Inca inainte de venirea iernii, proprietarilor de autovehicule li se recomanda sa treaca pe la unitatile de service pentru a-si pregati automobilul pentru circulatia pe drumurile inzapezite.

Special pentru iarna, vopseaua masinii trebuie sa aiba parte de un tratament specific de polish, prin care se elimina punctele de oxidare si alte impuritati.

Tapiseria si finisajele din piele necesita o curatare chimica. Cauciucurile sint cele care duc greul, de aceea agentii din service recomanda folosirea conditionatoarelor. Jantele trebuie si ele protejate. Daca aveti jante mai scumpe, expertii sustin ca acestea trebuie ingrijite si curatate.

Revizia generala

Primul pas este revizia generala. Costul unei astfel de revizii este estimat la 150 de lei noi, dar depinde de marca masinii. Aceasta operatie include schimbul de ulei, filtrul de ulei, filtrul de aer si manopera pentru operatiile de inlocuire ulei si filtre, controlul diferitelor mecanisme, verificarea becurilor si diagnosticarea pe calculator.

"Soferii ar trebui sa treaca prin unitatile service unde vor fi verificate starea anvelopelor, care uneori necesita schimbarea cu unele de iarna, starea lamelor de stergator si, unde li se va recomanda, sa utilizeze lichid de spalat parbrizul special pentru temperaturi scazute", a rezumat un reprezentant al unui service Dacia din Bucuresti, punctele minime care trebuie bifate inainte de a porni la drum.

Citeste si:

Echipamente si costuri

In ceea ce priveste antigelul, trebuie verificata concentratia lichidului de racire. Nivelul nu trebuie sa fie unul scazut, astfel incit sa poata asigura buna functionare a autovehiculului pina la un nivel de inghet de -30 de grade Celsius, a declarat un reprezentant al departamentului de service Serus. Pretul pentru un litru de antigel este, in medie, de 10 lei noi.

Echiparea cu anvelope de iarna este necesara pentru a asigura o crestere a eficacitatii de frinare de pina la 20%. In functie de anvelopele alese, costul incepe de la un minimum de 1.000-1.200 de lei noi.

Lanturile antiderapante, care costa intre 50 si 100 de lei, precum si verificarea presiunii in anvelope vor spori siguranta in trafic. Tot la capitolul siguranta, trebuie incluse veri-ficarea sistemului de frinare, a directiei, a stergatoarelor de parbriz, astfel incit acestea sa nu fie uzate, si a luminilor (proiectoare de ceata, lampa spate pentru ceata), a spus reprezentantul Serus. Pretul unor lamele de stergator variaza intre 50 si 100 de lei. In plus, o racleta v-ar fi folositoare pentru a va debarasa de zapada depusa pe luneta fata si spate.

Daca intentionati sa plecati la un drum mai lung, ar trebui sa luati in portbagaj o lopata pentru deszapezire si un saculet cu nisip.

In functie de marca masinii, preturile pot varia in sus sau in jos. Preturile promovate de Automobile Bavaria pentru anotimpul de iarna se cifreaza la un nivel minim de 650 de euro.