"In toate judetele tarii se vor infiinta tribunale pentru copii. Cu cat vor fi mai multe aceste tribunale, cu atat va fi mai bine pentru copii. Noi ne vom manifesta ca autoritate doar cand vom determina pedepsirea, chiar prin inchisoare, a primei persoane care incalca drepturile copilului", ne-a declarat, ieri, Bogdan Adrian Panait, noul secretar de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC). In aceste tribunale se vor judeca spete diverse: de la cazuri de copii abuzati sau trimisi la cersetorie pana la cazuri de copii care vor sa-si schimbe forma de invatatura. Daca, de exemplu, unui copil i se aplica pedepse corporale, atat copilul abuzat, cat si rudele sale sau vecinii acestuia pot face o reclamatie la telefoanele 983 sau 08008200200. ANPDC va anunta imediat Directia Generala de Asistenta Sociala din judetul din care provine reclamatia si se va demara o ancheta sociala.

Daca in urma anchetei se constata ca dezvoltarea personalitatii copilului este in pericol, copilul e luat din familie, iar tribunalul pentru copii se va pronunta in legatura cu decaderea din drepturile parintesti. "Noi vom fi obligati sa integram acea familie intr-un program de consiliere. Trebuie sa vedem daca mai vor copilul, daca isi pot rezolva problemele, daca acel copil mai poate fi integrat in familia respectiva. Oricum, acel copil va pastra relatiile cu familia prin vizite, prin convorbiri telefonice...", ne-a declarat secretarul de stat Bogdan Panait. La aceleasi telefoane pot fi sesizate cazuri precum recrutarea pentru casatorie, trimiterea copilului la cersit, incalcarea dreptului copilului la exprimare, de a primi si difuza informatii, de a primi sfaturi din partea parintilor.

Pedeapsa pentru indemnul copilului de a practica cersetoria este inchisoare de la 1 la 3 ani, iar constrangerea unui minor pentru casatorie se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Actiunile care afecteaza imaginea publica a copilului sau dreptul acestuia la viata intima, privata si familiala se pedepsesc cu amenda de la 5 la 15 milioane de lei. "Parintii care nu respecta drepturile copiilor de a avea o opinie, de a fi ascultati, de a primi si difuza informatii vor fi cuprinsi, de asemenea, in programe de consiliere. Tocmai de aceea, in perioada imediat urmatoare vom lua legatura cu facultatile de asistenta sociala pentru a recruta specialisti si pentru a mari numarul acestor consilieri", a mai spus secretarul de stat Panait.

Instanta pentru Minori de la Iasi - model pentru Tribunalele de Minori si Familie infiintate de la 1 ianuarie 2005

Delictele "preferate" comise in minoriat: furturile si talhariile

Citeste si:

Justitia juvenila fiinteaza - in premiera nationala absoluta - la Iasi, din martie 2001. Scopul este acela de a facilita respectarea Drepturilor Copilului conform Conventiei ONU si a altor conventii internationale ratificate de Romania. Instanta pentru Minori, proiect in parteneriat intre organizatii neguvernamentale (Asociatia Alternative Sociale si Asociatia Magistratilor din Iasi) si institutii ale statului, a devenit model pentru judecatori, mai ales acum cand, prin Legea 304/2004, Ministerul de Justitie a decis - in sfarsit - sa se implice, in aplicarea modelului european si sa infiinteze, pana in 2008, tribunale specializate pentru minori si familie. In acelasi timp, si noua Lege a protectiei copilului impune crearea unor institutii specifice pentru cauzele minorilor.

Dupa ce, in trei ani, proiectul Centrul Experimental de Probatiune si-a dovedit eficienta, mecanismul a fost extins si in localitatile Raducaneni, Harlau si Pascani, cu fonduri PHARE. Mai mult, Ambasada Marii Britanii a decis, in octombrie 2004, sa finanteze extinderea acestui proiect si in alte judete ale Moldovei, Botosani si Vaslui, pentru a fi respectate la scara mai larga normele de drept intern si international privind desfasurarea proceselor penale cu minori infractori si victime ale neglijentelor si abuzurilor fizice, sexuale si emotionale. Prin judecarea spetelor cu minori la instanta juvenila de la Iasi s-a urmarit prioritar reducerea consecintelor suferite de victimele minore si de familiile acestora, cat si reabilitarea copiilor care au comis infractiuni. In cei aproape 4 ani de aplicare a proiectului, Iasiul a fost dotat cu 9 camere de audiere in sectiile de politie (din care 6 in municipiul Iasi), sectiile fiind echipate cu geamuri tip oglinda, camere video, DVD, tv, computere, imprimante, scanere, birouri, instalatie de sonorizare etc. 4 incaperi au fost amenajate si in cadrul Parchetelor Iasi, Pascani, Harlau si Raducaneni, precum si 4 sali de judecata pentru minori, toate cu aceleasi dotari.

Prin obtinerea probelor video-audio in timpul anchetelor, copilul nu mai este nevoit sa descrie in fata instantei faradelegile la care a fost supus sau le-a comis, evitandu-se astfel retraumatizarea. Minorii infractori sunt evaluati, dupa caz, psiho-social, pedepsele conditionate sau cele cu executare le sunt supravegheate, iar infractorii minori pot fi consiliati si in penitenciar. In cazul copiilor victime, Alternative Sociale, Salvati Copiii si Centrul de Mediere si Securitate Comunitara evalueaza psiho-social victimele abuzului, neglijarii si traficului de fiinte umane, consiliaza psihologic, juridic si mediaza. Institutiile care pun in practica proiectul si-au propus pentru viitorul apropiat introducerea televiziunii cu circuit inchis pentru audierea minorilor victime si minorilor martori cu scopul de a evita contactul acestora cu agresorii in salile de judecata.

De departe, in topul delictelor "preferate" de minori sunt furturile si talhariile, iar dosarele penale in care minorii sunt victime vizeaza faradelegi precum vatamari corporale, crime si violuri sau alte infractiuni la viata sexuala. In intervalul martie-septembrie 2001, cazuistica ingloba 604 infractori cu 884 fapte penale, din care peste 50% furturi. Inca din 2001, persoanele implicate in derularea proiectului solicitau ministerului de resort implicarea prin infiintarea unor servicii specializate pe delincventa juvenila si criminologiei in cadrul Politiei, Parchetelor si instantelor; personal instruit degrevat de alte sarcini; angajarea de psihologi si asistenti sociali in procesul de cercetare si urmarire penala; suplimentarea bugetelor pentru asigurarea logisticii. Legea care vizeaza noile drepturi ale copilului si familiei "nu a creat si institutiile necesare aplicarii legii in bune conditii.

Din nefericire, legislatia nu tine pasul cu ceea ce se intampla in practica. Lipsesc, pentru moment, resursele financiare necesare pregatirii personalului implicat in solutionarea cauzelor cu minori cu tematici speciale, particulare. Aceste tribunale de minori care se vor infiinta tind sa aiba un volum urias de dosare, nu doar cauze cu minori victime sau minori infractori, ci si adoptii, dosare de incredintare a minorilor in urma divorturilor etc. Majoritatea cauzelor directe de pe rolul unui tribunal obisnuit risca sa ajunga la aceste tribunale specializate si, astfel, se poate naste un conflict de competenta", ne-a declarat Nicoleta Stefaroi, judecator la Tribunalul Iasi si presedinte al Asociatiei Magistratilor din Iasi.