In doua interviuri aparute in "Le Monde" si "Liberation" in ziua dinaintea premierei, regizorul vorbeste despre dificultatile intampinate in realizarea filmelor lui, privirea critica pe care o are asupra conationalilor si filmarile la "Moartea domnului Lazarescu". Cotidianul francez "Liberation" a descoperit un alt fel de Cristi Puiu. Personaj torturat si expansiv, regizorul a vrut sa descrie in pelicula "Moartea domnului Lazarescu" o lume fara dragoste, in care un om moare abandonat.

Intr-o limba franceza pe care o stapaneste la perfectie, Puiu i-a povestit jurnalistului aspecte ale vietii sale, din care fac parte o copilarie petrecuta fortat in spitale, o criza cumplita de ipohondrie, relatii contradictorii cu tara sa, o viziune a unei lumi paradoxale uneori.

"Cand am inceput in 1992 sa studiez, la Geneva, Scoala Superioara de Arte, ma sensibiliza profund frumosul idealizat ca la Botticelli si detestam trivialitatea lui Rembrandt. O data cu trecerea timpului am constientizat ca scurgerea timpului inseamna implicit moarte. M-am dus imediat cu gandul la faptul ca cei pe care-i iubesc, parintii si bunicii mei, ar putea disparea, iar acest fapt de viata avea foarte putine sanse sa se desfasoare in conditiile botticelliene. Aceste ganduri sumbre m-au adus, spre surprinderea mea, mai aproape de Rembrandt, de cineastii John Cassavetes si Raymond Depardon.

Pentru a-ti demonstra tie insuti ca esti realist si ca esti cu picioarele pe pamant trebuie sa infrunti boala, moartea, sa accepti descompunerea. Culoare, miros si atingere... insa nimic care sa te duca cu gandul la frumusetea unei primaveri. Cum m-am obisnuit cu aceste ganduri? Exista ceva care sa te pregateasca pentru moarte? E vorba de o intelepciune pe care o capatam o data cu varsta sau e destinata doar celor initiati? Cand eram mic rudele ma sarutau de cate ori ma vedeau. Detestam acest gest, nu puteam atinge tot ce era imbatranit si degradat", spune Cristi Puiu intr-un interviu acordat cotidianului francez "Liberation", inainte de premiera in Franta a filmului sau, "Moartea domnului Lazarescu".

Copilarie marcata de spital

Reporterul francez a continuat incursiunea in viata regizorului si a aflat ca este mai familiarizat cu spitalele decat si-ar fi dorit. In copilarie, Cristi Puiu a fost nevoit sa-si petreaca timpul in spital pentru ca parintii lui nu-si permiteau sa plateasca o bona care sa-l ingrijeasca. "Tata lucra intr-un spital bucurestean si mult timp am crezut ca este medic. Abia la zece ani am aflat ca de fapt lucra in administratie, iar mama lucra intr-un institut care adapostea copii cu dizabilitati. Astfel ca eu, sora si fratele meu am ajuns sa petrecem foarte mult timp in cele doua institutii pentru ca nu aveau bani sa plateasca pe cineva care sa aiba grija de noi acasa", povesteste regizorul.

La 16 ani insa, adolescentul Cristi Puiu a descoperit ca spitalul ii poate fi de folos, atunci cand Ceausescu a decis ca elevii de liceu sa mearga pe santier alaturi de muncitori. Relatiile tatalui sau l-au ajutat sa scape de munca pe santier la Canalul Dunare - Marea Neagra. "Mi-am petrecut zece zile alaturi de bolnavi, internat cu o boala de rinichi inventata", spune regizorul cu un gust amar pe care aceste trucuri i l-au lasat.

Un bolnav inchipuit

"Mai tarziu, dupa ce am terminat montajul primului meu film, 'Marfa si banii>>, m-am ales cu o leziune Malory-Weiss pe fondul epuizarii psihice si fizice. A doua zi m-am trezit cu o greata atroce, am facut in timpul noptii o hemoragie interna si am vomitat doi litri de sange. De atunci s-a declansat ipohondria mea".

Atunci a inceput calvarul pentru tanarul regizor. Au urmat doi ani de documentare despre boala pe care i-o indicau simptomele. Initial, Puiu era convins ca sufera de cancer al tubului digestiv, apoi a fost din ce in ce mai tulburat de ideea ca sufera de o maladie psihica.

"Dupa ce specialistii mi-au spus ca nu am nimic, am recurs la ajutorul unui preot, al unui psihoterapeut si in tot acest timp transformasem linistea familiei mele intr-un infern. Ma infuriam repede, nu aveam nici o sansa sa-mi gasesc linistea. Am trait acest cosmar timp de trei ani, pana cand am realizat ca ipohondria este culmea egoismului".

Pentru ca "Moartea domnului Lazarescu" a fost initial un scenariu respins de CNC, apoi a fost finantat de casa de productie Mandragora, iar Cristi Puiu si-a petrecut 39 de nopti pe drumuri, filmand in spital, analizand minutios fiecare cadru din ceea ce avea sa devina cel mai premiat lungmetraj romanesc din ultimii ani, a aparut inevitabil teama ca acest cosmar sa nu se repete.

