Restanta salariala aferenta lunii septembrie pentru angajatii Oltchim va fi achitata incepand de joi, iar restantele pe octombrie vor fi platite la finele lunii noiembrie sau inceputul lunii decembrie, a anuntat ministrul Economiei.

Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, a anuntat miercuri, la inceputul sedintei de gvern, ca s-a negociat cu cu bancile creditoare ale Oltchim si, pe langa plata restantelor salariale, inca trei sectii ale societatii vor reporni in urmatoarele zile, iar pana la mijlocul lui decembrie combinatul va atinge 65% din capacitatea de productie, scrie MEDIAFAX.

Aproximativ 300 de salariati ai combinatului Oltchim Ramnicu Valcea au protestat, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, in fata pavilionului administrativ, cerand ca premierul Victor Ponta sa vina sa le explice de ce Guvernul nu si-a onorat promisiunile.

La ora transmiterii acestei stiri, liderii sindicali, impreuna cu cativa reprezentanti ai salariatilor protestatari, discuta cu conducerea combinatului, care incearca sa obtina de la banci un credit de 20 de milioane de euro, necesari repornirii unitatii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.