Marginali in periferia Europei

Cifre ale Bancii Mondiale arata ca Romånia a ramas nu doar mult in urma tarilor central europene, care sint deja tari compatibile cu cele occidentale si de care Romånia difera structural, dar si in urma Bulgariei. Atita timp cit politicile economice si sociale nu reusesc sa lichideze nici macar saracia superficiala, saracia e nu doar cauza nefericirii personale a unui mare numar de oameni, dar si cauza principala a perpetuarii subdezvoltarii la nivelul intregii societati.

SARACIA DE-A LUNGUL TRANZITIEI In ultimii zece ani, studiile asupra saraciei din Romånia s-au dezvoltat foarte mult, ajungind sa ofere nu numai o descriere cuprinzatoare a fenomenului, dar si sa identifice cauze si sa sugereze solutii.

Din pacate, guvernele care s-au succedat nu au tinut cont, de multe ori, de concluziile specialis tilor, preferind politicile sociale superficiale, de la cele electorale de tip "Cornul si laptele" pina la cele generate de comoditate si incapacitate administrativa, multe dintre ele asociate cu conservarea unui sistem economic ineficient, cum a fost de exemplu subventionarea energiei pentru consumatorii casnici. Politicile de acest tip au marele dezavantaj de a nu se adresa exact celor cu adevarat saraci, care ar avea nevoie de asistenta, ci tuturor cetatenilor. Ca si ma- sura propusa recent de reducere a TVA-ului la alimente, aceste politici ii "asista" si pe cei care nu au nevoie de asistenta, deci nu sint adevarate politici sociale.

Ba chiar un program precum "Cornul si laptele", care e tipul de politica adresata copiilor foarte saraci (se presupune ca parintii nu le pot oferi asa ceva), poate fi considerat o masura perversa, deoarece nu ajunge la zona saraciei extreme, a celor care nu isi pot trimite copiii la scoala. Un alt exemplu de tintire proasta a cheltuielilor sociale o constituie bursele acordate de stat prin sistemul de educatie: la mijlocul anilor ’90, mai putin de o treime din ele se indreptau catre copiii saraci. Dupa caderea comunismului, tendinta generala in Romånia, in primii ani de dupa 1989, a fost de explozie a saraciei. Dupa aceea, rata saraciei a oscilat, scazind in perioadele de crestere economica si de intensificare a programelor sociale. Aceste perioade de redresare a saraciei au coincis, in mare, cu guvernarile PSD (PDSR), ceea ce este explicabil, deoarece intre 1992 si 1996 guvernarea PDSR/ PSD inca traia din exploatarea discretionara a resurselor din timpul comunismului, bazinduse pe orizontul de asteptare inca foarte scazut al romånilor si pe simpla lipsa a problemelor rezultata din absenta reformelor.

Intre 1996 si 2000, factorii care au condus la cresterea ratei saraciei au fost reformele reale, destul de ample, din economia de stat, pe care Conventia Democrata le-a intreprins cu destul de mult curaj, dar fara a le asocia cu masuri eficiente de asistenta sociala si crestere economica (de refacere a numarului de locuri de munca). In plus, guvernarea CDR nu a avut coerenta pe care guvernarile PDSR si PSD o obtineau tocmai prin politica de adminstrare a stagnarii. Intre 2000 si 2004, PSD a beneficiat de reformele facute de guvernarea anterioara. Si politic, deoarece ele i-au adus un beneficiu electoral nemeritat, si economic, deoarece aceste reforme redusesera mult costurile intretinerii artificiale ale sectorului de stat neperformant.

COMBATEREA SARACIEI, INTRE POLITICA SI ECONOMIE Cu toate acestea, cifrele care masoara saracia romånilor indica fluctuatii foarte mari, greu de redus doar la evolutii economice. Exact in 1996, an electoral, saracia scade de la 25,5% la 20%, in timp ce saracia extrema scade de la 9,5% la 6,3%. Cu alte cuvinte, saracia este redusa cu 25% intr-un singur an, ceea ce, cu toata mita electorala lipsita de masura practicata de PDSR, este destul de mult. Povestea se repeta, invers de data asta, in jurul anului electoral 2000, in care se inregistreaza un maxim istoric de 44%, dupa care urmeaza o scadere constanta in anii urmatori. Suprapunerea exacta peste ciclurile electorale si fluctuatiile mari ridica unele semne de intrebare.

