Un nou raport dat publicitatii de International Osteoporosis Foundation (IOF) detaliaza, pentru prima data, implicatiile globale si costurile semnificative de ordin personal, social si economic asociate cu faptul ca femeile nu continua tratamentul pentru osteoporoza

"Aproximativ o jumatate dintre paciente intrerup tratamentul cu administrare saptamanala in termen de un an, expunandu-se astfel riscului crescut de fracturi si crescand presiunea financiara asupra sistemelor de sanatate'', precizeaza reprezentantii companiei ''Roche''.

De asemenea, raportul marcheaza lansarea de catre IOF a campaniei ''Staying Power'', care isi propune sa evidentieze problema reala a lipsei de aderenta la tratament. Actrita Britt Ekland, cunoscuta din filme precum ''Get Carter'' si ''James Bond: The Man With the Golden Gun'', si care sufera de osteoporoza, s-a alaturat IOF in campania ''Staying Power''.

Aceasta campanie multidimensionala se adreseaza femeilor, medicilor si grupurilor de pacienti din intreaga lume, in efortul comun de a ajuta pacientele sa continue terapia pe termen lung, reducand astfel riscul de fracturi.

Problema aderentei este importanta deoarece, la pacientele la care se produce o fractura, creste riscul de a se produce si alte fracturi. Avand in vedere imbatranirea globala a populatiei, numarul persoanelor ce sufera de osteoporoza va creste in urmatorii ani, facand astfel mult mai importante beneficiile aduse de continuarea tratamentului pe o perioada indelungata.

Implicatiile financiare ale intreruperii tratamentului

Osteoporoza este o maladie extrem de raspandita ce afecteaza una din trei femei si unul din cinci barbati. Boala este tratabila, totusi lipsa aderentei la tratament reprezinta o mare problema, multe paciente considerand ca este dificil sa continue tratamentul pe perioada de timp recomandata.

''Aceasta lipsa de aderenta este importanta pentru persoanele ce sufera de osteoporoza, din moment ce mai putin de o treime din femeile care au inregistrat o fractura vor recastiga nivelurile de mobilitate avute anterior si o treime dintre acestea vor necesita, dupa producerea fracturii, ingrijire medicala continua'', spun reprezentantii ''Roche''.

Potrivit declaratiilor acestora, impactul financiar este, de asemenea, important: ''Numai in Europa, costurile legate de spitalizare determinate de fracturile pe fond de osteoporoza sunt estimate la mai mult de 4,8 miliarde de euro pe an, iar daca rata acestor fracturi nu va scadea, costurile aferente pot creste in continuare. In cazul femeilor de peste 45 de ani, zilele de spitalizare cauzate de osteoporoza sunt mult mai numeroase decat cele datorate altor boli, cum ar fi diabetul, infarctul sau cancerul de san''.

Costuri economice uriase la nivel mondial

Noul raport publicat de IOF arata ca problema non-aderentei, identificata in cazul Europei, este una mondiala: ''Pana in 2050, costurile globale determinate de osteoporoza sunt estimate a creste la cel putin 106 miliarde euro. In Marea Britanie, costurile anuale cauzate de fracturile osteoporotice sunt intre 2,2 si 2,6 miliarde euro. In Spania, se inregistreaza, in fiecare an, 25.000 de fracturi, rezultand astfel costuri directe ce depasesc 126 milioane euro si costuri indirecte de 420 milioane euro. Intre 2001-2003, aproximativ 2,39 milioane de fracturi osteoporotice au fost inregistrate in Statele Unite, acestea incarcand bugetul asigurarilor guvernamentale de sanatate cu 10 miliarde euro. In Australia, bolile musco-scheletice, printre care si osteoporoza, au provocat costuri estimate la 1,8 miliarde euro''.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.