Din afara, blocul alb de patru etaje, inconjurat de garduri din beton inalte de 3 metri, cu camere video de supraveghere, pare mai mult o inchisoare decat un centru social. Aici traiesc aproximativ 80 de azilanti veniti din toate colturile lumii: Irak, Iran, Congo, Sudan, Serbia, Armenia, Palestina, Cameron, Egipt, Somalia.42 dintre ei au primit deja statutul de refugiati. Unii dintre ei au fost profesori, ingineri, zugravi sau chiar oameni de afaceri.

In general, cei care solicita azil politic spun ca si-au parasit tara de origine pentru ca erau persecutati sau torturati, ca viata, libertatea sau integritatea le erau amenintate pe motive de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un anumit grup social sau opinie politica. Daca nu se incadreaza in aceste categorii, statul roman ofera si protectie umanitara conditionata.

Directorul compartimentului pentru integrare sociala, Radu Mircea, explica: "Am avut in acest centru dezertori din armata lui Saddam Hussein, care nu se incadrau in categoriile standard, dar pe care nu am fi putut sa-i trimitem inapoi pentru ca ar fi fost persecutati".

Cum ajungi refugiat in Romania?

Printre solicitantii de azil politic se numara persoane intrate fara forme legale in Romania, care au fost prinse la trecerea frauduloasa a frontierei sau orice strain care a inaintat autoritatilor romane o cerere de azil politic. Pana la solutionarea acestei cereri, procedura care dureaza aproximativ o luna de zile, statul roman ofera azilantilor ajutor financiar si un loc de cazare intr-unul din centrele din Bucuresti, Timisoara, Galati, Radauti si Constanta - in total aproximativ 1.500 de locuri in toata tara.

Chiar daca cererea de azil este respinsa, azilantul are dreptul sa atace in justitie aceasta decizie. De obicei, instanta ajunge sa se pronunte abia dupa un an de zile, timp in care azilantul are dreptul in continuare sa locuiasca intr-un astfel de centru. Trebuie mentionat ca, in primul an, azilantii si refugiatii beneficiaza de un curs de limba romana, dar si de consiliere psihologica, juridica si sociala.

Mai bine azilant decat refugiat

Pe toata durata sederii sale in Ramania, pe langa cazare, azilantul primeste lunar un ajutor financiar de 900.000 lei vechi, fara a avea drept de munca. Asta inseamna ca traieste cu mai putin de 1 euro pe zi, adica mananca de 10 ori mai putin decat un detinut din Romania, a carui intretinere zilnica costa 10 euro.

In cazul in care azilantul refuza cazarea intr-unul din centrele Oficiului National pentru Refugiati, acesta mai primeste inca 450.000 lei vechi, plus produse de igiena personala. Dupa ce ii este aprobata cererea de azil politic, azilantul capata statutul de refugiat si beneficiaza de aceleasi drepturi sociale si economice ca un cetatean roman. Din acest moment, refugiatul are drept de munca, iar statul roman ii mai ofera protectie inca un an zile - cazare si ajutor financiar lunar rambursabil, echivalentul unui salariu minim pe economie. Daca dupa un timp nu poate rambursa acesti bani, refugiatul va fi obligat sa mature strazile, adica sa munceasca in folosul comunitatii.

Refugiati someri

O mare problema, recunoscuta si de conducerea caminului, este calificarea, recunosterea calificarii sau recalificarea refugiatilor care au dreptul sa munceasca, dar nu au unde. Directorul pentru integrare sociala, Mircea Radu, declara: "Cursurile de calificare sunt tinute de Ministerul Muncii, insa refugiatii nu se pot inscrie la acestea fie pentru ca nu au minim 8 clase, fie pentru ca recunoasterea studiilor din tara de origine este un proces birocratic destul de lung. De obicei, acestia isi cauta singuri de lucru si muncesc cu ziua ca necalificati. Practic, nu exista locuri de munca pentru refugiati".

Conditii de viata

Citeste si:

Din cele 80 de suflete care traiesc astazi in centrul din strada Vasile Stolnicu, jumatate au probleme speciale si stau aici din 2002, inca de la infiintare, iar restul sunt nou veniti. Aproape 30 sunt copii minori care merg la gradinita sau la scoala normala din cartier. Multi din acestia s-au nascut in Romania, iar mamele lor sunt din nou insarcinate.

Cel mai batran locatar al acestui centru este o femeie in varsta de 74 de ani venita din Iran. Pentru ca exista multe locuri libere, azilantii si refugiatii stau singuri sau cate doi intr-o camera. O familie din Egipt are la dispozitie 2 camere pentru ca se afla intr-o situatie speciala - 5 copii, tatal cu handicap si doar sotia munceste.

