Daca John Grisham ar fi scris cartea "Dosarul Pelican" in anul 2005, in loc de 1992, ar fi avut doua variante. Ori o schimba complet, ca sa o faca credibila, ori renunta de tot la idee. Numai rescriind-o cu totul ar fi avut vreo sansa sa-si convinga cititorii ca o tanara studenta la drept, care detinea un document acuzator pentru presedintele Americii, a fost vanata timp de doua saptamani de criminali platiti ca s-o impiedice sa ii spuna ceea ce stie unui jurnalist de la Washington Post.

De ce? Simplu. In viata intesata de tehnologie din anul 2005, tanara ar fi avut nevoie nu de doua saptamani, ci de doua minute, ca sa ajunga la un computer conectat la Internet si sa transfere in spatiul virtual documentul compromitator, care ar fi putut fi apoi accesat instantaneu de oricine, inclusiv de seful FBI care in carte se chinuie timp de aproape 400 de pagini sa-si conduca ancheta ce in final il compromite pe presedinte.

In doar zece ani (Netscape, compania care opera primul browser de Internet, se lista la bursa pe 9 august 1995) tehnologia a reusit sa ne schimbe viata cu totul. Cine nu are telefon mobil este privit ca o ciudatenie absoluta. Preferi sa trimiti o scrisoare prin posta, scrisa de mana, decat sa tastezi repede un e-mail impersonal? Esti doar un melancolic depasit. Iar daca esti scriitor sau scenarist, povestea ta n-are nici un miez daca nu amesteci macar pe ici pe colo ceva download-uri si kilobytes.

Citeste si:

Schimbarile sunt adesea socant de rapide - cu o traditie de aproape un secol, se gandeau companiile de telefonie fixa ca Internetul si telefonia online le vor pune existenta sub semnul intrebarii in doar cativa ani? -, iar ritmul in care apar noi tehnologii si, la scurt timp, noi servicii comerciale nu da semne de oboseala. Dimpotriva.

Iar noua tendinta, despre care specialistii spun ca se afla doar la inceput, este de a-i convinge pe oameni ca viata le va fi mai buna daca accepta sa o mute, fie si partial, in lumea virtuala a Internetului. Intreaga viata a consumatorului este cu atentie impartita de companiile de tehnologie in cateva compartimente bine definite: divertisment (muzica, filme, emisiuni de televiziune, jocuri), munca (documente de business), comunicare (e-mail, messenger), date personale (jurnal intim, articole, carti, stiri si comentarii de interes propriu). Toate pot - si trebuie - sa fie aduse pe Internet, unde consumatorul le va accesa mai usor, mai des si mai intens. Bineinteles, cu conditia sa le faca pe plac firmelor furnizoare si sa-si plateasca abonamentul sau taxa de acces.

De pilda, muzica. Nu o mai ascultam pe discul de vinil, ci pe CD, dar se pare ca si acesta din urma isi duce ultimele zile. Au trecut vremurile in care casele de discuri reuseau sa vanda pe bani buni 14 melodii slabe doar pentru ca erau "impachetate" pe acelasi disc cu ultimul hit de mare succes. Acum, muzica se vinde la bucata prin Internet (vezi magazinul virtual iTunes al Apple), iar consumatorul plateste doar pentru ce ii place. Dupa care isi ia melodiile pe playerul digital sau pe telefonul mobil si le asculta oriunde s-ar afla. Daca se plictiseste de ele, nici o problema.