"Dupa ce-am terminat 'Moartea domnului Lazarescu>> credeam ca innebunesc din nou. Citisem deja despre schizofrenie si credeam ca-mi pierd mintile. Am incetat sa mai vorbesc cu cineva si m-am lasat involuntar framantat de angoasele mele. E foarte usor sa devii nebun in meseria asta", se confeseaza Cristi Puiu cotidianului francez.

Un Hitler, in ochii echipei

Nu i-a fost usor nici de aceasta data. A fost nevoit sa incerce sa gaseasca finantare pe cont propriu, a fost greu sa gaseasca oamenii care sa creada in proiectul sau, actorii potriviti, locuri de filmare adecvate iar cand totul a fost gata, i-a dat de furca timpul pe care trebuia sa-l piarda cu discutii absurde. "In fiecare spital aveam la dispozitie patru sau cinci zile de filmare, iar eu pierdeam timpul cu discutii de genul celei pe care am avut-o si cu Ion Fiscuteanu, cel care-l joaca pe Lazarescu. Nu intelegea ca trebuie sa joace un batranel antipatic, care stie mai bine decat medicii lui ce are si care ar putea la un moment dat sa le dea si lectii de vindecare. Chiar si actorii care ii jucau pe medici erau nemultumiti de rolurile lor si voiau sa para buni samariteni, nu niste simple masini care se confrunta cu cazuri grave zi de zi.

Ajungeam deseori la capatul rabdarii si, lipsit de argumente, spuneam lucruri de care astazi mi-e rusine, 'Eu am filmul in cap, eu sunt Dumnezeu, iar voi trebuie sa ma ascultati!>>. Echipa chiar m-a poreclit Hitler", povesteste Puiu.
Pentru ca a fost intrebat deseori daca "Moartea domnului Lazarescu" este o satira a societatii romanesti, regizorul a raspuns pentru cotidianul francez: "Am o atitudine foarte critica fata de Romania. Tatal meu sufera de ciroza. Intotdeauna m-am intrebat de ce barbatii romani beau atat in regimul comunist si cred ca am o explicatie plauzibila. Toti cetatenii din Romania au copiat obiceiurile si mentalitatea celor care i-au condus timp de saptezeci de ani. Astfel, patriarhatul, virilitatea au fost castrate de regim", spune regizorul dupa experienta celor 23 de ani sub regimul Ceausescu.
Pentru ca a vrut sa finalizeze discutia cu regizorul roman intr-o nota optimista, reporterul publicatiei "Liberation" l-a intrebat pe Cristi Puiu despre proiectele sale.

Raspunsul este unul marca Cristi Puiu: "Vreau sa fac un film despre nimic. Viata noastra este presarata de situatii banale, asa incat mi-ar placea sa vorbesc despre nimic", incheie Puiu.

Cristi Puiu in Le Monde: Romanii sufera de boala de a se uri

Puiu descrie situatia tanarului cineast in Romania de azi ca "dificila". "Productia nationala nu depaseste zece filme pe an, tara e inundata de filme hollywoodiene, iar cinematografia este in mainile unor birocrati pe care nu-i intereseaza filmul ca arta. Daca primul meu lungmetraj ("Marfa si banii" - n.r.), care trateaza intr-o maniera destul de cruda probleme ale periferiei, n-ar fi fost selectionat la Quinzaine des réalisateurs de la Cannes, cred ca pana la urma ar fi fost interzis. In orice caz, doar doua copii au fost distribuite, iar filmul a ramas aproape invizibil".
Aceleasi dificultati la "Moartea domnului Lazarescu"? "Da, pentru ca in tara mea trebuie sa pornesti tot timpul de la zero", raspunde Cristi Puiu.
"Comisia Centrului Cinematografiei a respins initial filmul, iar situatia, dupa ce am protestat la ministrul Culturii, nu s-a deblocat decat datorita Ursului de Aur pentru scurtmetraj pe care l-am obtinut in 2004, la Berlin".

Intrebat daca aceste dificultati sunt de ordin politic, regizorul absolvent al Scolii Superioare de Arte Vizuale de la Geneva spune: "Nu, deloc, politica e complet demonetizata in Romania. Ele sunt legate de starea unei tari care a adoptat intr-un mod cinic si disperat liberalismul cel mai salbatic. Cred mai degraba ca nu place cinematograful pe care eu il apar, ca nu place ideea ca m-am format in strainatate si ca mi se reproseaza ca prezint o imagine prea critica a acestei tari. 'Moartea domnului Lazarescu>> se inscrie intr-un proiect de sase filme pe care vreau sa-l dedic periferiei, unde mi-am petrecut toata viata si unde domnesc cele mai rele inegalitati si violente".

In acelasi cotidian francez, regizorul explica de ce lungmetrajul sau, care a avut premiera la Bucuresti in septembrie, a devenit filmul romanesc cu cei mai multi spectatori in 2005. "Nu-mi fac nici o iluzie: premiul castigat la Cannes a contat mult, pentru ca o alta boala a romanilor este sa nu se iubeasca si publicul obisnuieste sa abandoneze propria cinematografie. Dar eu sunt decis sa continuu, cu orice pret".