Dosarul "Intelegi mai mult" de azi este un raspuns pentru Alexfin si pentru toti tinerii care nu stiu mai nimic, sau chiar nimic, despre rezistenta armata anticomunista. Episodul luptelor din munti lipseste din memoria colectiva a romanilor. Marturiile unor fosti luptatori au fost tiparite in tiraje nesemnificative, iar manualele scolare expediaza rezistenta anticomunista armata in citeva fraze. Putinele lucrari ale unor istorici sint cunoscute numai de initiati. La 16 ani de la prabusirea comunismului, si in lipsa unei rezistente intelectuale consistente fata de acel regim, e oarecum de mirare ca acest episod este tratat cu atita indiferenta.

O posibila explicatie ar putea sta intr-o prejudecata care, bine sadita in deceniile de comunism prin propaganda si prin filme cu "securisti buni" si "banditi", a continuat sa lucreze si asupra autoritatilor de dupa 1989. Iar aceasta prejudecata este legata de Miscarea Legionara. In lupta anticomunista armata insa, fostii legionari au detinut doar majoritatea, nu exclusivitatea. Multi dintre ei erau foarte tineri, abia daca apucasera, precum Gavrila-Ogoranu, sa activeze in Fratiile de Cruce, adica un fel de UTC legionar.

Insa legislatia romaneasca privitoare la fostii detinuti politici a fost croita pe baza aceleiasi prejudecati: ii exclude de la orice forma de recunoastere pe toti cei care au avut o mai mare sau mai mica tangenta cu Miscarea Legionara. A operat si opereaza inca un alt fel de lustratie, care le-a refuzat atitor oameni recunoasterea faptului ca au avut puterea sa puna mina pe arme si sa lupte impotriva sovietizarii.

Ultimii "banditi" ramasi printre noi
Numarul fostilor luptatori anticomunisti din munti scade an de an. Dispar astfel martori pretiosi ai rezistentei armate anticomuniste.

Cei mai "tineri" dintre ei au acum in jur de 80 de ani si multi se mira cum de-au ajuns la virsta asta, dupa ce au trecut prin regimul de exterminare din inchisorile comuniste.

Vatamaniuc de la Suceava

Unul dintre putinii "partizani" care mai traiesc este Gavril Vatamaniuc, din Frasin - Suceava. Sergent major de jandarmerie, Vatamaniuc a intrat in conflict cu loctiitorul politic si a fost dat afara din armata si pus sub urmarirea Securitatii. In toamna lui ’49 a scapat de arestare, s-a inarmat cu un automat german Daimler Puch si a fugit in padurile Sucevitei.

In vara anului 1950, i s-au alaturat doi consateni, fratii Ion si Gheorghe Chiras, urmariti si ei de Securitate, inarmati cu pusti ZB. Tactica adoptata de grup a fost asteptarea si folosirea armelor strict pentru aparare, niciodata pentru atac. Activitatea politica a constat in tiparirea si raspindirea de manifeste, distrugerea manifestelor de propaganda comunista din Sucevita, propaganda de la om la om si chiar la grupuri de muncitori forestieri. In timp ce Gavril Vatamaniuc explica muncitorilor cine sint si ce vor, fratii Chiras ii asigurau spatele.

In anul 1954, grupul se intareste prin alipirea lui Vasile Motrescu, venit din Fagaras, dupa ce acesta reusise sa-i salveze pe cei din grupul lui Ion Gavrila-Ogoranu. In ianuarie 1955, Motrescu si Vatamaniuc, singurii care ramasesera in munte, au fost la un pas de a cadea in miinile Securitatii. Au reusit sa fuga omorind trei securisti. La 18 iulie 1955, Securitatea afla locul unde se ascundeau partizanii. In lupta care s-a dat, fratii Ion si Gheorghe Chiras au fost impuscati mortal, aproape simultan.

Vatamaniuc a fost arestat la 18 octombrie 1955 si condamnat la munca silnica pe viata. A fost eliberat in 1964, cu toti ceilalti detinuti politici. Astazi, la 82 de ani, traieste in Frasin - Suceava.

O cazemata pentru toata Moldova

Locul numit Uturea, la 12 kilometri nord de Moinesti, in judetul Bacau, trebuia sa devina cel mai puternic centru de rezistenta din Moldova. In septembrie 1947, un grup de 13 tineri elevi si studenti, condusi de legionarii Gheorghe Ungurasu si Petru Baciu (foto), au construit un adapost-buncar la Uturea. El era destinat depozitarii armamentului si munitiei, dar se putea utiliza si ca loc de refugiu si centru de rezistenta in caz de nevoie. Situat pe Valea Trotusului, in cazul izbucnirii razboiului intre americani si rusi, grupul de "partizani" constituit aici ar fi impiedicat trecerea trupelor sovietice catre apus, dar si retragerea lor. In buncar a fost depozitat armament din abundenta: pusti ZB, mitraliere, grenade, pistoale, munitie.

