Scopul acestui program social este de a imbunatati starea de sanatate a bolnavilor cu BPOC (Bronho Pneumopatie Obstructiva Cronica) prin initierea unor actiuni concrete.
In urma desfasurarii acestui program educational, pacientul cu BPOC va fi capabil sa isi recunoasca mai bine manifestarile bolii, sa isi evalueze corect severitatea acesteia, sa renunte la fumat, sa isi administreze corect medicatia, sa se prezinte la controalele medicale periodice. Dar mai important, va sti sa solicite consult de urgenta in cazul agravarii bolii.

Prin acest program se doreste crearea unui parteneriat benefic intre pacient, medic de familie si medic pneumolog, atat de necesar pentru ingrijirea pacientilor cu BPOC. Este un eveniment in premiera in Romania, realizat pe baza colaborarii intre medicii specialisti penumologi si medicii de familie. In primul rand, se va realiza o crestere a nivelului educational al pacientilor cu BPOC, in conditiile in care BPOC nu este o simpla boala cronica degenerativa, ci a devenit o afectiune cu o "malignitate" in crestere, o reala problema de sanatate publica.

Prof. dr. Ioan Paul Stoicescu, presedintele Societatii Romane de Pneumologie, a declarat: "In Romania, prevalenta BPOC este de aproximativ 6-7%, la populatia cu varsta peste 20 de ani. Aceasta inseamna 800.000 de pacienti, din care cunoscuti sunt 150.000".

Citeste si:

Pacientul cu BPOC solicita, in general, un consult medical doar atunci cand boala devine extrem de severa, tusea si expectoratia la un fumator find considerate a fi "normale" si nu manifestari ale bolii.
Boala este subdiagnosticata chiar si atunci cand are o forma severa. Chiar daca astazi toti fumatorii din Romania ar intrerupe fumatul, problemele generate de BPOC ar persista pentru cateva generatii. Natiunile Unite apreciaza ca in urmatorii 50 de ani populatia care va depasi varsta de 60 de ani se va dubla, iar in mijlocul secolului BBI populatia care va depasi 100 de ani va de 15 ori mai mare.

De ce este importanta educatia pacientilor afectati de BPOC?

Pentru ca o boala ca BPOC poate fi similara ca gravitate cu neoplasmul bronhopulmonar!
•In anul 2000, in lume s-au inregistrat 2,7 milioane de decese prin BPOC, dintre care 400.000 de cazuri in tarile industrializate;
• Pe plan mondial BPOC reprezenta in anul 1990 a VI-a cauza de mortalitate; in anul 2020 va fi a III-a cauza de mortalitate; actualmente se afla pe locul IV;
• Costurile bolii scad daca este depistata si tratata mai devreme (exemplu: in Spania, BPOC-ul usor are o supravietuire de 14 ani cu un cost de 9.370 euro fata de formele severe, in timp ce BPOC-ul moderat are o supravietuire de cel mult 10 ani si un cost de 43.785 euro);
• Costurile bolii se "irosesc" in procente de 40-65% pentru spitalizari necesare formelor severe de boala cu tratament incomplet sau diagnosticate tardiv;
•In SUA mortalitatea prin BPOC la femei in anul 2000 a depasit mortalitatea pentru sexul masculin (datorita cresterii exponentiale a fumatului in randul femeilor);
• In Europa, la fiecare doua minute, un om moare din cauza BPOC;
• In Spania, tot in anul 2000, numai 49% din pacientii cu BPOC sever primeau tratament permanent;
•In Olanda in 2015 costurile vor creste cu 90% fata de 1994, datorita cresterii numarului de fumatori.