Veniti din periferiile Bucurestiului sau chiar de mai departe, schimba zilnic un autobuz si doua tramvaie ca sa ajunga la Arcul de Triumf. Sint "puradeii" care de obicei alearga si se imbrincesc in mijloacele de transport in comun si pe care ii vezi peste jumatate de ora la metrou sau pe marginea strazii cersind un ban. De data asta, insa, "puradeii" vin pina in centru ca sa invete.

Munca i-a oprit sa mai creasca

La Centrul Educational "Salvati Copiii", de pe Bulevardul Maresal Averescu, 60 de copii care odata isi petreceau diminetile cu mina intinsa sau la vinatoare de parbrize jegoase vin acum sa invete ce inseamna scoala: citit, scris, desenat si chiar cum sa se poarte in societate. Cei mai multi au peste noua ani, dar toti par mult mai mici. Munca grea, la care s-au inhamat inca de la virsta de 5-6 ani, fortati de saracie,

i-a oprit din crestere. Cei mai multi au uitat sa se mai joace. Fiecare are "scuza" lui: "trebuia sa aduca bani in casa" si s-au obisnuit sa "care fiare vechi cu tata", "gunoiul de la vecini" sau sa "spele scarile de bloc", in loc sa bata mingea pe maidan sau sa se joace cu papusi.

Citeste si:

Ce face scoala, strica parintii

Centrul educational le ofera doua sali de clasa, in care "copiii" cu virste cuprinse intre 9 si 20 de ani invata in doua serii: una in care se studiaza cumulat materia din clasa intii si a doua, o alta pentru clasa a treia si a patra. Afara, cind ies in pauze, au un teren de joaca. La prima vedere, toboganele si leaganele de aici par ceva banal, dar unii dintre fostii cersetori s-au bucurat pentru prima data in viata de asa ceva. Copiii care odata stateau la coltul strazii se supun acum regulilor dintr-o scoala obisnuita. Isi dau examenele la Scoala "Sfintii Voievozi" din Capitala, alaturi de ceilalti elevi.

"Anul asta, toti cei care au mers la examinari au promovat. Nu au mers toti, pentru ca unii au venit mai tirziu si trebuie sa recupereze materia", spune Adina Nastasie, una dintre invatatoare, mindra de ce a reusit sa faca pentru acesti copii.