In situatii exceptionale, conform legii, pacientii pot merge la casele judetene de asigurari de sanatate, de care apartin, unde trebuie sa li se deconteze retetele pentru medicamentele compensate si gratuite pe care au fost, insa, nevoiti sa le cumpere, si sumele date din buzunar pentru investigatiile medicale ''de baza''.

Deputatul PNL Sorin Paveliu ii solicita colegului sau de partid, aflat la conducerea Ministerului Sanatatii, sa nu omita din proiectul Legii Asigurarilor Sociale de Sanatate (LASS) prevederile Legii 370/2005 privind dreptul pacientului la rambursarea cheltuielilor efectuate din cauza depasirii bugetelor. ''Proiectul LASS face parte din pachetul de reforma propus de ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu. Eu ii cer sa introduca in proiectul LASS si prevederile Legii 370 care a fost publicata in urma cu cateva zile in Monitorul Oficial'', ne-a declarat deputatul Sorin Paveliu.

Acesta a explicat faptul ca, in prezent, ''in situatiile in care bugetele sunt depasite, pacientii au de ales: fie sa ramana cu niste formulare de prescriere in mana, la usa farmaciei sau a laboratorului, fie sa plateasca medicamentele sau investigatiile cu bani din buzunar, desi conform legii au dreptul la suportarea acestora din Fondul Asigurarilor Sociale de Sanatate (FASS). Amendamentul formulat de mine, aprobat de membrii Comisiei de Sanatate si de plenul Camerei Deputatilor si cuprins in Legea 370/2005, recunoaste dreptul pacientului de a intra in posesia medicamentelor sau a analizelor medicale prescrise in mod legal in cadrul sistemului de asigurari de sanatate.

Citeste si:

Spre exemplu, in situatia exceptionala, in care toate farmaciile dintr-un oras isi epuizeaza plafoanele pentru compensate si gratuite, pacientul isi poate cumpara medicamentele prescrise compensat sau gratuit, dupa care cu reteta respectiva poate merge la casa de asigurari de sanatate de care apartine si isi poate deconta reteta. Casa de asigurari respectiva este obligata sa-i ramburse pacientului banii dati pe medicamente.

La fel trebuie sa se intample si in cazul analizelor medicale prescrise in cadrul sistemului de asigurari de sanatate, dar pentru care, din lipsa de fonduri, spitalul i le-a facut contra cost''. Sorin Paveliu a precizat ca prin introducerea acestei prevederi si in LASS nu se urmareste si nu se doreste ca pacientii sa dea buzna si sa stea la cozi la casele judetene pentru decontarea retetelor si a investigatiilor medicale pentru care, la un moment dat, au fost nevoiti sa scoata bani din buzunar, desi acestea trebuiau sa fie acordate compensat sau gratuit. In opinia sa, aceasta prevedere legala ''obliga Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si directorii caselor judetene la stabilirea, inca de la inceputul exercitiului financiar a unei juste corelari intre drepturile oferite de lege pacientilor si resursele bugetare alocate.

Totodata, Paveliu a sustinut ca ''eventualele crize ale medicamentelor, de nedorit, dar posibile, trebuie sa ocoleasca lezarea dreptului pacientului de a urma tratamentul prescris in mod legal, eventualele rectificari ulterioare ale bugetului FASS urmand sa acopere datoriile catre pacienti, inregistrate in aceste perioade''.