De teama gripei aviare, peste 15.000 de turisti straini vor alege alte destinatii

Batut de ploi, de vant si de preturi mari, litoralului romanesc ii mai lipsea un singur lucru: gripa aviara. Anunturile despre pasari moarte la malul marii au speriat turistii straini, care isi anuleaza cu miile vacantele aici. si asta e abia inceputul, spun agentii de turism.

Cand, la prima sa conferinta de presa ca sef al turismului romanesc, Ovidiu Marian, presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT), a spus ca turistii romani trebuie convinsi sa-si petreaca vacantele in tara, a avut mare dreptate. Nu conteaza ca dorinta fireasca a oricarui om care a pus ceva bani deoparte pentru vacanta este sa mai vada si alte plaje decat cele pline acum de sticle goale, plaje pe care si-a plans amarul, in urma cu 2.000 de ani, poetul Ovidiu. Trebuie sa ramana aici si sa resimta, cu tot patriotismul, amabilitatea hotelierilor, rafinamentul chelnerilor si preturile occidentale ale unei nopti de cazare la un hotel care pierde, incet si sigur, in lupta cu timpul. si daca toate aceste argumente nu sunt suficiente, ANT va investi un milion de euro in acest an pentru ca romanii sa afle si mai multe despre frumusetilor tarii in care au avut norocul sa se nasca.

Pentru ca asta este solutia pe care au gasit-o oficialii romani pentru a stopa criza care se prefigureaza in aceasta vara in turismul romanesc. Care, dupa cum se arata, va fi afectat serios de anunturile despre cazurile de pasari moarte de gripa aviara la malul marii. Primele vesti proaste au venit saptamana trecuta, dinspre tarile nordice. "Divizia scandinava a grupului german TUI a anulat programul turistic pentru Romania si a decis sa nu mai trimita turisti pe Litoral in acest an, ca urmare a imaginii deficitare a acestei destinatii pe plan extern", spune Ciprian Popescu, directorul general al agentiei de turism Danubius, din Constanta, care apartine grupului TUI. Contractele cu TUI Scandinavia reprezinta 30% din vanzarile Danubius, adica 8.000 de turisti care, dupa cum estimeaza Popescu, ar fi cheltuit pe litoralul romanesc circa doua milioane de euro. Cei care lucreaza in turism se tem ca acesta este doar inceputul. "De regula, turoperatorii mari se uita unul la altul, si TUI este un model pentru toti.

Deci s-ar putea sa renunte si altii", preconizeaza Lucia Morariu, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT). Nici reprezentantii agentiei de turism Latina din Constanta, care a adus anul trecut 14.000 de straini pe Litoral, nu sunt prea optimisti. "Se resimt din plin efectele anunturilor despre cazurile de gripa aviara. Ritmul inscrierilor pentru Romania este mult mai scazut decat in aceeasi perioada a anului trecut. Suntem intr-o situatie fara iesire. Stau si ma gandesc daca nu ar trebui sa ma reprofilez", spune Doru Glavan, directorul Latina. El adauga ca autoritatile din turism ar trebui sa plateasca publicitate pe canalele internationale, asa cum face Turcia sau Bulgaria, in care sa arate ca in Romania situatia este sub control. si Popescu de la Danubius sustine ca ANT ar trebui sa investeasca niste bani pentru a reface imaginea sifonata a Romaniei.


Despre autor:

Capital

Sursa: Capital


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.