Cand timpul nu mai are rabdare...

O tara (fosta eminamente) agrara, in care foarte multe sate nu au nici macar electricitate, sunt lipsite de orice retele de comunicare, de canalizare, iar de gaze nici nu poate fi vorba. Pur si simplu sunt sate care zac intr-o izolare totala si se sting odata cu taranii...

Nu sunt scoli, nu mai sunt nici macar elevi care sa invete in ele... iar daca sunt, trebuie sa mearga pe jos kilometri intregi... ce sa-i faci, ca la tara. Caminele culturale au disparut, furate la metru, in caruta. In cel mai rau caz s-au transformat in carciumi. Inainte era ceva, acum parca nu mai e nimic. Desi, se pare ca s-a instalat din nou acea lene, cumetrie si interes...

- Tara te tampeste, maica, asculta-ma pe mine. Ca io am trait si la oras, da’ acolo eram o doamna, nu ca aicea! Aveam "unghiili" facute, ma duceam la pus pe moate, veceul era-n casa, nu in fundul curtii! Imi zicea lumea saru-mana doamna Floarea, nu ce mai faci fa Floareo, ai cules porumbu’!. Una e fata de oras, alta e fata de tara, 'e mai curate>>, mai luminoasa...

- I-a uite maica ne pozasi... Pasarico, stai fa la poza, multumim maica ca ne pozasi, fa Pasareo lasa baiatu in pace ca e prea crud…

- Da, ce daca, mie imi place, ului mancati-as’… nasu’

- Hai fa, hai Pasarea ca mi s-a dus ciorba…

Doua femei, Pasarica si Floarea. Una regretand ca madame Hortanse vremurile de demult si care acum, fara barbati sau alte chilipiluri isi gaseste alinarea intr-o ciurda de pisici, gonite de vecini si "infiate" de ea. Cealalta, Pasarica, femeia fatala, tot ce a avut satul asta "mai provocator, mai authentic", munceste cu ziua pe unde poate pentru cateva zeci de mii de lei, o masa si bineinteles o tuica de tescovina, cine are sa-i dea. A mai muiere dintre toate…

Ce frumos e cerul cand il vezi din Campia Dunarii, mai ales pentru cineva care a venit din "cetate", si care nu vede decat un petic de undeva din balcon, si ala imbacsit de praf de civilizatie. Cerul e acelasi la tara si noaptea si ziua, e acelasi, cu nori cu stele… numai ca acolo iti dai seama cat de mici si neinsemnate sunt aceste nimicuri fara chip, care sunt oamenii, in fata acestei frumuseti. El e prea mare si noi prea mici.

- Mamaie, ai auzit de integrarea in Uniunea Europeana, stii care sunt obligatiile, ce-rintele, stii ca trebuie sa ne aliniem la...

- Ce sa facem maica, ce sa liniem?

- Nu, bre, sa intram si noi, cu tara cu tot, intr-o asociatie mare..., cu tari multe...

- A, ca la colectiva?

- E, cam asa, tot un soi de CAP-eu’!

Mai mult nu stiu taranii din Silistea Gumesti. Au ramas tot cu Cooperativa Agricola de Productie, cu recolta la hectar si cu gostatul. Inainte se chema Silistea Noua. Dupa marea re-volutie agrara "judeteni" si cei de la centru au dat jos caftanul boieresc si au imbracat salopeta muncitoreasca, si s-au gandit sa schimbe numele satului. Suna prea chiabur, dupa numele boieroaicei care a pastorit satul, Maria Goma, sau Gumuleasa.

Au schimbat chiar si hramul bisericii din sat, suna prea conspirativ... Adormirea Maicii Domnului (avand in vedere ca Gomuleasa, Maria, odihnea si odihneste si acum in subsolul bisericii). Au trecut toate si s-au uitat toate. Ciulinii Baraganului au maturat tot.
Acum alta e problema..., ce si cum o fi cu integrarea asta. Taranii au trecut relativ usor peste faptul ca au fost obligati sa le agate cercei la vite, cai si cipuri la magari. Cica asa o fi moda pe la oras. E vorba de pamant.

- Asta cere bani, apa... si prostie, pentru ca o fi prost romanu’ sa dea doua milioane pa un hectar de pamant si sa-l lase parlog...?

Cei mai tineri care n-au ajuns sa apuce drumul metropolelor sunt un pic tematori, nu stii ce se va intampla cu ei, dar cei mai batrani, cei care au mai scapat timpului, s-au resemnat si traiesc din amintiri si din prezentul care mai aduce un pic din ceea ce a fost odata.

Situata in nordul judetului Teleorman, in vecinatate cu judetul Arges, comuna Silistea Gumesti lasa mult de dorit potrivit normelor UE. Legat tot de pamant, la nivelul comunei sunt cateva asociatii juridice care ii ajuta pe tarani sa-si lucreze pamantul. La ultima "masurare", Primaria are o pasune de 478 ha, taranii au aproximativ 3.180 de dobitoace cu lana, oi adica si 6-700 de vaci cu vitei cu tot.

- Stii de integrare, ai auzit de asa ceva?

