In ultima zi a Tirgului de carte, la casele de bilete a fost coada de la prima ora, iar editurile anunta vinzari duble fata de anul trecut.

Desi ieri dupa-amiaza bilantul nu putea fi decit aproximativ, Gabriel Liiceanu poate scoate linistit sticlele de sampanie din frigider: Salonul de carte Bookfest, care se dorea un supereveniment, a intrecut cu mult asteptarile editorilor. Se pare ca, in cele din urma, nici faptul ca s-a perceput o taxa de intrare de patru lei, nici schimbarea de locatie nu au descurajat publicul, care a venit in numar mare in fiecare zi. "Prima zi de la Bookfest arata deja ca a treia zi de la vechiul Bookarest", spun cei de la Humanitas, care se lauda ca "un tirg bine organizat merge mina in mina cu vinzari mari".

Lansare prezidentiala

Unul dintre momentele importante ale zilei de ieri a fost cel cind si-a facut aparitia Traian Basescu, invitat la lansarea a doua volume semnate de jurnalistul si scriitorul Traian Razvan Ungureanu. Multa vreme angajat la BBC, TRU s-a facut cunoscut in ultimii ani ca unul dintre suporterii ferventi ai politicii externe a lui Traian Basescu, ceea ce se poate vedea si rasfoind volumele lansate: in "Razboiul timpurilor. Declin occidental si asediu islamic" se afirma ca Statele Unite creeaza viitorul lumii si este condamnata "elita intelectuala mondiala" pentru faptul ca ar "scuza" terorismul, incercind sa-l explice.

"Am dat mina cu Basescu"

In opinia lui Ungureanu, este in pericol civilizatia occidentala, "felul in care stam la masa si faptul ca scriem de la stinga la dreapta". La ora 13.00, imbracat de vara (mineca scurta si pantofi albi), Basescu a facut rapid obisnuita baie de multime: "Am dat mina cu dl presedinte, m-a strins", se lauda prietenilor un tinar licean. La lansarea difuzata in direct de Realitatea TV, alaturi de un Liiceanu emotionat de companie ("este prima lansare pe care o fac alaturi de un presedinte"), Basescu a tinut sa-i multumeasca lui Ungureanu: "Orice s-ar spune, presedintele are nevoie sa fie si sustinut", a spus el, inainte de a se indrepta spre una dintre terasele cu mititei de la Romexpo, insotit de TRU.

"Nu inteleg de ce nu dureaza mai mult"

Vizitatorii tirgului isi pastrasera ieri acelasi ton pozitiv al aprecierilor ca in prima zi. "Oferta editoriala este excelenta, este mai mult spatiu, dar nu inteleg de ce nu dureaza mai mult", spune o doamna intre doua virste, pasionata de cartile lui Radu Pavel Gheo si, in acelasi timp, foarte interesata de initierea spirituala. "A fost foarte interesant si bine facut, desi nu-l agreez pe organizator. Apreciez ca are aer conditionat", declara o alta doamna, mai in virsta, care si-a cumparat cartile istoricilor de la Institutul "Iorga" pentru ca acestia "scriu bine si frumos despre noi". La rindul sau, un tinar simpatic ne povesteste ca tirgul i se pare mai aerisit si ca ideea cu studioul Realitatea TV i-a placut. "Am venit cu mama, care si-a luat «Memoriile unei Gheise»", marturiseste el.

Incasarile s-au dublat

Succesul tirgului este recunoscut de cea mai mare parte a reprezentantilor editurilor, ale caror vinzari au fost, de regula, duble fata de editia de anul trecut, desfasurata la TNB sub numele Bookarest. Incasarile le-au depasit chiar pe cele de la "Gaudeamus", unde, in general, cartile se vind mai bine ca la tirgul de vara. La Editura Trei, de exemplu, vinzarile au depasit 500 de milioane de lei vechi, ele cifrindu-se la un miliard pentru cei de la Editura All si la doua-trei milarde pentru cei de la Polirom, dupa estimarile, deocamdata partiale, ale Oanei Boca, ofiterul de presa al editurii. "In prima zi am vindul de doua ori si jumatate mai mult decit anul trecut", a declarat ea. "La sfirsitul zilei de azi vom dubla vinzarile de anul trecut", ne-a spus, la rindul sau, Gabriel Dragan, de la Editura Nemira, care insa prefera sa nu faca publica cifra incasarilor.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.