Fiecare camera are toaleta si dus proprii, bucatarie si spalatorie comuna, ba chiar si o ceainarie a femeilor, dar televizor au numai cei care isi permit... In curtea interioara, ascuns intre ziduri, exista un mic teren de fotbal unde se pot juca copii dupa ce isi termina lectiile. In ceea ce priveste asistenta medicala, in acest centru exista un doctor de medicina generala care ii poate consulta, le prescrie retete sau ii poate trimite la un medic specialist. In cazul refugiatilor, ca sa beficieze de asistenta medicala sunt obli-
gati, ca si cetatenii romani, sa contribuie la asigurarile de sanatate.

Siguranta azilantilor

Regimul centrului este asemanator unui camin studentesc, dar mai strict: azilantii si refugiatii sunt liberi sa iasa si sa intre oricand intre orele 22.00-06.00 dimineata, dar pot primi vizite doar doua ore pe zi, seara se face prezenta, pe fiecare etaj exista camere video de supraveghere si sunt paziti de doi gardieni inarmati. Daca lipsesc cateva nopti si nu anunta conducerea centrului, azilantii nu mai primesc ajutorul financiar pe ziua respectiva. Iar in cazul in care comit infractiuni, lipsesc nemotivat, beau alcool sau sunt violenti, acestia sunt dati afara din centru.

Referitor la implicarea ONG-urilor in viata azilantilor si refugiatilor, cei din conducerea centrului declara ca exista colaborari stranse pe proiecte de ajutorare, integrare sociala si culturala, consiliere pe probleme de sanatate, educatie, munca.

Iovanca este din Serbia si are 35 de ani. A plecat din cauza razboiului. Nu ne-a lasat sa o fotografiem, spunandu-ne ca ii este rusine.
In tara ei a fost patroana de magazin si ii mergea foarte bine.

Cu lacrimi in ochi, spune ca cel mai mult ii lipseste familia... Sotul, mama, sora si fratele sunt disparuti de la bombardamente, si nici astazi nu stie daca mai sunt in viata. Traieste in Romania din 1999, iar de 2 ani sta in acest centru impreuna cu cei trei copii.
Cel mai mic are 6 ani si merge la gradinita, iar ceilalti, de 12 si 14 ani, merg la scoala generala. A lucrat intr-un restaurant, dar nici un patron nu vrea sa o angajeze cand aude ca are statut de refugiat.
La plecare, unul dintre refugiati s-a destaiunit: "Majoritatea celor de aici stau cateva luni, un an, si pleaca in Occident. Nu vor sa ramana in Romania, o folosesc numai ca tara de tranzit".

Refugiatii care vor sa ramana totusi in tara, abia dupa 8 ani de la ultima viza de intrare in Romania pot depune cerere pentru cetatenie romana. Din pacate, insa, strainii sunt acceptati cu greu de comunitate, iar integrarea lor sociala ramane cea mai mare problema.Din aceasta cauza, uneori, refugiatii fara casa si fara
slujba ajung sa ingroase randurile celor care traiesc in canale.

Ayam are 32 de ani si este din Somalia. A plecat izgonita pentru ca facea partea dintr-un trib minoritar. Chipul sau slab si masliniu, invelit mai tot timpul intr-un batic traditional, aduce cu cel al unei zane bune din Orient. Ca sa faca cunostinta, intinde o mana firava, parca ar sta sa se rupa la orice adiere de vant. Locuieste in acest centru de 4 ani, dar vorbeste amestecat romana si engleza. Zambeste timid la fiecare fraza pe care o spune. Sot nu are, dar sta cu fiica sa in varsta de 15 ani care merge zilnic la scoala din cartier. A lucrat un timp la un hotel in Romania, dar acum nimeni nu vrea sa o angajeze numai pentru faptul ca este refugiata.

Nasser este din Egipt, fost marinar, are 45 de ani si lucreaza pe unde apuca ca zugrav, zidar sau electrician. Nu mai are pe nimeni in tara lui. A venit in Romania in 1993, de 5 ani este refugiat, iar de anul trecut sta in acest centru impreuna cu fiul sau in varsta de 5 ani. Mama, romanca, i-a parasit imediat dupa nasterea baietelului. Nasser este nedespartit de copil - "este viata mea, nu pot sa nu-l vad o zi. Dimineata il duc la gradinita, iar dupa-masa il iau. Daca lucrez, mergem sa ii arat ce am facut. Castig intre unu si trei milioane de lei pe luna. Nu ne ajung banii, dar macar suntem impreuna, iar aici, la centru, ne este bine". Intrebat ce ii lipseste, Nasser face o pauza, se uita in gol, si raspunde: "... Ne lipseste o locuinta, un loc al nostru, pentru mine si copilul meu".