Citeste si:

In arestarile masive de legionari din noaptea de 14/15 mai 1948 au cazut si unii participanti la construirea buncarului. Scapati cu greu, Gheorghe Ungurasu si Petru Baciu s-au retras in munti impreuna cu oameni din satele vecine. Urmariti de Securitate, au plecat la Bucuresti la 15 noiembrie 1948, dar au fost tradati si arestati. Aproape toti din grupul Uturea au pierit in anchete, in temnite sau au fost impuscati. Singurul ramas in viata pina azi, dupa 16 ani de inchisoare comunista, este Petru Baciu. La 83 de ani, singura mingiiere ca le-a supravietuit camarazilor sai este aceea ca a marturisit despre jertfa lor in volumul "Rastigniri ascunse".

"N-am fost politicieni, ci soldati"

Coleg de scoala si prieten de la 10 ani cu Ion Gavrila-Ogoranu, Georghe Cornea nu a facut parte din acelasi grup de rezistenta cu acesta. A fost membru al Grupului "Vultanul", care a actionat, inca din 1944, pe versantul nordic al Muntilor Fagaras. Echipa sa a fost organizata de invatatorul Ioan Prodan. Pe 30 decembrie 1947, studentul de atunci Gheorghe Cornea si inca trei camarazi au fost depistati de trupele de securitate. Au scapat cu greu din incercuire.

Cornea a fugit la Cluj, renuntind pentru moment la rezistenta. Si-a terminat studiile si a devenit medic chirurg. S-a casatorit si a profesat in Tirgu Mures. Acolo a fost recrutat de o alta grupare de rezistenta. Evenimentele din Ungaria, din 1956, au fost pentru acest grup semnul ca trebuie sa actioneze. Insa, inainte cu o zi de declansarea ostilitatilor au fost tradati si arestati. Dr. Cornea a fost condamnat la 18 ani de munca silnica, din care a executat opt.

Astazi in virsta de 83 de ani, dr. Cornea, fost presedinte al Fundatiei "Luptatorilor din Rezistenta Armata Anticomunista", mai are o singura dorinta: ca "partizanii" sa fie asimilati militarilor din trupele regulate si, prin aceasta, sa li se confere recunoasterea publica binemeritata. "Am propus un proiect de lege in acest sens. Insa autoritatile nu vor sa ne recunoasca lupta, temindu-se sa nu se creada ca astfel aduc un elogiu legionarilor, care au fost majoritari in rezistenta. Dar in munti nu a contat nici o clipa apartenenta politica. A contat doar ca ne consideram cu totii adevarata armata a tarii", ne-a declarat dr. Cornea.

Mausoleul verticalitatii este plin de martiri necunoscuti
Miscarea de rezistenta armata anticomunista s-a desfasurat intre anii 1944 si 1962.

Specialistii CNSAS au identificat 19 centre de rezistenta, din Obcinile Bucovinei pina in Banat si din Maramures pina in padurea Babadag. Intre anii 1945 si 1959, au actionat cel putin 1.196 de grupuri de "banditi" - cu efective de la 20 la 120 de luptatori -, ajutate de mii de persoane, organizate in retele in jurul muntilor. Cu unele exceptii, grupurile nu aveau un program politic articulat, ci erau contra regimului comunist si a URSS. N-au avut o conducere comuna, lipsa de unitate fiind deopotriva o slabiciune, dar si un punct forte - au fost mai greu de distrus. Luptatorii nu-si spuneau "partizani" - caci nu aparau vreun partid -, ci "haiduci", fiindca luptau impotriva sistemului. Scopul lor era sa reziste pina la izbucnirea unui nou razboi mondial, considerat iminent, intre anglo-americani si rusi. Atunci ar fi ajutat ofensiva anglo-americana la eliberarea tarii.

Posturile de radio occidentale au incurajat rezistenta, iar SUA au antrenat exilati romani, pe care i-a parasutat in tara. Asa a fost alimentata speranta ca va izbucni un razboi izbavitor. Romania fusese insa de mult abandonata.

Bucovinenii au fost primii

Primii care s-au impotrivit comunismului cu arma in mina au fost bucovinenii. In vara lui 1944, in fata ofensivei trupelor URSS, sute de familii din Bucovina s-au retras in munti, s-au inarmat si s-au organizat pentru o rezistenta de lunga durata.

Numite dupa conducatorul lor, s-au constituit grupurile de "partizani": Vladimir Macoveiciuc, Vladimir Tironiac, Ion Vatamaniuc, Constantin Cenusa, Petre Maruseac. Grupurile initiale, alcatuite in mare parte din tarani, au fost ingrosate cu ofiteri care luptasera pe frontul de rasarit, urmariti "pentru crime de razboi", fosti functionari din administratia antonesciana, considerata "fascista", membrii partidelor istorice, numite "fasciste", fostii legionari etc.