- Nu ca io ma uit doar la "Suprise" sambata seara, nu stiu maica, da’ mata esti ziaristu’?, Atunci fa-i film la al lu’ Cotoi si sa-i spui sa taie salcamu’ din spatele casei ca mi-a prapadit tot rasadu’!

- Lasa-l fa dracu’ de salcam, tu stii ca a fugit muierea lui Sache cu un sondor care lucra langa padure la Cotigioaia?

- Care fa, a lui Cochintu?

- Da, si a vandut tot ce a strans cu el, da’ urata foc, daca nu o lua asta n-o mai lua nimeni!

Gripa aviara trecuta si prezenta a bagat spaima si printre silisteni. Mureau pasari, dar pe alese, din doua in doua case, le-a lovit un soi de holera. Au incercat bietii oameni sa le puna pe picioare, ba cu metode traditionale, ba cu un soi de pastile "Galisan", galbene si mici intrebuintate si de tarani atunci cand au unele probleme digestive. Dar nimic. Anunturi importante de la DSVSA Teleorman pe toate avizierele. Ma rog doua, cam atatea sunt in tot satul. Unul in centru la monument, celalalt la poarta scolii, care s-a transformat in gradinita. Avertisment: "Interzis accesul persoanelor straine in incinta gradinitii".

"Gripa aviara ameninta din nou. Consecinta a aparitiei gripei in fermele avicole din jud. Brasov se instituie starea de alerta epidemiologica in toata tara.

MASURI URGENTE: Reactivarea comandamentelor antiepizootice cu precizarea responsabilitatilor; se interzice comercializarea pasarilor vii in targuri, piete si oboare; Se retrag toate autorizatiile comerciantilor de pasarii vii, acordate de primarii persoanelor fizice". Semnat, parafat si un soi de stampila stearsa de ploaie.

Cand nu stau pe oua, bietele zburatoare, vor nu vor (dar nu credem ca ar fi prea incantate) sunt tratate cu tuica, cu seringa pe cioc, nu intravenos. Beau ce beau si dupa aceea in virtutea inertiei stau si zac si inainte si dupa.

- La noi in sat pana si curcile beau tuica!, marturiseste o femeie care se indeletniceste cu astfel de tratamente fara stirea Uniunii Europene.
Pentru cei care nu prea au in Pamanturi, Valea Morii sau la padure nimic de sapat sau daca nu prea au chef, bani si zile sa se mai bucure de ele isi gasesc alte preocupari mai usoare. Cu o plasa de plastic de 1.000 de lei vechi si fara nici un leu greu in buzunar colinda toate "ma-gazinele universale" de prin sat. Nu ca ar cumpara ceva, dar mai zboara timpul. Se uita prin galantare sa vada cam de ce nu dispune magazinul ca sa stie ce sa ceara. Aia nu aveti, aia nu aveti, a, pai eu pentru asta am venit...

O viata simpla care se scurge fara prea multe probleme, o viata impartita intre sarbatori, botezuri, nunti, pamant si sfarsit.

Inmormantarile mai dau un pic de culoare pentru ca la ele participa toata suflarea satului, mai putin cei cu care raposatul a fost certat (de moarte).

- Mai tii minte Lilo cum fugeam dupa mort sa ne iasa sufletul mai rau decat lui de frica sa nu plezneasca, era vara si el nezacut. Si, cand au venit nepotii de la Pitesti si au facut poze in Sfanta de biserica lic, lic de de se inchina bietu’ fratiu’su, Petre ca zicea ca au venit ingerii sa-l ia pe mort din tron…

Sfanta Inviere a Domului a fost desavarsita, fie macar si prin straduinta preotului Florin si a corului care a cantat in noaptea de Inviere (si care de altfel e convocat la toate sarbatorile). Oameni simpli pe care preotul i-a invatat cum sa cante si ce sa cante, o truda care poate nu a fost in zadar.

Ar fi frumos daca ar fi doar asta. Dar multi vin la biserica... sa doarma. Preotul predica, corul canta, lumea tace, lumanarile ard si mai fac o tara de caldura, si sub privirile sfintilor prinsi cu alte treburi prin icoanele zugravite pe catapeteasma sau in pronaos... somnul e mai dulce si lipsit de griji. Alaturi, langa biserica, un alt cor, de data asta barbatesc, voci mai groase, mai rastite fiecare in legea sa, incheaga pe portative cateva note de 50 ml. Votca adusa, primul stoc de la Rosiori.

Satul de atata Inviere o apuci usor pe ulitele satului si pe soseaua principala unde incepe si se termina Silistea Gumesti. Satul in care s-a nascut Marin Preda. Plin de gropi. Edilii bucuresteni ar trebui sa fie mandri. Nu exista casa memoriala, doar o placa lipita pe un zid pitit printre uluci.

Multi dintre satenii din Silistea isi doresc din toata inima sa ajunga in Uniunea Europeana, desi banuiesc ei ca drumul e ceva mai lung decat pana la Balaci sau la Salcia, si nadajduiesc ca va fi mai bine pentru ei cand vor fi integrati intr-o asociatie mai mare. Dar, intotdeauna se intreaba: da`, pe mine cat ma costa?!

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe