"Pare sa fie scris in destinul omenirii ca sintem neurologic capabili sa iubim mai mult de o persoana in acelasi timp". Verdictul ii apartine lui Helen Fisher, antropolog la Rutgers University din New Jersey si autoarea volumului "De ce iubim: natura si chimia iubirii romantice" si a altor numeroase carti pe aceasta tema. Potrivit declaratiilor ei, atractia ne e data in trei forme: atasamentul de durata, dorinta fizica si dragostea romantica. Cele trei pot fi resimtite in acelasi timp, fiecare cu obiectul afectiunii ei.

La degetul mic al chimiei

Inca din 2000, cercetatorii Andreas Bartels si Semir Zeki, de la University College din Londra, au identificat zonele creierului afectate de amor. I-a luat prin surprindere constatarea ca o portiune mai mica a organului era activa in dragoste comparativ cu cea solicitata de o amicitie obisnuita. Afectate de iubire sint zonele responsabile pentru sentimente viscerale ca intuitia, dar si cele care genereaza euforia stirnita de droguri, de exemplu cocaina. Nu sint singurii care au ajuns la o astfel de concluzie. Jim Pfaus, psiholog la Concordia University din Montreal, afirma ca perioada de dupa sexul motivat exclusiv de dorinta fizica seamana cu starea indusa de opiacee: creste nivelul serotoninei, oxitocinei, vasopresinei si al opioidelor endogene, ultimele reprezentind echivalentul corporal natural al heroinei. La o analiza mai atenta, aproape fiecareia dintre aceste substante i se asociaza un alt fel de amor.

Iubire din prima

Starea experimentata de indragostitul romantic aduce a sindrom obsesiv-complusiv, responsabil de exemplu pentru bulimie, deduce dr. Fisher in urma unui experiment. Ambele sint caracterizate printr-un nivel scazut de serotonina, uneori cu 40% mai putin decit in singele subiectilor normali, conform experimentelor profesoarei de psihiatrie Donatellei Marazziti de la Universitatea din Pisa. Motiv pentru care anumite medicamente, de pilda Prozac-ul, care prelungesc prezenta acestei substante in creier, pot inhiba iubirea romantica in faza incipienta. Sau, sustine Fisher, ele se pot administra pentru a ajuta pe cineva sa treaca peste o relatie cu final nefericit.

Serotonina este si un neurotransmitator, al carui rol este de a duce impulsurile intre celulele nervoase. Aceeasi functie o indeplineste dopamina, al carei nivel creste in cazul iubirii romantice. Biologii asociaza prezenta in exces a acestei substante cu atentia concentrata, memoria acuta pe termen scurt, hiperactivitatea, insomnia si cu comportamentul subordonat scopului. Neurotransmitatorul e responsabil si pentru "efectul lentilelor roz", adica idealizarea obiectului dorintei. Dar tot pe seama dopaminei se poate pune efemerul amorului romantic. Specialistii au sugerat diverse explicatii: fie ca neurotransmitatorul se arde cumva, fie ca neuronii cistiga cu timpul o imunitate la dopamina. Ea apare si in cazul simplei dorinte fizice, care - constata cercetatorii - arareori se transforma in amor romantic. Cel din urma poate dura intre 18 luni si trei ani.

Pina cind decesul ne va separa

Secretul unei relatii de durata este un alt hormon: oxitocina. Studiile pe animale au demonstrat ca, atunci cind eliberarea acesteia este blocata, mamele, de la sobolani la oi, isi resping progeniturile. In ceea ce priveste soarecii de cimp, o alta specie care face parte din cele 3% monogame, ei pot fi facuti sa se indragosteasca printr-o simpla injectare cu acest hormon, chiar daca nu se imperecheaza. La oameni, lucrurile sint ceva mai complicate. Oxitocina isi face simtita prezenta de la primul contact sexual al celor indragostiti romantic. Se asociaza cu vasopresina, provocind o memorie emotionala vivace, care consolideaza imaginea persoanei iubite si sentimentele profunde pentru ea. Vestea buna este ca prezenta hormonului poate fi stimulata prin activitati in comun, relatiile sexuale frecvente ridicindu-i semnificativ nivelul.

