Adica a acelor hartii de valoare a caror circulatie financiara scade pana la a deveni indezirabila, evitabila, dar interesul si valoarea constau mai mult in obtinerea, detinerea si stocarea lor sub imperiul artelor pasiunii si al curiozitatii posesive.

Bancnotele care il intereseaza pe un colectionar sunt, asadar, nu doar acelea aflate in uz si, ca atare, sub tiraje astronomice. Si nici doar acelea iesite din uz, devenite astfel destul de rare (deoarece majoritatea tirajelor au fost retrase de banci si distruse). Bancnote de colectie sunt si acele emisiuni exceptionale, legate/ocazionate de un eveniment politic sau cultural - local sau global -, comemorativ sau, poate, promotional.

Cu exactitate, bancnotele tiparite si distribuite in afara scopurilor financiare firesti ale unei tari - adica tranzactiile de vanzare-cumparare cotidiene, comune - sunt bancnote:
a) celebrand/comemorand un eveniment
b) punand la cale o actiune
c) satisfacand doar patimi de colectionar
In afara de toate acestea, mai exista asa-numitele bancnote artistice (artmoney), cu valoare de gravuri originale si cu tiraj limitat. Dar despre bancnotele de arta vom vorbi cu o alta ocazie, deoarece acestea nu sunt opera statului, a unei banci sau a altor oficii de manageriat de rang superior. Bancnotele cu valoare de arta sunt gravuri apartinand unor indivizi care nu au nimic de-a face cu sistemul politic, economic sau administrativ, sunt operele unor artisti mai mult sau mai putin interesanti. In articolul de fata, raman sa ma concentrez asupra emisiunilor financiare cat se poate de oficiale, apartinand institutiilor mai mult sau mai putin guvernamentale.

Oricum, bancnotele oficiale care sunt imprimate de ocazie sau exceptional au intotdeauna un ingredient artistic ridicat, o virtuozitate decorativa sau cromatica notabila. Dar artisticitatea acestora nu le include in categoria bancnotelor de arta. Insa, asa cum am precizat, despre acestea din urma, in numarul urmator al "Saptamanii Financiare".

Cazul eclipsei

Functiile ocazionale sau exceptionale ale hartiei financiare, functii desigur auxiliare si secunde, pot fi combinate cu rostul firesc, bine stiut al bancnotei, anume acela de a reprezenta o valoare pecuniara exacta si de a fi utilizata in tranzactii economice. Asa a fost cazul bancnotei romanesti de 2.000 de lei, emisa in 1999, care celebra eclipsa totala de Soare. Ea ilustra frumusetea spectaculara a fenomenului natural, indica pe harta tarii traiectul de observare perfecta a fenomenului natural si astfel promova Romania drept tara ospitaliera pentru cercetarea sau curiozitatea stiintifica. Aceasta a fost prima bancnota romaneasca din plastic, iar inflatia a facut ca, la scurta vreme, sa coste, la productie, mai mult decat valoarea ei bancara si de schimb. In cele din urma, tot inflatia a facut sa devina inutila si, in consecinta, sa fie retrasa si topita.

Bancnote-timbre, bancnote-suvenir

Numesc aici "bancnota-timbru" acea hartie de valoare care depaseste aspectul, valoarea si interesul strict bancar sau economic-financiar, devenind obiect dispensabil, insa de dezir extrautilitar, emotional, artistic. Pentru copiii mici, toate bancnotele par doar poze dragute, timbre, de privit, eventual, cu placere. Pentru maturi, ele sunt obiecte strict utilitare. Insa pentru indivizii care se numesc colectionari, bancnotele - vechi sau curente, rare sau comune - chiar devin mici poze, afise, gravuri ori timbre. Ele retin interesul sau privirea si sunt de pastrat. Si astfel devin si investitii pe termen indelungat.

Frumoasa si de efect chiar la data lansarii sale, primita de orice strain ca un suvenir sau un cadou dragut, bancnota romaneasca a eclipsei din 1999 nu a fost, la inceput, ceea ce am numit aici "bancnota-timbru". Ea a fost o bancnota normala si, totodata, una evenimentiala. Statul nu a emis-o fiindca necesitatea financiar-economica a tarii sau a pietei romanesti impunea existenta si utilizarea unei hartii cu valoare de 2.000 de lei (aveam deja una de 1.000 si o alta de 5.000). Statul a imprimat-o si a lansat-o mai ales pe criteriul moral si politic al exploatarii evenimentului si al promovarii imaginii tarii. Insa, pe parcursul subtierii valorii de piata a sumei pe care o reprezenta, bancnota a devenit una tot mai decorativa, nepractica, inutila. A devenit, practic, un timbru si un suvenir. Am reprodus-o mai sus tocmai deoarece numerosi romani precis o uitasera deja.

Citeste si:

Bancnotele Antarcticii

Antarctica nu este un stat sau o tara propriu-zisa; nu are cetateni independenti si nici organizare politica, sociala si economica sau sistem economic (si toate celelalte) aparte. Diverse state ale lumii isi impart marea intindere de gheata si zapada doar din punct de vedere stiintific si mai ales din punctul de vedere al responsabilitatii morale si al ecologiei. Cu toate acestea, din 1996 se tiparesc si se emit bancnote care poarta datele de proprietate ale Antarcticii. Dar, cum spuneam, acestea nu sunt bancnotele unui stat, ale unei tari, economii si piete propriu-zise. Sunt bancnote-suvenir sau bancnote-timbre. Sunt hartii de valoare care celebreaza un tinut, pledeaza pentru protectia speciala a continentului alb, incearca sa ridice constiinta intregii omeniri si strang fonduri pentru cercetarea stiintifica si pentru protectia faunei, a apelor teritoriale si a subsolului Antarcticii.

