Procurorii au reusit sa incheie pana acum sapte rechizitorii cu privire la clanul Camatarilor. in penultimul dosar, Sile Camataru este trimis in judecata, in premiera, alaturi de mama sa, Smaranda Stoica si de fratii vitregi, Angelica si Constantin Stoica, pentru proxenetism la Disco Herastrau, lipsire de libertate, fals si uz de fals. Ultimul dosar l-a vizat pe Nutu Camataru, trimis in judecata pentru inselaciune, santaj si lipsire de libertate. Racolate din medii ostile in care traiau de pe o zi pe alta, multe fete acceptau sa se prostitueze pentru diversi "pesti", la inceput pe sume derizorii. Ba, mai mult, proxenetii deveneau un fel de parinti de imprumut. "Le oferim un loc caldut si sigur, au mancarica, haine sunt ingrijite, imbracate, calcate la timp, respectate si asa mai departe, frate! Aicea nu se bate joc!", se confeseaza unul din proxenetii Discotecii Herastrau. Altele erau obligate sa se prostitueze pentru clanul Camatarilor. Proxenetii ofereau o paleta larga de prostituate celor care cumparau o ora de placere cu sume cuprinse intre 100 si 150 de euro. Pe langa femeile versate care dobandisera o vasta experienta in domeniu si furau din priviri inimile clientilor, erau aruncate in lupta si minore de 15, 16 ani, adevarate "trufandale" pentru platitori.

Multe dintre ele erau tinute intr-o vila din strada Salaj, cartierul general al minorelor, dupa cum a declarat in fata procurorilor fosta amanta a lui Sile Camataru, Irina Cerga. Femeia este martor important si in dosarul de talharie asupra unui om de afaceri israelian. Conform rechizitoriului, pentru a nu crea probleme, minorele care se impotriveau sa se prostitueze erau drogate. Daca evadau si erau prinse, fetele erau batute, tunse si mai apoi vandute altor pesti. Una din minorele sechestrate in Salaj, Maria Jianu, care la acel moment avea doar 14 ani si a fost fortata sa se drogheze, s-a constituit parte civila in proces si a cerut daune morale de 800 de milioane de lei. Angelica Stoica a fost desemnata sa conduca mai multe zone in care erau plasate prostituatele, una din cele mai importante fiind discoteca Herastrau.

Acolo, clanul Camatarilor detinea un intreg arsenal de fetite, oferind totodata si protectie pestilor care plasau fetele in club, jumatate din suma obtinuta intrand direct in contul lui Sile Camataru. Sub directa indrumare a mamei sale, Angelica avea mai multi locoteneti printre care fratele ei, Constantin Stoica, zis "Gulu", Costel Urzica, "Jegu", "Calu" sau "stefan Strigoiul". Cu ajutorul acestora, fratii Camataru obtineau intre trei si cinci sute de euro pe noapte de la fiecare prostituata in parte. Fiind bine stabilita filiera, fetele erau duse la produs, in majoritatea cazurilor numai la comanda. Pestii o contactau pe Tatiana Ceremus ("mama" fetelor), iar aceasta le trimitea la locatia stabilita numai cu un taximetrist cunoscut sau direct cu "pestii". Cand nu existau solicitari, curvele erau plasate in diferite cazinouri, de unde nu aveau voie sa plece de capul lor. in urma interceptarilor telefonice procurorii au ajuns la concluzia ca fidelitatea clientilor era rasplatita cu reduceri de preturi, dupa cum reiese din urmatoarea convorbire: "Paul: Am nevoie si eu de serviciile tale. Pe cine ai libera acum? Trimite-o pe Natasa. Tatiana Ceremus: Bine. Paul: Oxana a mai slabit? O tin numai doua ore. 50 pentru mine, da? Doar am abonament."

Facem precizarea ca pentru acest interval de timp se plateau intre 125 si 200 de euro. Interesant este faptul ca "pestii" stiau tot ce misca in locurile de plasament. Erau informati despre operatiunile politistilor sau, mai mult decat atat, stiau ce fac clientii in diferite restaurante. Iata un dialog surprins intre Adrian Panduru, zis Limba si Tatiana Ceremus. "Limba: Am nevoie de 5. Cate ai ? Tatiana: Eu am 4. Limba: si una de unde imi mai dai ? Lasa ca o mai iau pe Eliza, poate o bag si pe Eliza pe undeva. Pregateste brigada, sa vina la Arcul de Triumf, toate elegante, la restaurantul lui Botezatu, ca astia au terminat de mancat." Zonele in care prestau fetele erau impartite si totodata respectate, arareori pestii incalcand regulile. Proxenetii care se ocupau de Discoteca Herastrau erau Marian Simirianu, Iulian Bocu, zis Calu, Elvis Valentin Vlasceanu (urmarit general) si Ceremus Tatiana, zisa Tania. in zonele de lux ale Capitalei, unde "cascavalul" era din belsug, proxenetii erau doar oamenii de incredere ai fratilor Camataru. De Marriot, Casa Vernescu, Hilton sau Intercontinental se ocupa Adrian Panduru, zis "Limba", in timp ce la Bulevard sau cazinourile din imprejurimi titulari erau Pompiliu Florin Moldovan, zis Tantaru si Popa Georgeta. in ultimii ani, proxenetii clanului din Ferentari au folosit zeci de fete, multe dintre ele platind sume uriase pentru a fi lasate sa plece din "sistem".

Pentru retragerea definitiva din prostitutie sau pentru a putea a merge "pe treaba" independente fetele trebuiau sa achite sume de 5.000 de dolari sau 3.000 de euro, bani care ulterior ajungeau in vistieria fratilor Camataru. in aceasta situatie s-au aflat Angela Alexandra, zisa Rebeca si Natalia Untila. Proxenetii foloseau un limbaj aparte in discutiile referitoare la fete si clienti. De exemplu, cei din hoteluri erau numiti codificat "porci", iar cuvintele "combinatie" si "smecherie" erau utilizate in dialogurile telefonice cu inteles de raport sexual intretinut de o prostituata in schimbul unei sume de bani. Se putea intampla ca proxenetii sa isi plateasca singuri "fetele" daca prestau pentru prietenii fratilor Camataru. Asa s-a intamplat in luna aprilie a acestui an cand, la rugamintea celor doi capi, in vila din strada Salaj, Iuliana Petre a facut sex cu un prieten al lui Nutu si Sile care tocmai iesise din puscarie. Pentru prestatie fata a fost recompensata de "pestele" sau, Adrian Panduru, cu 50 de dolari.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.