Se spune adeseori ca lucrurile vechi nu au valoare. Nimic mai fals vor spune iubitorii de antichitati.

In sprijinul lor vin sa intareasca cele afirmate mai sus si cei care restaureaza si colectioneaza masini de epoca. O pasiune costisitoare, care necesita multa rabdare si multa intelegere si care reuseste sa stranga laolalta mai multi impatimiti de masini vechi. Care, precum vinul, cu cat sunt mai vechi, cu atat sunt mai pretuite.

Vechimea da valoarea

In 1992, lua fiinta Clubul Vehiculelor de Epoca. 30 de simpatizanti se intalneau periodic, pentru a discuta si a-si prezenta "batranele doamne". Astazi, acest club are in jur de 100 de membri. "Unii dintre acestia au chiar doua-trei masini sau mai multe. Familia Kohnen, Axel si Stela, este cel mai bun exemplu. Au deja o colectie de patru masini de epoca, la care este posibil in iulie sa se mai adauge inca doua masini restaurate si aduse din America de Sud. Ei sunt si fericitii proprietari ai celei mai vechi masini de epoca din Romania, un Ford T. Masina dateaza din 1914, fiind si cea mai scumpa. Pretul ei din catalog este de 80.000 de euro. Are un grad de originalitate de 95%, functioneaza si uneori mai poate fi zarita pe strazile din Bucuresti. Dar poate atinge si mai mult, in cazul in care proprietarii ar renunta la ea", ne-a declarat Nicu Apostol, presedintele clubului.

Intai masina, apoi nevasta

30 de ani de la oprirea fabricatiei modelului respectiv, sa aiba o valoare data de modelul masinii, sa fie fabricata in serie scurta, sau sa aiba o valoare istorica ori proprietarul sa fi fost o personalitate istorica, sunt doar cateva conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o masina pentru a fi considerata de epoca. In plus, ea urmeaza sa fie evaluata de catre experti care o vor si estima pentru un pret de pornire. Nicu Apostol este si el unul dintre colectionari. Are doua masini de epoca: un Jeep Willis din 1944 si un Citroen 2CV. Asta nu inseamna ca nu are si cateva masini "noi": "Da, am si o Dacie - ca orice roman - si un Renault Clio. Am mai avut un Mercedes 240, un Ford Scorpio. Sotia mea imi intelege pasiunea pentru masini. Sau macar s-a obisnuit cu ea, dupa 25 de ani de casatorie. Iesim in weekend la cate o promenada, cu una dintre masinile de epoca, ca sa ma ierte", ne-a marturisit colectionarul.

Cu monoclu erai sic...

Pentru 100 de euro pe ora, automobilele pot fi inchiriate de cei care vor sa retraiasca trecutul sau, pur si simplu, care vor sa se simta, pentru o zi, in pielea personajelor din istorie. "Cateva dintre masinile noastre au fost inchiriate pentru nunti, botezuri sau chiar pentru diferite evenimente mondene", ne-a declarat Nicu Apostol. Si vedetele au apelat la unele masini de epoca: Loredana, Gheorghe Gheorghiu, formatia Bere Gratis care a folosit chiar un model intr-unul din videoclipurile lor. Valoarea lor, am putea spune, vine si din ceea ce duc cu ele, de-a lungul anilor. In spatele caroseriei, fiecare masina de epoca are o poveste: a trecut prin maini celebre, a prins razboaie, a cunoscut iubirea si si-a ingropat proprietarii.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.