Desfiintarea unei debarale din apartament necesita avize si autorizatii a caror obtinere poate sa dureze citeva luni.

Dorinta de a avea un apartament cit mai modern ii face pe multi dintre proprietarii care dispun de banii necesari sa desfiinteze unii pereti pentru a cistiga spatiu. Unii incep deja lucrarile fara a avea utorizatia necesara si risca, in cazul in care un vecin are pasiunea reclamatiilor, sa plateasca o amenda consistenta. Legislatia in vigoare prevede ca aceste lucrari pot incepe doar dupa parcurgerea unor etape care presupun cheltuieli si timp pierdut. Pe de alta parte, prevederile sint restrictive deoarece nu putine au fost cazurile in care astfel de modificari au afectat structura de rezistenta a blocului.

Autorizatii si exceptii

Conform Legii 50/1991, cu modificarile ulterioare, autorizatia de construire se elibereaza pentru lucrari de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinatie sau de reparare a constructiilor de orice fel, precum si a instalatiilor aferente acestora.

Exceptie fac lucrarile care nu modifica structura de rezistenta, caracteristicile initiale ale constructiilor sau aspectul arhitectural al acestora. Este vorba despre operatiuni precum reparatii la acoperisuri, invelitori, reparatii si inlocuiri la timplaria interioara si exterioara fara schimbarea dimensiunilor si materialelor, zugraveli, vopsitorii interioare si exterioare, fara schimbarea elementelor de fatada si culoare ale cladirii, schimbarea de destinatie fara modificarea constructiei, precum si lucrari de reparatii la instalatiile interioare, la bransamente si racordurile exterioare.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.