Daca ne uitam de pilda la domeniul care ar trebui sa reprezinte profesionalismul comunicarii, mass-media, vom observa ca aceasta reuseste arareori sa-si indeplineasca menirea. Daca ne referim la comunicarea in spatiul public, sau in cel privat, aceasta este de regula ineficienta, semanand mai degraba cu un dialog prea sofisticat pentru a putea da rezultate concrete.

Lucrurile nu stau cu mult diferit nici cand ne intoarcem privirile spre institutia scolara. Blocajele de comunicare dintre elev si profesori, sau chiar intre elevi - colegi de clasa, apar datorita multor cauze. Cele mai frecvent intalnite situatii de blocaj sunt generate de faptul ca profesorul nu-l considera pe elev partener de discutie cu drepturi egale in comunicare. De asemenea, antrenarea reala a elevilor in comunicare, pe parcursul lectiilor, lipseste in marea majoritate a orelor de curs. Lipsa de relationare intre cadrele didactice sau intre reprezentantii scolii si membrii familiilor elevilor, lipsa unui dialog autentic intre acestia sunt alte cauze care au drept efect absenta comunicarii reale in scoala.

Dincolo de retorica "integrarii in Uniunea Europeana", societatea romaneasca, fie ca a avansat mai mult sau mai putin pe parcursul societatii cunoasterii, costientizeaza tot mai mult necesitatea comunicarii sub cele mai diverse aspecte. Iata de ce o analiza atenta a fenomenului comunicarii presupune trasarea unor linii de demarcatie intre diferitele obiective ale comunicarii.

In 2005 s-a publicat pe site-ul Institutului de Stiinte ale Educatiei raportul unui proiect de cercetare, derulat pe parcursul unui intreg an scolar, referitor la problematica "Dezvoltarii competentelor de comunicare in invatamantul obligatoriu". Fenomenul comunicarii a fost observat si analizat atat in mediul formal, adica in scoala, cat si in timpul activitatilor extrascolare sau pe parcursul celor organizate in cadrul Palatelor si Cluburilor copiilor. Acest studiu de cercetare nu si-a propus sa evidentieze exhaustiv aspectele comunicarii dintre profesor si elev, in timpul activitatilor educationale.

Putem afirma insa, ca in urma analizei programelor si a manualelor scolare, a numeroaselor activitati de observare a activitatilor didactice din clasa, pe parcursul orelor de curs la mai multe discipline scolare, a analizei datelor obtinute in urma organizarii unor interviuri de grup cu profesori si altele cu elevii, am reusit sa surprindem unele aspecte concrete, de natura pozitiva, dar si unele mai putin imbucuratoare, referitor la relatia profesor-elev, din perspectiva comunicarii.

Scopul acestui studiu a fost acela de a prezenta situatia reala a modului in care se comunica in scoala. Din acest punct de vedere cercetarea a vizat doua perspective care se influenteaza reciproc. Pe de o parte, s-a analizat in ce masura programele scolare si manualele scolare ajuta la dezvoltarea unor reale competente de comunicare ale elevilor, iar de pe alta prin intermediul observarilor la clasa, s-au surprins aspectele importante in comunicarea dintre elev si profesor si cea dintre elev si ceilalti colegii de clasa.

Pentru domeniul educatiei, in documentele Comisiei Europene se afla o definitie a competentei de comunicare, adica ceea ce trebuie sa dobandeasca elevul, prin intermediul activitatilor educationale derulate preponderent in scoala, dar nu numai. Conform acestor documente, pe parcursul activitatilor scolare, elevul trebuie sa-si formeze competente de comunicare, mai concret "abilitatea de a exprima si interpreta ganduri, sentimente si fapte, atat in scris cat si oral, in cadrul intregului spectru de contexte sociale: munca, familie si timp liber". Dupa cum putem observa, ea integreaza in egala masura cunostinte, capacitati si atitudini care nu se limiteaza doar la un domeniu disciplinar.

Citeste si:

In cadrul procesului de proiectare a programelor scolare romanesti, la toate disciplinele de studiu, s-a tinut seama de faptul ca ele sa respecte trei aspecte functionale, si anume: practica rationala a limbii romane prin dezvoltarea unor competente de receptare si de producere de mesaje orale si scrise; formarea si dezvoltarea unor competente de comunicare si de interactiune prin activitati si sarcini de invatare care vizeaza utilizarea constienta si adecvata a unor modalitati si tehnici de interactiune in diverse situatii de comunicare; dezvoltarea unor tehnici de munca intelectuala in vederea invatarii pe parcursul intregii vieti prin activitati, sarcini si situatii de invatare care dezvolta deprinderile de utilizare a unor tehnici de studiu care sa permita valorificarea cunostintelor si a capacitatilor asimilate la diverse discipline, sa utilizeze informatii din tabele, scheme, harti etc.