Pe linga acuratetea evalua rii, bazata adesea pe datele unor institute romånesti subordonate guvernului, scaderile spectaculoase ale saraciei pot fi cauzate si de masuri electorale pompieristice, nu doar de programe coerente, pe termen lung, care se continua de la o guvernare la alta. Pe de alta parte, este foarte adevarat ca saracia temporara, cea asociata, in mediul urban, mai ales cu lipsa locului de munca, poate fi redusa destul de usor in perioadele de stabilitate si crestere economica (mai ales daca tinem cont de dimensiunea ei enorma, de citeva zeci de procente). Din pacate insa, Romånia nu a avut perioadele lungi de crestere economica sustinute de reforme economice profunde pe care le-au inregistrat toate tarile central europene. In primul deceniu al tranzitiei totalul cheltuielilor sociale a scazut constant, raportat la salariul mediu. In plus, eficienta directa a cheltuielilor cu asistenta sociala a fost mult diminuata de direc- tionarea gresita a fondurilor de care era vorba mai sus. Introducerea in 2002 a venitului minim garantat a fost o masura oportuna, deoarece acesta era mult mai bine directionat catre paturile cu adevarat sarace.

Venitul minim garantat a inlocuit programul anterior de ajutor social, care a functionat intre 1995 si 2001, dar a carui eficienta a fost mult redusa de fondurile insuficiente si de lipsa de capacitate a administratiilor locale in a implementa acest program. Acordarea ajutorului social era bazata pe evaluarea prin ancheta a veniturilor, un principiu altfel oportun pentru ca (tinind cont si de veniturile din economia informala), ar fi permis o directionare mai buna a asistentei. Din pacate, evaluarea directa, prin ancheta, nu a functionat satisfa- cator. In sfirsit, nu trebuie uitat faptul ca iesirea durabila din saracie depinde foarte mult de eficienta sistemelor de educatie si sanatate, care inca nu au fost reformate substantial (la care ar trebui adaugata si marea intirziere din reforma sistemului de pensii) .

Saracia extrema

Un amplu studiu asupra saraciei extreme a fost realizat, in 2001, de un colectiv coordonat de Manuela Sofia Stanculescu si Ionica Berevoescu (publicat in 2004, la editura Nemira, sub titlul "Sarac lipit, caut alta viata"). Saracia extrema, spre deosebire de cea temporara, nu dispare in conditiile cresterii economice, consolidindu-se intr-un mod de viata din care e foarte greu de iesit.

Una din concluziile foarte interesante ale studiului este ca principalii factori determinanti ai saraciei extreme sint lipsa de ocupatie si lipsa educatiei, si nu etnia, virsta sau sexul. Concluzia nu e doar un simplu artificiu retoric prin care s-ar escamota saracia intr-adevar enorma in rindul rromilor, ci doar analizeaza caracteristicile care ii fac pe acestia sa fie mai expusi. Cu alte cuvinte, ea subliniaza faptul ca programe de educatie si de integrare mai eficiente decit cele de pina acum ar putea da rezultate foarte bune. Cu atit mai mult cu cit, conform altei concluzii a studiului, in Romånia, din cauza slabei dezvoltari a economiei, nu exista inca, asa cum exista in Occident, zone de dependenta puternica fata de stat, in care marea majoritate a locuitorilor sa traiasca exclusiv din ajutoare sociale.

Prestatiile sociale acoperind doar strictul necesar pentru supravietuire sau fiind greu accesibile (din cauza lipsei actelor de identitate, a lipsei fondurilor la nivelul administratiilor locale etc.), doar o parte dintre locuitorii zonelor de saracie extrema sint efectiv someri, multi dintre ei traind la limita din munca la negru, foarte prost platita. Zonele tipice de concentrare a saraciei extreme sint gropile de gunoi, centrele istorice, ghetourile si zonele industriale dezafectate, in timp ce in mediul rural, desi in ansamblu mai sarac, saracia e mai putin concentrata, existind si "plasa de siguranta" a agriculturii de subzistenta. Zonele urbane de saracie extrema, care se inscriu deja destul de clar in modelul occidental, sint insa doar la inceput si se poate astepta doar o accentuare a fenomenului.

Studiul aminteste insa si faptul ca saracia, inclusiv cea extrema, nu este doar un fenomen obiectiv, cuantificabil in nivelul veniturilor, numarul de ani de scolarizare etc. Este si un fenomen subiectiv, determinat de orizontul de asteptare al celor in cauza. Spre exemplu, intr-un sat foarte sarac din Vaslui, in care saracia afecteaza "obiectiv" trei sferturi din populatie, doar 16,5% dintre locuitori se considera saraci, in timp ce, in foste sate sasesti relativ prospere din judete precum Sibiul sau Brasovul, 60% dintre locuitori se considera saraci. Modelul la care aspira oamenii este, pina la urma, cel care determina nivelul de aspiratie pe care trebuie sa se bazeze politicile de dezvoltare sociala.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe