Asociatia Editorilor din Romania (AER) va lansa anul acesta o campanie de promovare a lecturii pe model "Get Caught Reading" si un nou targ international de carte la Bucuresti, Bookfest, ce va avea loc intre 13 si 18 iunie, la Romexpo, a declarat pentru Mediafax directorul AER, Doina Marian.

Spre deosebire de Targul International Gaudeamus, care se desfasoara in fiecare toamna in pavilionul central al Romexpo, Bookfest va avea loc in pavilioanele 13-15 din dreapta pavilionului central. Noul eveniment se va intinde pe mai bine de 7.000 mp, fiind cel mai mare targ ca suprafata organizat pana acum in Romania.
Anul acesta, el va urma campaniei pentru lectura pe care AER o va derula pe modelul "Get Caught Reading", ce presupune surprinderea unor celebritati din cinema, televiziune si sport in timp ce citesc. Acest tip de campanie a fost initiat in Statele Unite ale Americii in 1999 si a fost preluat de federatiile de editori europeni.

Desi are titulatura Bookfest - Salonul National al Cartii, targul va avea caracter international. AER mizeaza pe standuri nationale organizate de asociatii sau institutii din alte tari.
Bookfest nu va cuprinde exclusiv carti, ci va fi un targ largit, asa cum sunt cele din Occident. Chiar inaintea targului, timp de o luna, va avea loc campania pentru lectura ce va folosi un model de succes in SUA, unde un sir intreg de personalitati au fost de acord ca celebritatea lor sa fie folosita drept indemn la lectura pentru oameni. Printre acestia, prima doamna Laura Bush, cantaretele Alicia Keys si Gloria Estefan, baschetbalistul Shaquille O'Neal, actritele Whoopi Goldberg si Jane Seymour si diva de opera Renee Fleming.

Campania, care pune accentul pe latura de divertisment a lecturii, se bazeaza pe imagini cu asemenea vedete "prinse" in timp ce citesc o carte.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.