Ca urmare a unei analize atente a Curriculumului National, respectiv evolutia programelor scolare elaborate incepand cu 1995, acestea intr-un fel sau altul, au in vedere dezvoltarea competentelor de comunicare ale elevilor. Aflate la a treia generatie, multe dintre programele de studiu din invatamantul preuniversitar au incercat sa integreze o abordare mai larga a competentelor de comunicare, asa cum a fost propusa in documentele europene. Asa cum reiese si din acest studiu, problemele apar in momentul in care se ofera indicatii metodologice care insista exclusiv pe aspectul disciplinar. Dezvoltarea competentelor de comunicare ca obiectiv al programelor scolare incadrate in ariile curriculare Limba si comunicare, Om si societate si Matematica si Stiinte ale naturii, in majoritatea cazurilor, se pastreaza la nivel declarativ, sugestiile de activitati practice nefiind suficient de numeroase.

De cele mai multe ori, competentele de comunicare se rezuma la cunoasterea si utilizarea limbajului de specialitate, chiar si atunci cand se refera la exprimarea opiniei. Competenta de comunicare ca interactiune este putin sau deloc mentionata in programele scolare. Acest lucru determina insuficienta pregatire a elevilor pentru comunicarea in afara disciplinelor si, mai ales, in afara scolii.
Analizand datele din cadrul cercetarii, vom observa insa unele aspecte precum faptul ca pana in momentul de fata, predarea limbilor moderne si materne, altele decat limba romana, la clasele I-VIII, se concentreaza asupra deprinderilor privind producerea si receptarea mesajelor, orale si scrise. In cazul programelor scolare pentru limba si literatura romana, se poate observa ca rutina unei abordari "academice" ignora comunicarea reala si perpetueaza predarea unei limbi artificiale.

Exercitiile propuse ca exemple de activitati de invatare propun sarcini de invatare care implica cunostinte exclusiv de gramatica pura, fara finalitate practica. Informatiile propuse in programele scolare pentru a fi predate si invatate la clasa propun practici academice de limba exersate artificial.
Desi in cazul programelor scolare de istorie sunt formulate obiective care pot conduce la formare autentica a competentelor de comunicare ale elevilor, sunt sugerate foarte putine activitati cu caracter aplicativ pentru activitatile la clasa. Referitor la programele scolare pentru disciplinele exacte precum matematica, stiintele naturii, fizica, chimia, comunicare este redusa la sarcini privind interpretari personale ale unor diagrame, analiza unor fenomene sau legi, enuntarea unor conditii de producere a acelor fenomene.

Aceste sarcini au un caracter preponderent repetitiv, care solicita din plin capacitatile de memorare si de reproducere ale elevului si mai putin au in vedere comunicarea ca exercitiu pregatitor pentru relationarea cu ceilalti in viata reala.

De altfel nici situatia din clasa nu e foarte diferita de oferta curriculara. E de dorit ca orice dascal sa aiba abilitatea de a formula adecvat sarcinile de invatare prezentate in programele scolare, in conformitate cu mediul in care se afla scoala si cu potentialul psihopedagogic al elevilor cu care lucreaza la clasa. Desi pofesorul poate influenta aspectul rigid al activitatilor de invatare si le poate aborda de o maniera aplicativa si utila pentru elev, pe parcursul observarilor la clasa unde am asistat personal adesea am constatat faptul ca profesorul indica elevului doar numarul exercitiului si pagina unde acesta se afla in manual, fara a face apel la utilitatea si aplicabilitatea rezolvarii lui, in viata de zi cu zi a elevului. Foarte putini profesori au parcurs exercitiile propuse in manual proiectand un mic scenariu adecvat momentelor concrete de viata.

Care este problema stimati profesori: absenta capacitatii de a aplica programele scolare in activitatea didactica, lipsa de creativitate in utilizarea acestor documente scolare in activitatea la clasa, motivatia foarte scazuta pentru practicarea meseriei de dascal? Oricare ar fi raspunsul, sa nu uitam o vorba populara care spune: "Ce semeni, aia culegi!"