Citeste si:

Oxitocina este secretata si cind o mama alapteaza, fiind o substanta care cimenteaza atasamentul de durata. Cu ajutorul ei, idealizarea partenerului se poate propaga timp de ani si ani de-a lungul unei relatii de durata. Psihologul canadian Norm O’Rourke de la Departamentul de Gerontologie, din cadrul Simon Fraser University, a constatat ca aceia care isi idealizeaza partenerul au sanse mai mari sa evite bolile cronice. Diane Witt, cercetatoare la Binghamton University, crede insa ca patologia relatiilor interumane are de-a face si ea cu oxitocina. "Daca exista prea multa sau o sensibilitate ridicata la aceasta substanta, poate aparea riscul unor imperecheri inadecvate ca pedofilia".

In gura specialistilor de oameni

O data ce biochimia si neurologia si-au spus cuvintul, sociologii, etologii si psihologii au destule de adaugat. Din prima categorie, britanicul Anthony Giddens, director la London School of Economics, sustine ca practica amorului occidental este dominata de egoism si de lipsa de implicare, relatiile sexuale fiind actualmente divortate de responsabilitatea casatoriei si a propagarii speciei. Psihologii, desi initial retinuti apropo de subiect, sint ceva mai optimisti. Un studiu intocmit de Gian Gonzaga si echipa sa la Berkeley arata ca dragostea de durata este o emotie de baza, la fel ca furia, fericirea sau tristetea. Etologii vin cu solutii originale pentru incurajarea monogamiei. De pilda, Geoffrey Miller sustine ca amorul romantic a evoluat prin intermediul selectiei sexuale, nu in ultimul rind pentru ca semnala fidelitatea. In ceea ce il priveste, crede ca aceasta este ajutata de fantezii sexuale si de flirt.

Blondele in pericol

Conform unui studiu realizat de cercetatorii de la St. Andrews University in iulie 2005, selectia naturala a jucat un rol hotaritor in aparitia blondelor. La inceputul Epocii de gheata, barbatii erau aproape pe cale de disparitie din cauza foametei care ii impingea tot mai departe de casa in cautarea resurselor de hrana. Asa ca doamnele erau intr-o constanta competitie pentru obtinerea atentiei sexului opus. Parul deschis la culoare, asociat cu expunerea prenatala la estrogen, a devenit o arma in lupta pentru supravietuire. Viitorul blondelor este insa nesigur, banuindu-se ca in aproximativ doua secole specia lor va fi extincta.

Recomandari pentru a avansa cu avansurile

Pentru a-si demonstra relevanta in realitatea imediata, Centrul de Cercetare a Problemelor Sociale din Marea Britanie a intocmit un ghid pentru amatorii de flirt. Pentru inceput, autoarea Kate Jones a identificat mediile propice: barurile sau discotecile, in dauna restaurantelor. Institutiile educationale, in defavoarea locului de munca, iar participarea la sporturi, unde se poate flirta in special cu cei mai nepriceputi la activitatea fizica in cauza, bate evenimentele care te reduc la stadiul de spectator. Cu o singura exceptie: cursele de cai, care s-au dovedit unele dintre cele mai bune medii de flirt din Anglia. Cind vine vorba de initiativa, ghidul adreseaza un avertisment femeilor. Membrii sexului tare au tendinta de a interpreta un comportament prietenos drept flirt, nu din cauza gradului de inteligenta sau de naivitate, ci, glasuieste studiul, "pentru ca vad lumea in termeni sexuali mai mult decit femeile".

Cele din urma au un avantaj, conform celor mai noi studii alcatuite de geneticieni. Poseda "gena diplomatiei", ceea ce le face sa dea o interpretare corecta comportamentelor pe care le observa. Kate Jones enunta doua reguli esentiale pentru bunul mers al flirtului: avansurile trebuie facute unui recipient cam la fel de atragator ca emitatorul si nu trebuie facute atunci cind persoana vizata are sanse mici sa impartaseasca interesul. Un alt fapt mentionat de ghid este ca barbatii isi fac prea multe griji apropo de ceea ce spun in cadrul unui flirt. De fapt, in componenta primei impresii, 55% e determinat de aparenta fizica si de limbajul corporal, 38% de modul de vorbire si doar 7% depinde de replici.