Ministerul Educatiei si Cercetarii, prin Oficiul National al Burselor de Studii in Strainatate (ONBSS), a lansat de curand oferta de burse pentru anul universitar 2006-2007 pentru stagii de studii universitare si postuniversitare in strainatate.

Oferta este structurata pe doua tipuri, respectiv burse pentru stagii de studii universitare si postuniversitare in strainatate finantate de Guvernul Romaniei (600 de luni de bursa, fractionabile in functie de criteriile de selectie ale ONBSS si numarul candidatilor eligibili), si burse in cadrul acordurilor bilaterale de colaborare si burse acordate unilateral de alte state (374) + 505 luni - bursa, fractionabile in diverse perioade stabilite de tarile care le acorda). In cazul burselor in strainatate finantate de Guvernul Romaniei sunt disponibile 600 luni bursa aferente fiecarui an universitar pentru stagii de studii universitare si postuniversitare in strainatate, durata unei burse fiind intre doua si 10 luni.

Conditii de inscriere

Candidatii care vor sa se inscrie la concurs trebuie sa fie cetateni romani cu domiciliul stabil in Romania si sa provina din institutii de invatamant superior - studenti la cursuri de zi, masteranzi, cursanti la studii aprofundate, incadrati in unitati si institutii de invatamant, doctoranzi cu frecventa, pe locuri finantate de la bugetul de stat, la institutii de invatamant superior organizatoare de scoli doctorale din Romania, cadre didactice titulare la institutii de invatamant preuniversitar si invatamant superior de stat sau particular acreditate, din reteaua MEdC, medici rezidenti in perioada in care sunt finantati din bugetul MEdC prin institutiile de invatamant superior si cercetatori din institute de cercetare aflate in subordinea MEdC.

O singura data in viata...

O persoana poate beneficia o singura data in intreaga sa activitate de o bursa de studii universitare sau postuniversitare in strainatate finantata de Guvernul Romaniei. Criteriile de selectie a dosarelor sunt: prioritatile de acordare a burselor in domenii de interes pentru formarea de specialisti romani, reprezentativitatea domeniului bursei in tara in care se solicita efectuarea stagiului de studii si rezultatele evaluarii dosarului de candidatura. Termenele-limita de depunere a dosarelor de candidatura vor fi afisate pe site-ul www.edu.ro, pana la data de 15.12.2005.

Bursierii romani trimisi in strainatate pentru stagii de studii universitare si postuniversitare beneficiaza de bursa lunara in valuta de pana la 1.000 de dolari, destinata acoperirii cheltuielilor de hrana, de cazare, transport local, procurarii de carti si rechizite si, eventual, plata unor taxe scolare pe perioada aprobata pentru studii in strainatate, de bilete de transport international pana la locul de stagiu si retur, o singura data intr-un an universitar, achizitionate de ONBSS, si de dreptul de reluare a studiilor intrerupte in tara pentru studentii care au efectuat in strainatate studii partiale. La terminarea stagiului de studiu din strainatate beneficiarul unei burse finantate de Guvernul Romaniei are obligatia de a reveni in tara.

In cazul burselor in acord bilateral si al burselor acordate unilateral oferta se refera la burse de studii in strainatate pentru studii universitare complete sau partiale, studii postuniversitare complete sau partiale, stagii de cercetare/specializare, stagii complete de doctorat, cursuri de vara (limba, literatura si civilizatie). Cei care pleaca in strainatate prin intermediul acestor burse beneficiaza de burse finantate de guvernul tarii primitoare care acopera cheltuielile de intretinere, asistenta medicala in caz de urgenta si transport intern.

Mai exista si burse lunare in valuta, acordate de MEdC prin ONBSS, in completarea burselor finantate de guvernul tarii primitoare, cu un cuantum stabilit anual, pe tari, cu avizul MAE, si bilete de transport international (dus-intors) o singura data intr-un an universitar achizitionate de ONBSS. Bursele pentru stagii de studii universitare si postuniversitare in strainatate finantate de Guvernul Romaniei sunt diferite de Bursa Speciala "Guvernul Romaniei", instituita in toamna anului trecut.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.