Anul trecut, romanii au cumparat medicamente in valoare de 1,26 de miliarde de euro. Cele mai vindute au fost cele pentru inima, in dauna antibioticelor. Presedintele CNAS, Cristian Vladescu, este de parere ca medicii elibereaza retete in exces.

Peste trei sferturi din medicamentele cumparate de romani, in anul 2005, au fost procurate direct din farmacii, in timp ce numai un sfert au fost achizitionate prin intermediul spitalelor, dupa cum arata un raport al firmei de cercetare Cegedim Romania. Acest fapt a dus la o crestere substantiala a pietei de medicamente, vinzarile farmaciilor totalizind 1,26 de miliarde de euro, cu 18% mai mult decit in 2004. "Pentru 2006 este probabil sa asistam la o noua crestere, insa sub performanta anului 2005, in principal datorita nevoilor semnificative ale pietei, in conditiile in care perspectiva legislativa nu este deocamdata clara, iar concurenta se va intensifica", se mai precizeaza in raport.

Inima, pe primul loc

Pentru prima data in ultimii zece ani, medicamentele cardiovasculare (cu o cota de piata de 17,7%) s-au clasat pe primul loc in topul vinzarilor, in fata medicamentelor antiinfectioase sistemice ( adica a antibioticelor).

"Este normal ca pe primul loc sa se situeze grupa medicamentelor cardiovasculare, pentru ca in Romania principala cauza de mortalitate o reprezinta bolile de inima. Insa, daca e sa judecam doar pentru un produs anume, primele patru medicamente vindute in 2005 au fost doua tipuri de interferon, un antipsihotic si un antibiotic", precizeaza Cristian Vladescu, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Daca pentru leacurile de inima romanii au scos din buzunar 814,6 milioane de lei noi, pentru antiinfectioase ei au cheltuit 806 milioane de lei noi.

Medicamente prescrise cu 25% mai mult

In acelasi timp, valoarea medicamentelor eliberate cu reteta de la medic a crescut cu peste un sfert din totalul anului anterior, iar a celor fara prescriptie doar cu o cincime. Acelasi studiu mai arata ca, in timp ce farmaciile cistiga din ce in ce mai mult, piata medicamentelor vindute in spitale a stagnat in jurul valorii de 1,12 miliarde de lei noi. Presedintele CNAS este insa de parere ca uneori medicamentele sint prescrise si in exces fata de ceea ce este necesar:

"Iarna, cind cele mai frecvente afectiuni le reprezinta virozele respiratorii, medicii nu ar trebui sa dea antibiotice ca sa le trateze. Dar sistemul din Romania spune ca doar Colegiul Medicilor sau cel al Farmacistilor pot face verificari asupra calitatii actului medical".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.