Paradoxul publicarii jurnalelor intime pe Internet a aparut recent si tinde sa devina un fenomen. Sint surprinsi de evolutia lui insisi initiatorii proiectului.

Site-ul www.jurnale.ro, primul de acest gen in Romania, a fost lansat in ianuarie 2005. Dupa un an, avea doar o mina de membri. "In ultimele sase luni a ajuns la aproape 5.000 de membri", spune directorul de proiect Mihai Popescu, "iar ritmul inscrierilor a urcat la 500 pe saptamina. Site-ul se afla pe locul al patrulea in topul site-urilor cu pagini personale. De aici incolo, cresterea va fi exponentiala".

In uzina de spovedanii publice de la SC ActiveSoft SRL, firma care a produs si intretine site-ul, masinile au fost pregatite sa faca fata, in citeva saptamini, la 10.000 de membri si 50.000 de vizitatori pe zi. Deocamdata, miile de jurnale online isi adauga zilnic 70-80 de insemnari proaspete (peste 2.000 intr-o luna) si cam tot atitea comentarii.

Administratorii au impartit jurnalele in 60 de categorii tematice - dragoste, economie, lesbianism, astrologie, poezie, gradinarit etc. Dar cele mai multe abia daca au doua-trei notite, asa incit site-ul pare sa fi fost facut inadins pentru topicul "Adolescenta", care absoarbe un torent de frustrari, lamentatii, disperari, iluzii, incertitudini, arar o licarire de optimism… Undeva, pe niste servere, se stocheaza zilnic, in sistem binar, deruta unei virste.

Generatia comunicarii nu are cu cine vorbi

In redactia jurnale.ro, din cartierul Pantelimon, alba ca un salon antiseptic, nu se aude decit tacanitul tastelor si miriitul de mita al calculatoarelor. Cinci oameni lopateaza in calculatoare, zilnic, sute de megabiti de jurnale. Cu ochii lipiti de monitoare, privesc un spectacol de fantome, mut, cu o montare grandioasa. "Este o proiectie a vietii intime a autorilor", spune Ana Georgescu, "ceva care nu apare in sondaje sau in statistici. Citim fiecare noua insemnare, eliminam total textele pornografice, rasiste, publicitare si asa mai departe; in rest, nu schimbam o virgula".

Citeste si:

Nu e deloc usor sa asisti zi de zi, chiar daca de la distanta, la framintarile cele mai ascunse ale unor oameni. "Cumva, bucuriile sau deznadejdile autorilor, emotiile, implinirile sau iluziile lor te incarca, te marcheaza", recunoaste Cornelia Dimofte, cunoscuta ziarista care a renuntat la presa scrisa si la televiziune pentru lumea virtuala. "Totusi, citesc cu fascinatie jurnalele, chiar si acasa, stau cite 13-15 ore pe zi la calculator. Este un spectacol tulburator care ii arata pe adolescenti, pe fiecare in parte, asa cum sint cu adevarat, nu cum sint etichetati, global si sumar, ca superficiali, manipulabili, fara orizont."

De ce au ajuns acesti tineri sa-si publice pe Internet trairile lor secrete, nu e treaba administratorilor. Project managerul Mihai Popescu a observat pe alte site-uri pentru tineri ca exista aceasta cerere, a venit cu un proiect si in trei luni site-ul era gata. "Se vede din jurnale", spune el, "ca autorii, indiferent de virsta, nu au in viata reala cui sa-si impartaseasca trairile profunde sau experientele de zi cu zi".

"E clar ca avem o problema!"

La o tigara, in fumoarul cu vedere spre oras, unde viata adevarata freamata in miros de esapamente si de salcimi infloriti, administratorii recunosc ca jurnalele de pe site sint o lamentatie intrerupta, numai cind si cind de tresariri optimiste, si ca, daca tonul acesta depresiv se va pastra si cind jurnale.ro va ajunge la 10.000 de autori, inseamna ca vom avea cam tot atitia tineri pe care in viata reala nu-i asculta nimeni, ori nu pot, nu stiu ei sa comunice; plus cei care inca n-au aflat de site; plus cei care nu acces la Internet; plus cei care nu-si defuleaza trairile in jurnale intime sau poate scriu, dar nu le fac public… "Daca este asa, am pus-o!", concluzioneaza savant un pistruiat, cu ochii incercanati de atita stat cu ochii in monitor. A iesit la o cafea si a tras cu urechea la discutie. Bea o inghititura, trage un fum de tigara si isi explica asertiunea: "Nici nu mai conteaza daca e vorba de o mie, de cinci mii sau de zece mii, hai: de o suta de mii de pustani din astia care n-au mama, n-au tata, decit pe Internet… Oricum, nu e o intreaga generatie, dar e clar ca avem o problema!".

"Nu mai imi pasa de nimik"

La adapostul unui pseudonim, autorii fac marturisiri pe care numai parintii, prietenii cei mai apropiati, psihologul sau duhovnicul ar trebui sa le asculte. "E vorba despre o nevoie de comunicare neregasita in viata reala", spune psihologul Alexandra Siru. Impasul acesta il ilustreaza perfect strigatul disperat al lui sadandepresed (M., 18, Brasov - sexul, virsta, resedinta - n.red.): "Nu reusesc sa ii fac sa ma accepte, sa ma integrez… oare care este problema mea?" Iar clauditza_kiss (F., 17, Bucuresti) noteaza abulic: "Adevarul e ca sint asa de confuza, incit nici nu mai stiu ce sa cred… nu mai imi pasa de nimik…".