Cesaria Evora si Chris Rea canta pentru bucuresteni. Diva desculta revine in Romania pentru a treia oara pe 16 octombrie. Concertul, care face parte din seria de evenimente "Pour les connaisseurs" organizate de Fundatia Aurel Mitran, promoveaza cel mai recent album al sau,"Rogamar". Cesaria Evora, alintata Cize de prieteni s-a facut cunoscuta prin morna, un stil de muzica sentimental, ce amesteca fado portughez cu jazz si muzica latina.

Sonoritatile folk sunt filtrate de chitara, vioara, acordeon si clarinet. Evora canta intotdeauna cu picioarele desculte, in semn de solidaritate cu femeile si copiii saraci din tara sa, ale caror suferinte le exprima prin cantecele sale. Discografia ei cuprinde, printre altele, "Cesaria Evora", "Distino Di Belita" (1995), "Cabo Verde" (1997), "Miss Perfumado" (1998), "Cafe Atlantico" (1999), "Sao Vicente di Longe" (2001) si "Anthologie" (2002).

Chris Rea va sustine un concert pe 1 noiembrie, la Bucuresti. Show-ul face parte din cadrul turneului de adio al cantaretului care, in ultimii ani, a avut grave probleme de sanatate. Rea si-a inceput cariera muzicala alaturi de formatia Magdalene, alaturi de care a inregistrat un succes national in 1975, dupa castigarea unui concurs. Rea paraseste insa formatia si inregistreaza solo albumul "Whatever Happened to Benny Santini?", care ii aduce consacrarea.

A urmat "New Light Through Old Windows", "The Road to Hell", pe care multi il considera cel mai bun album al muzicianului, "Auberge". Dupa ce a fost diagnosticat cu cancer si a trecut printr-o operatie complicata, Rea si-a promis ca daca se va reface, se va intoarce la blues. Acest lucru l-a realizat in 2002, cand a lansat albumul "Dancing Down The Stony Road".

In 2005, Chris Rea scoate pe piata "testamentul" sau lasat scenei de blues, o colectie de albume intitulata "Blue Guitars", care cuprinde 11 CD-uri si un DVD. Aceste materiale incheie cariera solo a muzicianului.

"Starea sanatatii mele este greu de prezis si nu pot garanta ca lucrurile nu se vor inrautati, asa ca acesta este ultimul turneu 'Chris Rea>>", a marturisit celebrul artist.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.