A fost preot sub ocupatia nazista, episcop in Polonia comunista si papa de-a lungul celor 25 de ani in care tara sa a cunoscut tranzitia, a trecut la democratie si a aderat la UE. A urcat in ierarhia ecleziastica in vreme ce Biserica Catolica se transforma, lasa in urma conservatorismul dur si o relatie ambigua cu fascismul, pentru a se deschide, intr-o oarecare masura, dialogului interconfesional si provocarilor lumii moderne. Polonez si mindru de poporul sau, european prin cultura si spirit, Ioan Paul al II-lea a devenit, inca din anii ’80, o figura a istoriei universale si un simbol al secolului. Ultima sa carte, "Memorie si identitate", publicata anul acesta in Italia si lansata, in versiune romaneasca, la Tirgul "Gaudeamus", ofera o perspectiva asupra evenimentelor marcante carora cel pe care, la inceput, il chema Karol Wojtyla le-a fost martor.

Un papa tolerant, patriot si polonez

"Catolic" inseamna, la origine, "universal", iar vocatia prelatilor catolici, poate in mai mare masura decit pentru ortodocsi, este cea de a fi reprezentanti ai Bisericii, dincolo de orice alte apartenente. Desi au fost, cei mai multi, italieni, ocupantii scaunului lui Petru au vorbit rareori ca reprezentanti ai natiunii lor, chiar daca, in luptele politice in care se angajau, promovau adesea interese ale unor state italiene. Ioan Paul al II-lea, primul papa polonez, este o exceptie si pentru ca a fost un papa atit de patriot. Intrebat ce crede despre patrie, Wojtyla vorbeste cu admiratie despre Chopin, cu o mare pasiune despre literatura poloneza si cu nostalgie despre teatrul interbelic de la Cracovia. Patria este, pentru el, un patrimoniu spiritual in primul rind. Orice forma de intoleranta etnica sau de nationalism este denuntata, iar uneori se simte aici vocea celui care a trait sub ocupatie. "Evanghelia a conferit o semnificatie noua conceptului de patrie", depasind conceptul ingust de etnie. Cu toate acestea, Wojtyla ramine, in mare, un traditionalist. Nu ne indreptam oare spre o lume cosmopolita, a structurilor supranationale? - intreaba filosofii. "La fel ca familia, si natiunea, si patria ramin realitati de neinlocuit."

Scandalul radacinilor crestine ale Europei

Ceea ce este valabil pentru Polonia se aplica si Europei, in ansamblu. Despre UE, fostul pontif considera ca ar trebui sa-si recunoasca oficial radacinile crestine - pozitie care a si alimentat numeroasele dispute din jurul unei astfel de mentiuni care ar fi urmat sa se includa in Constitutia Europeana. Un act care i-ar discrimina pe cei de alte confesiuni si ar nesocoti optiunile cetatenilor care refuza doctrina Bisericii, spun criticii. Un gest de recunoastere a faptului ca o cultura este un fenomen istoric si are o traditie, raspunde Wojtyla. In spatele apelului la acest gest, care ar putea parea gratuit, cititorul cartii descopera o gindire mai profunda, cu care poate sa fie de acord sau nu. Fostul suveran arunca o umbra de dubiu asupra ideii iluministe ca omul - individul - este supremul arbitru al valorilor, ca traditia este ceva intimplator, care, de multe ori, a facut mai mult rau decit bine.

Lectia istoriei recente si revenirea la traditie

Citeste si:

Aceasta este, de altfel, dupa parerea lui Ioan Paul al II-lea, si lectia generala a istoriei din ultimii 100 de ani. Totalitarismele (nazist si comunist) isi au originea in ambitia individualista a omului de a decide singur cu privire la ceea ce are sau nu valoare. Cind "fiinta cugetatoare" a inceput sa se calauzeasca numai dupa propria judecata, lucrurile au luat o intorsatura urita, pentru ca singura sursa veritabila a valorilor este divinitatea, crede, cum era de asteptat, fostul pontif. "Ce putem invata din acei ani dominati de 'ideologiile raului>> si de lupta impotriva lor? Cred ca, mai inainte de orice, trebuie sa invatam sa mergem la radacini." Pe alocuri, textul prelatului ramine prizonier al conservatorismului dur care a constituit regula in bisericile crestine, ca atunci cind, in primul capitol, masacrele naziste si comuniste sint condamnate alaturi de presupuse "crime" ca avortul sau casatoriile homosexuale. Cu toate acestea, este un text care, chiar daca nu are autoritate infailibila, are, cu siguranta, prestanta unei reflectii autentice.

Convorbirile de la Castel Gandolfo

Geneza cartii este, in sine, interesanta. Doi filosofi polonezi interesati de o viziune de ansamblu asupra istoriei recente si de lectiile pe care europenii (din est si din vest) ar trebui sa le invete daca ar intelege mai bine ce s-a petrecut de fapt, au stat de vorba cu Papa in 1993, la Castel Gandolfo, in Italia. Krzysztof Michalski si Józef Tischner, cofondatori ai Institutului de Stiinte ale Omului din Viena, l-au rugat pe pontif sa faca o analiza critica a secolului XX. Michalski si Tischner nu sint nici teologi, nici filosofi de inspiratie crestina. Primul este, oarecum paradoxal, un reputat specialist in Nietzsche - un ginditor faimos pentru opozitia sa feroce fata de doctrinele bisericilor. Totusi, in epoca actuala, in care diferentele ideologice nu mai duc (cel putin in teorie) la intoleranta, dialogul a fost posibil. Papa a acceptat provocarea si a dorit chiar sa revina la temele discutate. Asa s-a nascut volumul "Memorie si identitate".

Un papa mai putin infailibil

"Daca gresesc, ma veti corecta" - "Se mi sbaglio, mi corriggerete" - a fost fraza memorabila pe care a rostit-o Wojtyla in discursul pronuntat la inscaunare. Viitorul papa nu era sigur pe italiana sa, dar fraza i-a atras imediat simpatia multimii adunate la San Pietro, care a inceput sa-l perceapa ca pe un personaj mai uman decit predecesorii sai. Intr-o era a televiziunii, publicul isi dorea, evident, un papa mediatic, iar biografia lui Wojtyla servea perfect acest scop, pentru ca nu lipseau amanuntele savuroase. Se stie ca in familie i spunea "Lolus", ca in tinerete a facut teatru si a scris versuri pe care le recita la Casa Catolica din orasul natal, Wadowice. A inceput apoi studii de filosofie, pentru care a pastrat si mai tirziu un interes si o deschidere care i-au si atras respectul unora ca Michalski sau Leszek Kolakowski, filosofi polonezi altminteri nu foarte religiosi. A practicat mai multe sporturi, ceea ce i-a sporit popularitatea. Ca papa, a "normalizat", oarecum, relatiile catolicismului cu grupuri sau domenii care fusesera anatemizate in trecut, "reabilitindu-l", de exemplu, pe Galilei.