Cetatenii tarilor considerate sigure nu vor mai primi azil in state membre ale Uniunii Europene.

Asadar, Gregorian Bivolaru, liderul Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut (MISA) a prins ultimul "tren" spre Suedia. Desi Severin Tcaciuc, urmarit international pentru o serie de infractiuni economice, intentioneaza sa ceara si el azil politic in Austria, unde se afla de aproape 2 ani, se pare ca nu prea are sorti de izbanda.

Ingrijorati de numarul mare de persoane care solicita in mod abuziv azil in statele UE, autoritatile au decis sa ia masuri urgente pentru stoparea acestui fenomen. Ministrii de Interne ai statelor vizate, reuniti la Viena in cadrul Consiliului european informal de Justitie si Afaceri Interne, au luat, ieri, in discutie posibilitatea instituirii unei proceduri comune de azil la nivel european, pentru tinerea sub control a migratiei ilegale. Printre propunerile analizate, se precizeaza intr-un comunicat al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) s-au aflat crearea unui sistem comun de returnare a migrantilor in tara de origine, pe calea aerului, precum si infiintarea unei agentii europene pentru azil, care sa asigure coordonarea politicilor statelor europene in acest domeniu.

Ministrii de Interne au analizat si propunerea de alcatuire a unei liste cuprinzand tarile considerate ca fiind sigure. Drept urmare, nici unuia dintre cetatenii proveniti din aceste state nu li se va mai acorda drept de azil. Aceasta lista este necesara pentru ca, deocamdata, nu exista standarde comune privind acordarea azilului in statele UE. Tot ieri, ministrii de Interne europeni si-au aratat ingrijorarea fata de numarul mare de solicitari abuzive de azil, motivele lor reale fiind de ordin economic.

Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, prezent la reuniunea informala a Consiliului JAI de la Viena, a apreciat ca Romania trebuie sa se pregateasca din timp pentru a putea aborda in mod eficient aceasta problema. Blaga a subliniat ca Romania nu mai reprezinta o sursa majora de migratie, dar este de asteptat sa se transforme, la data aderarii la UE, in tara de tranzit si chiar de destinatie pentru migratia ilegala. Seful MAI a mai mentionat ca Romania ar putea deveni o destinatie atractiva pentru cetatenii altor state, aflati in cautare de locuri de munca, mai ales in conditiile in care proiectele de investitii in infrastructura vor necesita resurse umane importante, iar tara noastra are un deficit la acest capitol din cauza romanilor plecati la munca in strainatate.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.