Anul viitor subventia pentru achizitionarea unui calculator va fi de 300 de euro, nu de 200 de euro, ca pina acum. Suma alocata programului va fi insa aceeasi, ceea ce inseamna ca numarul beneficiarilor va fi mai mic.

Programul Euro 200 va fi de anul viitor Euro 300. Fiecare persoana care se incadreaza in prevederile legale va primi un voucher de 300 de euro pentru achizitionarea unui calculator. Este probabil ca in aceasta suma sa fie inclus si software. Pina acum, s-a vorbit intens despre includerea in acest program si a altor categorii sociale. Conform oficialilor, cel putin in momentul de fata, nu poate fi vorba despre asa ceva. Beneficiarii vor fi in continuare elevii sau studentii in virsta de pina la 26 de ani, care provin din familii in care venitul brut nu depaseste suma de 1,5 milioane de lei. Si pentru anul viitor valoarea programului va ramine aceeasi, chiar daca va creste valoarea voucherului.

Scade numarul beneficiarilor

Anul acesta s-au dat 27.585 de cupoane, in valoare de 200 de euro, adica 5.517.000 de euro, din care au fost utilizate doar 25.900 de cupoane. "Pentru anul viitor, suma va ramine probabil aceeasi, ceea ce inseamna ca va scadea numarul beneficiarilor", spune Aurel Netin, secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei. Daca suma ar fi tot cea care s-a aprobat in acest an, adica 5.517.000 de euro, atunci ar primi vouchere 18.390 de persoane. Daca suma va ramine de cinci milioane de euro, atunci ar primi "subventia" 16.666 de persoane. Astfel, numarul beneficiarilor va fi cu peste 9.000 mai mic.

Mai mult software

Conform oficialilor MCTI, initiativa Euro 300 este gindita a fi o completare a pachetului oferit initial cu o componenta de software: licenta de software, antivirus, programe de e-learning si, eventual, un card pentru acces la Internet. Nici pe viitor nu se va permite folosirea voucherului pentru upgrade.

Liceeni vaduviti

Cei care au pierdut prin adoptarea programului in forma actuala sint liceenii. Conform deputatului Varujan Pambuccian, proiectul initial nu era pentru un program social, ci pentru un voucher de care sa beneficieze proaspetii liceeni si care sa poata sa-l foloseasca fie pentru upgrade, fie pentru achizitionarea unui calculator nou. Deocamdata insa, programul ramine unul social. Oficialii MCTI spun insa ca au in plan extinderea ajutorului pentru achizitionarea calculatorului si catre alte categorii sociale.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.