Rar se intampla ca un hobby de nisa, practicat de o mana de oameni, care fac indelungi sacrificii financiare in numele pasiunii, sa se intersecteze cu puterea si disponibilitatea unui grup comercial important. Dar miracole se intampla chiar si in capitalismul salbatic, iar saptamana trecuta a confirmat acest lucru pe deplin.

Macazul fericit

La Plaza Romania, Trainergy a deschis, in incinta magazinului Diverta, cel mai mare showroom de trenulete electrice din Europa de Est. Acum, fara sa ne laudam prea mult, am putea sa spunem chiar ca este cel mai mare din Europa, din moment ce showroom-ul este amenajat pe tipic american, depasind in suprafata si diversitate (100 de metri patrati si peste 1.000 de modele) majoritatea magazinelor de profil din Germania, Austria sau Franta, tari care au consacrat acest hobby cu aproape un veac in urma.

Trainergy exista in Romania din 2002, cand a functionat o vreme ca activitate secundara a unei firme de soft. A devenit independenta in anul urmator. Era singura firma care procura diverse piese si accesorii pentru impatimitii autohtoni, ale caror singure surse de aprovizionare erau, la acea vreme, magazinele din Vest. Trainergy a fost initiatorul site-ului www.trenulete.ro, primul magazin online dedicat acestui hobby, site din care s-au nascut alte doua componente esentiale pentru comunitatea colectionarilor: Asociatia Prietenilor Cailor Ferate - Railway Fan Romania (www.railwayfan.ro) si Cercul de Modelism Feroviar din Palatul Copiilor.

De aici si pana la Expozitia "Trenul, pasiunea mea!" a fost doar un pas. Fervoarea lui Mihai Craciun, directorul general si "sufletul" echipei de zece oameni care formeaza azi Trainergy, i-a atras atentia lui Octavian Radu, boss-ul retelei Diverta, iar restul este istorie. Grupul RTC, care detine Diverta, a preluat Trainergy in septembrie 2005 si, in mai putin de doua luni, a reusit performanta de a deschide acest super-showroom.

No Business!

Daca sansa de a capata ceva sprijin financiar pentru a practica un hobby tinde, in mod traditional, spre zero, va inchipuiti ca o investitie "industriala" e cu desavarsire exclusa. Nu si in acest caz, totusi. Diorame, peste 1.000 de articole in stoc, un circuit de gradina, cele mai mari nume de producatori din lume - toate acestea au presupus o investitie RTC de peste 200.000 de euro, in conditiile in care valoarea stocului abia daca trece de 100.000. "Nici un business-plan din lume nu ar fi putut convinge pe cineva ca acest showroom ar putea exista. Nu e un business, e o nebunie. Nu putem decat sa speram ca parintii vor face ceva cumparaturi prin magazin, in timp ce copiii lor se uita la trenulete", spune Octavian Radu.

Cu toate acestea, oferta magazinului nu contine in mod exclusiv produse la preturi prohibitive. Ba dimpotriva: cel mai ieftin set de start (cateva sine, o locomotiva si doua-trei vagoane) porneste de la 150 de euro, sinele suplimentare pot costa si un euro, iar vagoanele mai simple pot ajunge si la cinci euro. "Semnatarii" produselor sunt de mult intrati, pentru cunoscatori, in galeria monstrilor sacri ai trenuletelor - Tillig & Sachsen, Viessmann Modell, Auhagen, Noch, Brawa, Trix, LGB, Fleischmann, Faller, Vollmer, Herpa, Lenz, Trainz, Roco sau Piko. De altfel, la aniversare ar fi trebuit sa participe si unul dintre cei mai mari si iubiti designeri (un soi de Michelangelo contemporan al machetelor), Hans Jurgen Tillig, care a fost insa obligat sa contramandeze vizita in ultimul minut. In schimb, Tillig va produce, in premiera mondiala, machete de locomotive si vagoane romanesti de la Electroputere Craiova.

Citeste si:

Lux in diorame

Evident, exista si varianta exclusivista a machetelor de superlux. Cele mai apreciate "anexe" ale circuitelor de trenulete sunt dioramele, al caror pret poate ajunge cu usurinta la cateva zeci de mii de euro, mai ales ca este vorba de foarte multa manufactura. Trenuletele pot fi cumparate sau asamblate, unele chiar construite integral dupa planurile originale, dar peisajul si componentele sunt aproape integral opera designerului. Munti, telecabine, sosele, porturi, masini, oameni, machete ale unor gari care exista in realitate (plasate, desigur, in contextul geografic original) - toate sunt elemente care sporesc valoarea unei diorame. Evident, intr-o asemenea compozitie nu poate fi amplasat un tren oarecare, iar cel mai scump set de start costa 900 de euro. Un semafor cu doua brate costa inca 40 de euro. La care se adauga lumini, instalatii de fum sau abur, circuite magnetice pentru masini, autobuze ori troleibuze, imitatii de gazon sau de terasament - toate facand posibila amenajarea unei diorame care sa "sara" binisor de un miliard de lei (30.000 de euro). Un circuit de gradina cat de cat complet poate depasi usor 40.000-50.000 de euro.

Tipuri si obsesii

Trenuletele electrice au, peste tot prin lume, dimensiuni standard. In functie de scala la care sunt reproduse trenurile originale, numele "de cod" pentru acestea sunt Z (1:220), N (1:160), HO (1:87), S (1:64), O (1:48) si G (1:29). De la boghiuri sau tampoane la semnalele de alarma si tipul de tapiterie de pe scaune, detaliile fac deliciul pasionatilor si stabilesc valoarea comerciala a trenului. De aici se nasc si tot aici se intorc toate discutiile si controversele pasionatilor.

Prin Germania, fanii s-au aprins exagerat - in ochii celor straini de subiect - dupa ce o serie de trenuri a fost lansata cu tampoane rectangulare, in loc de tampoane rotunde. Acest gen de polemici, in care fiecare argumenteaza cu detalii din istoria trenurilor (forma si rotunjimea tampoanelor inainte si dupa 1961 etc.), nu sunt catusi de putin rare, amintind oarecum de nesfarsitele si ermeticele discutii dintre oenologi, gurmanzi sau numismati, fiecare cu jargonul sau, rupt de vocabularul de baza. De la orezul macinat si vopsit pentru a imita (la scala!) terasamentul la alegerea tipului de fir metalic care sa sigileze semnalul de alarma dintr-un vagon, nici un detaliu nu poate fi lasat la voia intamplarii.

Ca in orice disputa, evident, adevarul este undeva la mijloc si, la o vedere profana, cel mai bun drum catre macheta perfecta este achizitionarea unui set deja consacrat, dupa care urmeaza nesfarsitul drum al completarii, perfectionarii, adaugarii si inlaturarii detaliilor. Pentru ca, de fapt, o macheta, o diorama si cu atat mai putin un circuit de gradina nu vor fi niciodata complete.