In ciuda masurilor restrictive impuse de Banca Nationala la creditele de consum, si in acest an, de Sarbatori, romanii vor lua cu asalt magazinele care ofera produse in rate. Chiar daca nu vor mai atinge cotele explozive de anul trecut, finantarile acordate populatiei pe acest segment s-ar putea dubla fata de celelalte luni ale anului. Bancile si-au ambalat motoarele la maximum, lansand promotii prin intermediul firmelor de profil. Rafturile magazinelor sunt pline ochi. Viitorii clienti s-au apucat de calcule. Toata lumea se pregateste deja de febra cumparaturilor de iarna.

Specialistii se asteapta ca si in acest an romanii sa fie largi la buzunar in perioada Sarbatorilor. "Volumele de vanzari ating acum cote maxime, inregistrand cresteri de peste 100% fata de alte perioade. Clientii, deja familiarizati cu promotiile de Sarbatori, vor cauta si in acest an costuri reduse. Cresterea va fi probabil ceva mai moderata fata de anii trecuti, undeva la 75%", ne-a precizat Madalina Teodorescu, director Aria Credite persoane fizice Raiffeisen Bank. Banca a lansat deja o promotie: dobanda 0 in primele trei luni, pentru creditele de consum angajate in perioada 3 noiembrie 2005 - 31 ianuarie 2006.

Creditarea va creste cu 25% in decembrie

Si reprezentantii BCR spun ca finantarea pentru achizitionarea produselor in rate se mentine pe un trend ascendent. "Creditarea va creste cu aproximativ 25% in decembrie. Trebuie sa tinem cont aici de cresterea venitului mediu salarial pe economie, de aparitia noilor produse de creditare, precum si de scaderea dobanzilor", ne-a declarat Corneliu Cojocaru, purtator de cuvant al BCR. Banca reduce promotional, intre 15 noiembrie - 31 ianuarie, dobanzile la creditele persoanelor fizice.

BRD s-a confruntat iarna trecuta cu un adevarat tsunami in privinta cererilor de creditare, inregistrand o crestere de 400% a numarului de dosare intocmite. Oficialii bancii se feresc acum sa emita o prognoza pentru finele acestui an, insa infiintarea BRD Finance - entitate axata pe acordarea creditelor pentru bunuri de folosinta indelungata - reprezinta un semn clar ca potentialul pietei este inca departe de a-si fi atins limitele.

Directorul general al BRD Finance, Pierre Boscq, sustine ca intregul proces de creditare va dura acum circa 10 minute, noua societate avand posibilitatea sa asigure procesarea automata a cererii de credit. Pe de alta parte, BRD a lansat special pentru Sarbatorile de iarna, cardul in lei Vivere, care ofera o linie de credit cuprinsa intre 800 si 20.000 lei noi. Pana la primavara, beneficiarul nu e obligat sa ramburseze nimic din credit si nici nu plateste dobanda.

Pentru prima data in Romania, o banca va emite carduri in editie limitata. E vorba despre cardurile BRD, care prezinta imagini memorabile ale marilor campioni: Gheorghe Hagi, Ilie Nastase si Nadia Comaneci. Acestea vor putea fi achizitionate numai in perioada 5 decembrie 2005 - 31 ianuarie 2006 si le va oferi clientilor posibilitatea de a castiga premii in valoare de 1.000 de euro in fiecare zi si un mare premiu de 50.000 de euro plus cateva mii de alte premii in obiecte, excursii in strainatate si burse pentru copii, la cele mai prestigioase academii sportive din lume. Clientii pot participa la promotie prin achizitionarea unui pachet de produse bancare, pentru consum sau economisire


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.