Ministerul Educatiei si Cercetarii a stabilit, ieri, ca simularile examenelor nationale din acest an sa se desfasoare in zilele de 2, 3, 6 si 10 martie - testele nationale, respectiv 3, 4, 6 si 11 aprilie - bacalaureat. Simularea testelor nationale va avea loc dupa cum urmeaza: Limba si literatura romana - 2 martie, Limba si literatura materna (maghiara si germana) - 3 martie, Matematica - 6 martie, Istoria romanilor sau Geografia Romaniei - 10 martie.

In ceea ce priveste bacalaureatul, graficul simularii este urmatorul: Limba si literatura romana - 3 aprilie; Limba si literatura materna (maghiara si germana) - 4 aprilie; Proba D, respectiv Matematica - programa M1 (Matematica-informatica), programa M1 (Stiinte ale naturii), programa M2, Istoria romanilor, Geografia Romaniei - 6 aprilie; Discipline din probele E si F, respectiv Fizica - programa F1, Logica si Argumentare (specializare Stiinte Sociale), Chimie organica I, Chimie anorganica I, Anatomie si fiziologie umana si genetica, clasele a XI-a si a XII-a, Istorie universala, Economie - toate specializarile, Psihologie - toate specializarile, Informatica (limbajele: Pascal si C++), Pregatire teoretica sportiva, Limba germana: 1-2 ore saptamanal, Limba engleza: 1-2 ore saptamanal, Limba franceza: 1-2 ore saptamanal, Masurari electrice si electronice (profil Tehnic), Contabilitate (profil Servicii), Ecologie si protectia mediului (profil Resurse materiale si protectia mediului) - in data de 11 aprilie.

Citeste si:

''Simularile au un dublu scop: pe de-o parte, asigura familiarizarea elevilor cu situatia de examen, iar pe de alta parte, verifica aspecte legate de buna organizare si desfasurare a examenelor. Pentru a acorda un sprijin cat mai important elevilor, spre deosebire de anii precedenti, simularile sunt organizate in zile diferite, pentru fiecare proba de examen. Astfel, elevii pot participa direct la simularea tuturor acestor probe'', precizeaza reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii.

In acelasi timp, ''simularile nu sunt obligatorii, elevii participand benevol, iar notele nu se trec in catalog''.
Organizarea simularilor trebuie sa fie cat mai apropiata de situatia reala de examen, de exemplu: organizarea de centre de examen si centre de evaluare, stabilirea unor comisii externe, afisarea rezultatelor si baremurilor de notare si a instructiunilor privind accesul candidatilor in sali.