Comuna Boita din judetul Sibiu a anticipat cu 50 de ani interzicerea fumatului in locurile publice, in Europa. Insa, daca in Italia, a treia tara care a interzis fumatul in locurile publice, amenzile pentru fumat costa intre 300 si 2.000 de euro, la Boita nu se aplica nici un fel de penalizari. Viceprimarul comunei spune ca hotarirea Consiliului Local nu prevede amenzi deoarece consilierii au mizat pe bunul-simt al localnicilor. Fumatul a fost interzis in Boita pentru ca in zona sint vinturi foarte puternice si, nu de putine ori, s-au produs incendii de la o tigara nestinsa.

Taranii din Boita sint pionierii Europei in materie de interzicere a fumatului. Pe cladirile din localitate, placutele cu numele strazii poarta si mentiunea "Fumatul prin comuna este strict oprit!". Ce i-a indemnat pe localnici sa interzica fumatul inca din veacul trecut? Nicidecum preocuparea pentru sanatate, ci aceea pentru siguranta caselor.

Fara foc cind bate vintul!

Citeste si:

Interzicerea fumatului este o problema de actualitate la nivel mondial, care a provocat mai multe dispute intre fumatori si nefumatori. Nu si in Boita. Insa viceprimarul Constantin Voicu isi aminteste cum, in urma cu mai bine de 50 de ani, consilierii au fost nevoiti sa ia o hotarire care sa interzica fumatul din cauza ca adesea vintul imprastia jarul de la mucurile de tigari, provocind incendii de proportii in casele si gospodariile localnicilor.

"Au fost nevoiti sa ia aceasta hotarire dupa ce s-au produs mai multe incendii. Odata a ars chiar o strada intreaga", povesteste viceprimarul. Urmarind linia soselei, la intrarea in defileul Oltului dai de comuna Boita. De aici se deschide lantul Muntilor Cindrelului si al Muntilor Fagaras. De la Boita la Calimanesti, localitatile sint doar pilcuri de case si te insotesc la drum doar Oltul si calea ferata. Din cauza pozitiei sale geografice, Boita are un regim climatic deosebit, caracterizat de curentii care se formeaza de-a lungul defileului. Vintul este cel mai prezent fenomen meteorologic. Acesta sufla cu putere pe tot parcursul anului si isi slabeste rafalele doar cind e ger sau in zilele toride de vara. Fiindca vintul nu poate fi imblinzit, satenii au fost nevoiti sa-si adapteze obiceiurile tinind cont de rafale. Vintul bate in continuare la fel de tare in Boita, dar pericolul incendiilor este acum mult redus.

"Pe vremea aceea (acum 50 de ani - n.r.), casele erau acoperite cu sindrila si in curtile oamenilor erau capite de fin. Departament de pompieri nu era decit la Sibiu. Pina ajungeau, ardea toata strada. Vintul sufla cu putere, iar flacarile se extindeau cu repeziciune", explica viceprimarul Constantin Voicu.