre o concluzie care sa fie acceptata si adoptata legislativ. CMB considera ca trebuie urgentata elaborarea cadrului legislativ in domeniul reproducerii asistate, pentru a evita pe viitor astfel de situatii si propune sistarea acestor interventii pana la promulgarea unei legi in materie", se arata intr-un comunicat al CMB.