Doi suspecti in cazul jafului produs in 19 decembrie 2012, la o sucursala Raiffeisen de pe Soseaua Oltenitei din Capitala au fost prinsi in noaptea de marti spre miercuri, de politistii Sectorului 4, au anuntat oficiali din Politia Capitalei.

Cei doi suspecti au fost ridicati de judiciaristii Politiei Sector 4, fiind identificati in urma cu cateva zile, cu sprijinul ofiterilor din Politia Romana si a celor de la Institutul de Criminalistica, au precizat sursele citate.

Potrivit MEDIAFAX, anchetatorii i-au retinut pe cei doi barbati, in varsta de 24 si 24 de ani, si vor cere instantei, miercuri, arestarea lor preventiva pentru talharie, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Capitalei.

Sursa citata a precizat ca pentru prinderea celor doi suspecti au fost facute marti trei perchezitii domiciliare.

Cei doi sunt suspectati ca in 19 decembrie 2012 au intrat mascati si inarmati cu arme albe in sediul filialei bancii Raiffeisen de pe Soseaua Oltenitei nr. 254, aproape de ora de inchidere, in sediu fiind trei angajate si o clienta. Dupa ce au agitat cutitele in mod amenintator, hotii le-au atras atentia celor patru femei sa nu se opuna si sa nu apese butonul de panica. Acestia au luat din doua sertare mai multe pachete de bani si apoi au fugit.

Oficiali din Politia Capitalei declarau atunci ca cei doi barbati au luat din doua sertare lei si valuta in valoare totala de 41.000 de lei.

Sediul Raiffeisen situat pe Soseaua Oltenitei nr. 254 nu avea paza umana, in conditiile in care, din anul 2010, potrivit legii, bancile nu mai au aceasta obligatie.

Cinci zile mai tarziu, un alt jaf armat a avut loc la sucursala bancii Raiffeisen de pe Soseaua Pipera numarul 21-23. Atunci, un barbat care purta cagula a intrat in unitatea bancara, care nu era pazita si i-a amenintat pe cei doi angajati ai bancii. Sub amenintarea armei, angajatii au deschis niste sertare din unitate, unde se aflau bani, hotul luandu-i si punandu-i in rucsacul pe care il avea cu el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.