Bancnotele au fost autorizate si lansate de catre Antarctica Overseas Exchange Office Ltd., din Custer (statul Washington) si au fost tiparite de British American Banknote Company. Dupa editia din 1996, o noua editie s-a facut in 1999, iar o a treia in 2001. Tirajul initial a fost de cate 20.000 de exemplare pentru denominatiile de 1, 5 si 10 dolari si de tot mai putine exemplare pentru cupiurile de 20, 50 si 100 de dolari. Echivalentul unui asemenea dolar antarctic era, cel putin teoretic, un dolar SUA. Dar vanzarea lor, predilect pentru colectionari, a variat ca valoare sau pret. Colectionarii puteau primi seturi ale bancnotelor la pret ceva mai mare decat socotite individual, plus taxele postale. Cea mai mare parte - pana la 80% - din valoarea obtinuta prin schimbul, vanzarea sau rascumpararea acestor bancnote era varsata in fonduri care alimentau proiecte de cercetare stiintifica.

Bancnotele Antarcticii au toate aceeasi dimensiune. Hartia include o holograma, o coloana cu un text si, pe extrema dreapta a reversului, o coloana de spatiu de securizare alcatuit dintr-un desen lucitor, in transformare policromatica. Desenele si imaginile imprimate arata peisaje, harti ale continentului, elemente de istorie (mari exploratori) si fauna de exceptie a continentului alb. Biletele sunt semnate de D. John Hamilton ("comptroller") si A.D.J. Carman (trezorier adjunct) si poarta sub aceste semnaturi data de 1 martie 1996, respectiv 22 aprilie 1999 ("Ziua Pamantului") si 1 ianuarie 2001 ("Noul Mileniu").
Hartia de 1 dolar arata un impresionant fiord, pinguini pe malul stancos, in vreme ce pe revers un grup mai mare de pinguini sar in ocean de pe un mal ghetos.
Bancnota urmatoare arata doi pinguini specifici, intre stanci dure si sub un cer spectacular, plus banchiza acoperita de steagul cu cele cinci stelute ale continentului.

Prima hartie de 5 dolari prezinta pe ambele fete doar peisaj antarctic. Pe fata: foci albe pe o banchiza si munti in fundal; pe verso: balene ucigase in prim-plan albastru, un albatros taind aerul; in plan secund, un vaporas si un monticul inzapezit.
Hartia de 10 dolari il arata pe exploratorul britanic Robert Falcon Scott (1868-1912) langa micul monument din pietre si crucea care marcheaza disparitia sa si a echipei sale la revenirea dinspre Polul Sud. Tragedia fusese dubla: o data, capitanul Scott aflase cu prilejul acela ca norvegianul Amundsen atinsese Polul deja cu o luna inaintea lui, iar pe de alta parte, moartea prin inanitie a echipei lui Scott s-a petrecut doar la 15 kilometri de adapostul cu provizii. Reversul bancnotei arata o harta exacta a Antarcticii, cu demarcatiile teritoriale si bazele de cercetare din cele 42 de statiuni.

Aversul bancnotei de 20 reproduce profilul lui Roald Engelbregt Amundsen (1872-1928), cu un peisaj muntos in spate. Reversul il arata pe explorator contempland Polul Sud (la 14 decembrie 1911), steagul norvegian si o sanie trasa de caini.
Noua bancnota de 5 unitati, din 2001, relua comemorarea lui Amundsen: acelasi profil al exploratorului suprapus unui amplu peisaj de munti violacei, plus "cerul" semitransparent al steagului norvegian. Pe verso: spatele unui albatros care isi intinde aripile si ridica gatul ca intr-o rugaciune adresata noptii albe. Editia din 2001 a hartiei de 20 ilustra foci argintii, stanci si pasari sau pinguini specifici. Orientarea verticala a reversului hartiei constituie o originalitate absoluta, un unicat.

Bancnota de 50 contine fotografia statiei stiintifice McMurdo, cea mai mare asezare de pe continent. Iar spatele ei comemoreaza Tratatul International al Antarcticii (semnat in Washington, la 1 decembrie 1959), care prevede modalitatile de administrare a continentului. Steagurile celor 12 tari care au semnat atunci tratatul apar in josul bancnotei, o fraza din tratat e reprodusa pe dreapta reversului, ca si steagul Antarcticii, pe fundalul unei nopti instelate.
Suta de dolari antarctici prezinta date despre stratul de ozon si despre gaura care il pericliteaza. Exista, pe avers, doua grafice (stratul de ozon) si un glob pamantesc pe care culori diverse arata grosimea variabila a ozonului. Pe reversul bancnotei "zboara" un satelit meteo, iar scara masurarii exacte (in unitati Dobson) a grosimii stratului de ozon explica noul fund de glob terestru.

Concluzie: Pentru un colectionar, hartiile acestea sunt dragute; pentru un naturalist, evocatoare; pentru un umanist, emotionante. Prin valoarea de timbru sau suvenir, vedere sau miniafis, bancnota comemorativa acopera si mediaza o emotie. Prin vanzarea, cumpararea, schimbul sau rascumpararea acesteia se aduna bani (reali!) pentru scopuri stiintifice si ecologice, iar cei care o poseda si o pastreaza in clasoare ca de expozitie - ori, poate, chiar in rame - celebreaza si ganduri sau simtaminte personale, nobile.a