Rusia a refuzat sa ridice imunitatea diplomatului rus care a accidentat o fata pe trecerea de pietoni in Bucuresti.

Ministerul roman de Externe a solicitat marti ridicarea imunitatii diplomatului rus, in urma discutiilor cu ambasadorul rus la Bucuresti.

"Ambasada Rusiei ne-a comunicat faptul ca s-a hotarat inchierea contractului pentru secretarul respectiv si intoarcerea sa in Rusia in cel mai scurt timp. Momentan, diplomatul rus este in curs de parasire a Romaniei",
a declarat Bogdan Aurescu, secretar de stat MAE, pentru Realitatea TV.

MAE roman precizeaza ca din informatiile parvenite ulterior intrevederii de la MAE dintre ambasadorul Federatiei Ruse, Oleg Malghinov, si secretarul de stat Bogdan Aurescu, a rezultat ca diplomatul rus implicat in accidentul rutier de duminica "urmeaza sa paraseasca teritoriul Romaniei in scurt timp".

"MAE a facut de urgenta un demers pe langa ambasadorul rus, subliniind ca nu se justifica o plecare imediata a diplomatului, acesta beneficiind oricum de imunitate diplomatica", mentioneaza un comunicat MAE transmis MEDIAFAX.

In opinia MAE, transmisa partii ruse, un astfel de gest intempestiv este de natura sa afecteze negativ perceptia publica asupra modului de abordare si disponibilitatii partii ruse fata de acest caz.

O tanara de 19 ani a fost lovita, duminica, in jurul orei 16.45, de un autoturism al Ambasadei Federatiei Ruse. Accidentul a avut loc pe o trecere de pietoni aflata la intersectia strazilor Camil Ressu si Ilioara.

Soferul este cetatean rus, iar pe legimatia diplomatica este mentionat faptul ca este secretar al Ambasadei. El a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum si prelevarea de probe biologice, invocand imunitatea de care beneficiaza, potrivit unor surse judiciare.

Tanara de 19 ani lovita de o masina a Ambasadei Rusiei pe o trecere de pietoni din Sectorul 3 al Capitalei este in coma la sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Bagdasar-Arseni, avand contuzii la creier, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al unitatii sanitare, Florian Bica.

Citeste si:
Ce trebuie să știi atunci când începi o activitate de ridesharing
Ce trebuie să știi atunci...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.