Membri ai societatii civile se reunesc, timp de doua zile, la simpozionul "Rolul societatii civile in formarea unei identitati comunitare", pentru a gasi raspuns la intrebari ce vizeaza relatia politica - sindicate, liderii de sindicat si oamenii de afaceri, legislatia muncii si competitivitatea in economia globala, impactul aderarii la Uniunea Europeana asupra sindicatelor si mediului de afaceri.

In cadrul dezbaterilor, participantii s-au constituit in doua tabere: pentru apropierea sindicatelor de partidele politice si participarea lor efectiva la actul executiv si legislativ sau pentru indepartarea miscarii sindicale cat mai mult de zona politicului. Pentru reprezentantul CNSLR Fratia, Valentin Mocanu, participarea sindicatelor alaturi de o forta politica, atat ca membri ai Executivului cat si in Parlament, este in prezent o necesitate in Romania.

Citeste si:

"Intr-o Romanie in care abia astazi putem vorbi de o limpezire a apelor ideologice la stanga si la dreapta, cand politicul elaboreaza legislatia muncii excluzand de la negocieri reprezentantii fortei de munca, liderii sindicali trebuie sa fie prezenti efectiv acolo unde se iau deciziile. Este moral ca, odata cu accederea intr-o functie executiva sau in Parlament, liderul sindical sa se autosuspende din functia sindicala", afirma Valentin Mocanu. Nu de aceeasi parere este presedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hossu, care vede sindicatele departe de sfera politicului.
"Rezolvarea problemelor sindicalistilor se poate face si prin lobby pe langa toate formatiunile politice sau manifestari de strada", sustine liderul Cartelului.